marți, 3 ianuarie 2012

©Mariana Sipoş: Vizita la Paul Goma – o invenţie a lui Gelu Voican Voiculescu într-o nota informativă furnizată Securităţii. În ce scop?


MARIANA SIPOŞ
Vizita la Paul Goma – o invenţie a lui Gelu Voican Voiculescu într-o notă informativă furnizată Securităţii. În ce scop? 

Un document CNSAS din Dosarul I 1212, vol. 2. este atribuit de Marius Mioc lui Gelu Voican Voiculescu. Conţinutul notei pare delaţiunea clară a unui informator al Securităţii cu privire la Paul Goma, în primăvara anului 1977, în plină desfăşurare a acţiunii sale de solidarizare cu Carta 77 din Cehoslovacia şi de organizare a unui protest civic pentru apărarea drepturilor omului în România comunistă. Documentul amintit se află postat pe blogul dlui Marius Mioc http://mariusmioc.wordpress.com/2011/12/02/paul-goma-in-dosarul-cnsas-a-lui-gelu-voican-voiculescu/#more-11960, fiind una din probele sale în procesul pe care l-a intentat CNSAS, pentru contestarea deciziei acestei instituţii conform căreia Gelu Voican Voiculescu nu a fost colaborator al Securităţii. (Istoria pasionantă a acestui admirabil demers civic al cercetătorului timişorean Marius Mioc poate fi urmărită pe blogul său, în special recomand: http://mariusmioc.wordpress.com/2011/09/14/procesul-cu-gelu-voican-si-cnsas-motivarea-respingerii-exceptiilor-ridicate-de-voican-voiculescu/ şi http://mariusmioc.wordpress.com/2011/11/25/cererea-de-inscriere-in-fals-depusa-de-gelu-voican-voiculescu-respinsa-deasemeni-respinsa-cererea-mea-pentru-prezentarea-restului-filelor-de-la-dosarul-lui-gelu-voican/#more-11857. Următorul termen este de 31 ianuarie 2011. Menţionez, de asemenea, şi faptul că Marius Mioc s-a constituit parte interesată şi în procesul prin care Gelu Voican Voiculescu vrea să obţină de la Statul român despăgubiri de 748000 de euro pentru condamnarea sa din 1985, cînd, în urma falsificării unor deconturi, a făcut 11 luni de închisoare din o sentinţa de un an şi şase luni, pe care vrea să o încadreze în categoria condamnărilor politice, fapt pe care Marius Mioc l-a contestat, dar judecătorul a respins cererea sa sa de intervenţie în proces: http://mariusmioc.wordpress.com/2011/01/28/gelu-voican-cere-748000-de-euro-despagubiri-de-la-statul-roman/ http://mariusmioc.wordpress.com/2011/11/23/procesul-despagubirilor-lui-gelu-voican-voiculescu-procurorul-se-opune-cererii-mele-de-interventie/ şi http://mariusmioc.wordpress.com/2011/12/04/procesul-despagubirilor-lui-gelu-voican-voiculescu-cererea-mea-de-interventie-a-fost-respinsa/) Revenind la nota informativă despre Paul Goma, Marius Mioc nu precizează însă în ce fel de dosar se află, dar presupun că e vorba despre un Dosar de Urmărire Informativă (DUI), şi nu unul de Reţea, căci în acest ultim caz altfel s-ar fi pus problema şi CNSAS nu ar mai fi avut cum să elibereze adeverinţa de necolaborare. Totuşi, Gelu Voican Voiculescu era „în contact” cu Securitatea nu doar ca urmărit, căci aşa reiese din alt document CNSAS din 4.07.1979 în care se spune că acesta solicita „sarcini pe linie SLOMR” şi în care se precizează că „menţinerea în contact a numitului Voiculescu Gelu Voican” s-a făcut „conform aprobării conducerii profesionale” (sublinierea mea, MS): http://mariusmioc.wordpress.com/2011/05/03/analiza-a-securitatii-voiculescu-gelu-solicita-sarcini-pe-linie-slomr-mentionind-pe-un-ton-de-repros-ca-daca-nu-l-folosim-cindva-se-va-retrage-undeva-la-tara-si-va-creste-pasari/ Rezultatul acestei „menţineri în contact” se poate citi în acelaşi document din 1979, citez: „Pe lîngă faptul că VOICULESCU GELU a furnizat mai multe materiale informative privind unele aspecte negative din activitatea de proiectare de la Roşia Poeni, în discuţiile purtate cu el am dedus că-l interesează probleme legate de filozofie, literatură, religie, ştiinţe oculte, metafizică şi alte ştiinţe ale spiritului şi şi-a oferit serviciile pentru ca aceste cunoştiinţe ale lui să fie exploatate de către organele de securitate.” (sublinierea mea, MS). *** Nota informativă care îl priveşte pe Paul Goma a fost adusă în discuţie pe blogul lui Liviu Ioan Stoiciu, în data de 18 decembrie 2011, de Marius Mioc însuşi, care a postat link-ul spre propriul blog, unde face precizarea că lipsesc ultimele pagini ale ei, pe care nu le-a putut obţine de la CNSAS, în ciuda tuturor demersurilor făcute în instanţă. În concluzie, nu ştim cum e semnată: în clar sau cu un nume de cod. Nici din prima pagină nu aflăm datele obişnuite de identificare ale unui document al Securităţii: unitatea unde a fost înregistrată, nr. de înregistrare, gradul de clasificare, nr. de exemplare, cine a primit-o, cine a dat-o şi în ce calitate. Se vede clar o aranjare ciudată în pagină a textului scris de mînă, astfel că se poate presupune că în dreptunghiul rămas alb în partea de sus a paginii se aflau aceste date şi că au fost acoperite la fotocopiere. Totuşi, Marius Mioc ne asigură că ea aparţine lui Gelu Voican Voiculescu, nu doar pentru că se află în dosarul lui, ci pentru că a citit atîtea documente olografe aparţinînd lui Gelu Voican Voiculescu, încît poate garanta 100% că e scrisul lui. E adevărat, pot garanta şi eu după ce am confruntat scrisul din această notă cu scrisul din alte declaraţii manuscrise semnate în clar de lui Gelu Voican Voiculescu, dar asta nu poate constitui o probă. În absenţa ultimelor pagini (pe care CNSAS refuză să le pună la dispoziţia instanţei) unde s-ar fi putut vedea semnătura, doar rezultatul unei expertize grafologice ar constitui o probă că nota informativă a fost scrisă într-adevăr de Gelu Voican Voiculescu. De altfel, în ziua următoare afişării link-ului (pe care Liviu Ioan Stoiciu se grăbeşte să-l califice drept „semnificativ”, fără să precizeze în ce sens „semnificativ”), Paul Goma însuşi îi trimite un mail în care neagă că Gelu Voican Voiculescu i-ar fi făcut vreo vizită în data de 7 martie 1977, plecînd cu un prieten (numit Imi) cu maşina, de la Cimitirul Străuleşti II (unde ar fi avut loc înmormîntarea lui Alexandru Ivasiuc) direct la locuinţa lui Paul Goma din Drumul Taberei. Marius Mioc revine în aceeaşi zi cu un comentariu total neinspirat în care spune: „E de reţinut că Paul Goma nu-şi aminteşte nici o întîlnire cu Voican Voiculescu în 1977, dar mă întreb cît de bine îşi poate aminti Paul Goma despre întîlnirile de acum peste 30 de ani. Pe mine, dacă mă întrebi cine m-a vizitat nu în 1977 (cînd eram copil), ci în 1997, habar n-am.” Am spus că e un comentariu „total neinspirat”. Pentru că Marius Mioc chiar nu ştie „cît de bine îşi poate aminti Paul Goma” ceva. Mai ales cînd e vorba de confruntările sale cu regimul comunist şi organul lui specializat în strivirea drepturilor fundamentale ale omului: Securitatea. Apoi, Marius Mioc îşi trădează ignoranţa dovedind clar că nu a citit cărţile lui Paul Goma, că dacă le-ar fi citit (să zicem, măcar „Culoarea curcubeului” sau „Gherla”) ar fi aflat ce rol important are „ne-uitarea” pentru Paul Goma, ce înseamnă memoria, altfel spus „ţinutul minte” tocmai pentru a depune mărturie mai târziu (în cărţi, în articole, în declaraţii, conferinţe de presă, etc.). Marius Mioc comite apoi o nedelicateţe, punîndu-se în locul lui Paul Goma, argumentînd că pe el, dacă l-ar întreba cineva cine l-a vizitat nu în 1977 (cînd era copil), ci în 1997, nu ar putea să spună. Bineînţeles că nu ar putea să spună. Tocmai pentru că Marius Mioc nu e Paul Goma, pentru că el nu a avut motivaţia „să ţină minte” cum a avut-o Paul Goma, pentru că el nu a organizat o acţiune de importanţa şi amploarea celei organizate de Paul Goma în primăvara lui 1977, cînd orice vizită era importantă şi trebuia ţinută minte (fie că veneau oameni curajoşi să semneze protestul lui, fie că veneau prieteni aparent bine intenţionaţi trimişi special de Securitate să-l sfătuiască/să-l convingă să renunţe, fie că venea un vecin indignat (tot la ordinul Securităţii) sau un bătăuş plătit (ca boxerul Horst Stumpf) trimis bineînţeles tot de Securitate. Ei şi, ar putea să spună Marius Mioc, tot nu putea să-i ţină minte pe toţi, ba chiar şi ziua în care i-au sunat la uşă. Aşa e. Dar, iarăşi ceea ce nu ştie el e ca Paul Goma ţinea un jurnal al protestului său (care se află transcris în Culoarea curcubeului) în care îşi nota totul, pe zile şi ore. Se numea Jurnal de iarnă. Şi din nou o să spună cineva: „orice jurnal poate fi contrafăcut”. Aşa e, numai că Paul Goma, pe măsură ce îl scria, reuşea, înşelând vigilenţa Securităţii (care încercuise blocul în care locuia şi îl supraveghea 24 de ore din 24) să trimită paginile respective la Paris (cu excepţia perioadei 13-31 martie 1977, pe care nu a mai avut cum să le trimită afară şi i-au fost confiscate la arestarea din 1 aprilie). Dar, pentru ziua de 7 martie însemnările există. Şi citez din ele: Ora 14: Un jurnalist olandez: Julius Huff. Ora 14,30: M.C. Browne cu soţia. Vin chiar acum de la Belgrad.” (Vezi: Culoarea curcubeului '77 / Cod „Bărbosul”, Polirom 2005, pag. 127) Iar dacă mai există neîncrederea că, odată ajuns în exil la Paris, Paul Goma şi-ar mai fi putut recupera paginile de jurnal expediate pe ascuns din ţară prietenilor săi pentru a le putea include acum în cartea amintită mai sus, (redactată în timpul anului 1978 şi publicată la Editura Seuil în 1979 cu titlul Le Tremblement des hommes), e bine ca nefamiliarizaţii cu viaţa şi cărţile lui Paul Goma să ştie că, încă în septembrie 1977 (adică aproximativ cu două luni înainte ca Paul Goma să părăsească România), prin grija prietenilor săi de atunci, apare la Editions Albatros din Paris volumul intitulat Dossier Paul Goma. L'ecrivain face au socialisme du silence în care sînt prezentate Occidentului toate acţiunile curajoase ale lui Paul Goma începând cu anul 1956 (cînd este arestat prima oară) şi pînă în primăvara anului 1977 cînd, în urma scrisorii de solidarizare adresate lui Pavel Kohout şi colegilor săi (printre care şi Havel), semnatari ai Cartei 77, avea să declanşeze ceea ce încă de atunci avea să se numească Mişcarea Goma. (Nemaiputînd fi stopată prin alte mijloace, în ciuda tuturor măsurilor extrem de dure luate de Securitate la ordinul lui Ceauşescu, Paul Goma va fi arestat din nou, bătut şi torturat, cum recunoştea cu mîndrie generalul Pleşiţă acum cîţiva ani la OTV, pentru ca apoi să fie scos din închisoare, în urma protestelor internaţionale, ale PEN Clubului Internaţional, printre altele, din conducerea căruia făcea parte şi Mario Vargas Llosa care îşi aminteşte foarte bine (în interviul realizat de mine la Madrid în august 2005 pentru TVR) cine este Paul Goma şi ce reprezintă el în istoria disidenţei anticomuniste din ţările Europei de Est. Ei bine, în acest „Dosar Paul Goma” publicat la Paris (un volum de 182 de pagini), printre alte zeci de documente, sînt reproduse şi paginile din Jurnalul de iarnă de care amintem. Şi ce citim în dreptul zilei de 7 martie 1977 (pag. 174)? Iată: 14h: Un journaliste hollandais, Julius Huff 14h30: Browne et son épouse - ils rentrent tout juste de Belgrade. Exact ceea ce avea să apară mai apoi în Le Tremblement des hommes (Culoarea curcubeului, în ediţiile româneşti de după 1990). Nici urmă în însemnările lui Paul Goma din data de 7 martie 1977 (şi nici în altă zi din acel an) de Gelu Voican Voiculescu. Presupun replica lui Marius Mioc: Poate că nu a vrut Paul Goma sa-l treacă în jurnal. Şi eu răspund: imposibil, a trecut tot ce i s-a întîmplat în acele zile. Şi spun asta nu pentru că am încredere în Paul Goma, ci pentru că există, în plus, documente ale Securităţii care probează că tot ce spune Paul Goma în Culoarea curcubeului este adevărat. O parte din aceste documente, grupate de Paul Goma sub titlul Cod „Bărbosul” au fost incluse în ediţia de la Polirom (fără însă prefaţa lămuritoare a lui Paul Goma, cenzurată de editură). În cercetările mele de la CNSAS am descoperit însă şi alte documente (dosare întregi de sute de pagini fiecare) care conţin transcrierea înregistrărilor prin TO (Tehnică Operativă), care însemna nu doar interceptarea convorbirilor telefonice, ci a oricărei conversaţii (şi a oricărui sunet) care se auzea în apartamentul pus sub supraveghere. Ei bine, în dosarul I 2217, vol. 19, găsim exact şi ceea ce s-a întîmplat în data de 7 martie 1977 în apartamentul lui Paul Goma. Citez: „La ora 13,57, G. (Goma, nota mea, MS) a primit vizita unui domn olandez care spune că lucrează la Viena”. Ofiţerul care a preluat transcrierea înregistrării a notat deasupra cu numele „Huf Iulius Franciscus” (adică exact jurnalistul olandez despre care scrie Paul Goma că l-a primit la ora 14). Acelaşi ofiţer mai notează deasupra transcrierii următoarele indicaţii: „Luaţi legătura cu ofiţerul care îl avea în atenţie (D III şi IMB). Comunicaţi ce transmite el şi unde şi ce anume publică”. După care urmează şapte file care conţin convorbirea lui Paul Goma cu acest ziarist. Transcrierea se termină cu fraza: „Între timp în casă intră dl Brown (?) cu o d-nă şi olandezul spune că el a terminat interviul şi poate să se retragă”. Aşadar, din nou confirmarea a ceea ce scrie Paul Goma: că după vizita jurnalistului olandez, l-a primit pe jurnalistul Browne, cu soţia (acesta e numele de familie pe care nu ştia ofiţerul cum să îl transcrie corect, e vorba de celebrul ziarist Malcolm Wilde Browne, de la New York Times, laureat al prestigiosului premiu Pulitzer pentru reportaj internaţional). Transcrierea convorbirii lui Paul Goma cu acest jurnalist se încheie cu precizarea: „În jurul orei 16,20 au ieşit”. Or, ce spune documentul prezentat de marius Mioc? Că vizita celui presupus a fi Gelu Voican Voiculescu a avut loc între orele 14-16. Exact cînd - o spune nu numai Paul Goma, o spun şi documentele Securităţii – în casă nu a intrat altcineva, în afara celor doi ziarişti (ultimul cu soţia), care să stea de vorba cu Paul Goma (două ore!). Ca să împingem demonstraţia în fantastic, să ne întrebăm dacă nu cumva s-o fi deghizat Gelu Voican Voiculescu într-unul din ei? Imposibil. Cei doi ziarişti aveau o existenţă cît se poate de concretă, dovadă indicaţiile ofiţerului în cazul jurnalistului olandez, iar pe Malcolm Wilde Browne, Paul Goma îl cunoştea foarte bine pentru că îi mai acordase un interviu în luna februarie 1977. De altfel, vizita lor la Paul Goma mai este consemnată şi în nota Direcţiei I, Nr. 00327733 în care sînt sintetizate declaraţiile lui Paul Goma date fiecăruia dintre ei. (Vezi: Culoarea curcubeului '77 / Cod „Bărbosul”, Polirom 2005, pag. 188). Să fi fost atunci personajul nostru deghizat în soţia lui Malcolm Wilde Browne? Lăsînd gluma la o parte, concluzia care se impune pentru Marius Mioc, pentru Liviu Ioan Stoiciu şi toţi ceilalţi cititori ai blogului său este că Paul Goma are dreptate. Oricine ar fi persoana care a redactat nota informativă reprodusă de Marius Mioc (fie ea Gelu Voican Voiculescu sau nu) conţinutul ei este fals. Este doar o probă că un informator megaloman se punea în slujba Securităţii, relatând o întîlnire şi o convorbire care nu au avut loc niciodată, dar care se încadrează perfect în ceea ce CNSAS numeşte „poliţie politică”! Avînd în vedere cele relatate şi stilistica exprimării, nota e scrisă parcă special pentru a convinge Securitatea că autorul ei este capabil nu doar să culeagă informaţii, dar să şi le analizeze, să le sintesizeze şi să tragă concluzii, pentru a le pune pe toate la dispoziţia organelor în drept în scopul „exploatării” lor cît mai eficiente. O turnătorie la pătrat adică! Sau la cub. *** Să fi fost Gelu Voican Voiculescu atît de naiv în 1977 încît să creadă că poate duce de nas Securitatea, furnizîndu-i note care nu erau decît rodul închipuirii sale, fără să-şi dea seama că Securitatea ştia nu doar cine îi intra în casă lui Paul Goma, ci şi ce se discuta dincolo de uşa de la intrare? Studiind neîncrederea pe care o manifestau ofiţerii de Securitate faţă de Gelu Voican Voiculescu (aşa cum reiese din celelate documente publicate de Marius Mioc care îl privesc direct) s-ar părea că da: acel „Gelu Voican Voiculescu” credea că poate înşela Securitatea. Întrebarea e însă: În ce scop? Voia neapărat să devină informator cu acte în regulă? Era deja? Voia o mai mare recunoaştere a „meritelor” sale în scopul unor recompense şi mai mari? În orice caz, în cei peste zece ani de cînd studiez arhivele Securităţii, e pentru prima oară cînd întîlnesc un astfel de document ale cărui dedesubturi numai cercetările ulterioare le vor putea lămuri. Şi eventual, dacă ar fi de bună credinţă, chiar CNSAS! 
©Mariana Sipoş, 22 decembrie 2011

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu