vineri, 21 decembrie 2012

cât trece sfârşitul Lumii...

Cât aştept să treacă sfârşitul lumii, readusă în faţa ecranului de o pasă anxioasă, arunc ochii peste "presa liberă", cum o numeşte cu - de-ar avea - umor Cărtărescu. Este dezamăgit de preşedinte. Dumnezeule! Ar fi putut fi dezamăgit dinainte de a-l susţine şi vota. Cum spuneam, cu alte ocazii, unii "publici" (ăsta ar fi reversul pentru penali) sunt hahalere, alţii aruncaţi cu arme şi bagaje în tabere, altora le place să se audă vorbind, foarte mulţi sunt penibili, încercând să spună chestii adânci...
Aflu că M.C. renunţă de la 1 ianuarie 2013 la gazetărie, cică o lasă profesioniştilor, deşi până acum "Cât a mai fost o speranţă, am luptat pentru ea, împotriva firii şi preocupărilor mele, şi am suportat consecinţe dintre cele mai neplăcute." 
Zice că a devenit o treabă inutilă... Încheie apoteotic şi previzibil: "Voi rămâne, cum am mai spus-o, un exilat în propria sa ţară." E de râs, dar nu pot să râd...
În altă parte, citesc fragmente dintr-un interviu dat de Gabriel Liiceanu... Zice că puterea a fost trecută de la eşalonul unu (regimul Ceauşescu!?) la eşalonul doi (actuala Putere?)... "E foarte greu să convingi oameni care au trăit 40 de ani ca posesori ai unor privilegii să renunţe la ele peste noapte. A fost o trecere a puterii de la eşalonul unu la eşalonul doi. Ceea ce se petrece e o prelungire a puterii de dinainte de comunism."
Cum, prin ce tehnică, aşa, ca un arc peste timp? Şi eu care credeam că eşalonul doi s-a înstăpânit în România cu ajutorul neprecupeţit al intelectualilor săraci şi curaţi la conştiinţe, care nu au avut niciun fel de privilegii... Poate ne amintim cine l-a susţinut pe comunistul Ion Iliescu, de exemplu. Pe ofiţerul Băsescu. N-ar fi rău să ne amintim care este rolul intelectualului în "cetate". 
Spune Gabriel Liiceanu: "Ceea ce se petrece e o prelungire a puterii de dinainte de comunism." Câtă clarviziune! Unii dintre noi - care nu apucaseră să se plimbe peste hotare (paşapoartele se dădeau de la MAI, în condiţii "speciale") înainte de 1989, să publice cărţi "mari" şi autocenzurate - care aveau în jur de 20 de ani în decembrie 1989 tot strigă de 23 de ani că Iliescu e comunist, că puterea şi România au fost monopolizate de eşalonul doi al PCR şi de Securitate. De ce se plâng domnii Cărtărescu şi Liiceanu acum? Nu au nicio scuză, de 23 de ani ei pot fi consideraţi privilegiaţi. Una e să scrii texte penibile în "presa liberă", repetând că eşti exilat în propria ţară, alta să trăieşti exilul. Am ajuns să supravieţuim în absurd: privilegiaţii Puterii monopolizează ideea de exil, la 23 de ani după - totuşi, oricât de formală - căderea comunismului, iar trepăduşii rezistenţi-pe-burtă pe cea de disidenţă/ opoziţie... Nu mai au loc foştii-actuali exilaţi-refugiaţi politic-disidenţi-opozanţi de funcţionarii culturali ai democraţiei îndrăgostite şi dependente de Putere...
Confuzia şi degradarea morală în care ne-am afundat după 1989 sunt fără limite.
Ăsta-i sfârşitul (lumii româneşti)!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu