Text apărut în revista "Cuvântul", februarie 2008, sub conducerea lui Răzvan Ţupa. În vara lui 2008 a fost luată de Sorin Antohi, dispărând toată structura anterioară, inclusiv rubrica mea ("Cuvântul Basarabiei"), pe care Răzvan o inaugurase cu mine în vara lui 2007. Las comentariile pe seama cititorilor...
Un personaj din milioane
de suflete
Nu-s
vinovat c-am îndârjit şacalii
când
am răcnit cu sufletul durut
că
nu dau un Ceahlău pe toţi Uralii
şi
că urăsc hotarul de la Prut.
(Andrei Ciurunga, Nu-s vinovat faţă de ţara mea)
Dacă n-aş fi terminat recent de redactat o
antologie de texte semnate de prestigioşi cercetători ai regimurilor
totalitare, dacă n-aş fi trăit ca şi când aş fi retrăit oroarea comunistă şi
nazistă în detalii peste care, îndeobşte, se trece destul de lejer în profitul
unor generalizări cu pretenţii de teorii... poate că nu i-aş fi lăsat de astă
dată de-o parte pe conducătorii zilelor noastre, cu tot cu organele lor de
Agitprop şi Securitate care continuă să ne amestece în malaxorul diversiunii.
Istoria (istoria lor!) stă cu noi la masă, tăcută sau ne hărţuieşte, uneori lucidă
şi parcă mereu nedreaptă, parşivă şi cinică, îţi ajunge nu doar până sub ochi,
ci chiar în computer, în Inbox, pe Messenger, în telefon, în faţa porţii... se
hrăneşte din propria-i mişcare, este mai abilă decât orice ficţiune, decât
orice 1984. Mizeria zilnică, magma
aceasta căreia încearcă unii să-i dea forme înainte chiar de a se produce... ne
transformă viaţa intimă în ceea ce deja prinde consistenţă de „dosar”. Se
lucrează concomitent şi „democratic” la conspirarea crimelor comunismului, se
năduşeşte din greu la intimidarea unor nimeni politici şi sociali care nu
„greşesc” faţă de societatea în care, de altfel, sunt marginali, decât prin
aceea că au naivitatea&inconştienţa de a-şi dori să fie liberi. Dacă nu
înţelegem mecanismele psihologice pe care mizează şi se bazează un regim
ideologic, dincolo de sfârşiturile-i oficiale şi oficioase, nu putem surprinde
amploarea criminalităţii sale. Nu poţi developa teroarea, spaima, nedreptatea,
macabrul care învăluiesc „date” istorice, dacă nu încerci să te pui în pielea
personajului istoric (uneori, el are un milion, două sau chiar şase milioane de
suflete, câte a avut Marea Foamete instrumentată de Moscova!), spunându-ţi că
este posibil să fii tu în locul lui într-o zi pe care o credeai obişnuită...
Dacă n-ai înţeles asta, n-ai priceput mai nimic. O să fii mereu tentat să crezi
că li s-a/ li se întâmplă, mereu, altora. De exemplu, data de 29 iunie 1940.
Cunoaştem referinţa strict evenimenţială, dar cum se încarcă ea atunci când ne
gândim că socotind din chiar acea zi au fost lichidaţi sau deportaţi în Siberia
aproximativ un milion de basarabeni? Desigur, cifrele nu pot fi niciodată
definitive... Însă, putem încerca să reconsiderăm perspectivele umorale din
care suntem tentaţi să îi privim, chiar să îi judecăm. Pentru a face asta, ar
trebui să recunoaştem că propaganda ideologică ne-a lucrat subliminal, or, câţi
dintre noi suntem pregătiţi să o facem? Ar trebui să înţelegem suferinţa celui asemenea nouă ca să putem deveni
empatici cu cel de departe – cronologic şi/sau spaţial – îngropat sau
supravieţuitor al unui regim politic similar. (Vasile Gafencu, membru al
Sfatului Ţării, a murit în 1942 în GULAG, iar fiul său – Valeriu, student la
Drept, la Iaşi, arestat în anul morţii tatălui său, s-a stins în 1952 în
puşcăria politică românească; a fost denumit „sfântul temniţelor”, pentru
nivelul curăţiei spirituale şi sufleteşti la care a ajuns. Înainte de a muri,
legionarul şi-a cedat doza de hidrazidă care i se administra pentru TBC unui
coleg de celulă evreu. Pastorul Wurmbrandt a supravieţuit, a lăsat mărturie...
Învăţătorul Eufimie Goma a făcut Siberia, dar a scăpat şi a reuşit să-şi aducă
familia în România, unde fiul său Paul a devenit unul dintre cei mai temuţi „duşmani
ai poporului”. Exemplele pot continua cu sutele de mii.) Dar cum putem realiza
asemănarea dacă nu înţelegem diferenţa? Basarabenii au fost ocupaţi de regimul
sovietic, românii de dincoace au fost ocupaţi de un regim comunist de tip
sovietic. Românii basarabeni au fost dislocaţi, deportaţi, arestaţi, executaţi,
deznaţionalizaţi, luaţi din ţara, localitatea, căminul lor; li s-a luat limba,
s-a încercat distrugerea fiinţei lor culturale. Românii de-aici au fost supuşi
unui regim la care ne place să ne raportăm făcând trimiteri la „literatura de
specialiate”, pentru că noi am suferit destul, chiar mai mult ca alţii (noi am avut şi rezistenţă armată anticomunistă
etc.), iar acum trebuie să privim înainte ş.a.m.d. În Basarabia sovietizată
proiectul ideologic a aplicat tăvălugul anihilării identităţii naţionale,
asupra noastră a acţionat la turaţie maximă rotiţa reeducării la scară
naţională.
Omeneşte şi româneşte vorbind – în cazul în care
nu ne-am spălat de tot pe creier –, când un basarabean spune că este român nu-i
replici flegmatic, din vârful peniţei eurointegrate, că are accent rusesc şi să
mai stea un secol la coadă pentru cetăţenia română, ci el este demn de toată
compasiunea noastră frăţească.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu