vineri, 30 ianuarie 2015

PAUL GOMA 80

text apărut în revista „Confesiuni”, ian. 2015
    
    

Paul Goma 80

Începuturile Mişcării pentru drepturile omului


Motto:
„Goma este interzis în România fiindcă a sfărâmat un tabu, acela de a «tăcea», de a nu vorbi de ceea ce s-a întâmplat în gulagul românesc, mai crud, mai sângeros, mai kafkian chiar − păstrând proporţiile − decât acela al lui Stalin şi care, din cauza acestui consemn al tăcerii, este puţin sau chiar deloc cunoscut în Occident.
     După ce a sfărâmat acest tabu în «Ostinato», Goma recidivează căci «Gherla», titlul noii sale cărţi, este tot numele unui lagăr dintr-un târg al Transilvaniei a cărui sinistră reputaţie este aşa de mare încât a intrat în vorbirea curentă cu sensul de închisoare... Goma încearcă să povestească gulagul românesc unei prietene... Dar prietena franceză, ca întregul Occident în general, orbită de gustul său pentru confort, nu-l înţelege, refuză să ştie, să afle adevărul... Or Goma furnizează formula chintesenţei întregii literaturi a gulagului”.
(Pol Mathil, Un grec, un francez şi un român: întâlnirea în infern, în Le soir nr. 17, 21 ianuarie 1977)

Paul Goma, 1978
Anul acesta Paul Goma împlineşte 80 de ani. În februarie 2015, vor fi 38 de ani de la Mişcarea pentru drepturile omului, cunoscută drept Mişcarea Goma. În noiembrie, se va încheia şi al 38-lea an de azil politic pentru Paul Goma şi familia sa. Nimic nu ne anunţă că va fi şi ultimul.

Emisiunea „Teze și antiteze la Paris”, difuzată de postul de radio Europa Liberă, transmitea în ultima zi a anului 1977 un interviu cu scriitorii Paul Goma și Virgil Tănase. La 31 decembrie 1977, Paul Goma era în cea de a 41-a zi la Paris, ca azilant politic. Transmiterea interviului a debutat cu un comentariu al redacției, urmat de răspunsurile scriitorului exilat:
    
     REDACŢIA. Pe data de 28 ianuarie [1977] PAUL GOMA a distribuit la mai mulţi diplomaţi din Bucureşti o scrisoare deschisă de adeziune la «Carta 77» − adresată lui PAVEL KOHOUT şi camarazilor săi.
     PAUL GOMA: Am avut de gând s-o fac mai de mult şi să nu fiu singurul semnatar al acestei scrisori. Probabil că dacă ar fi fost mai mulţi, destinatarul nu ar fi fost KOHOUT ci «Carta 77». Am făcut câteva încercări infructuoase de a cointeresa şi pe alţi scriitori care erau într-o situaţie asemănătoare cu a mea, să se solidarizeze cu mişcarea cehilor şi slovacilor. Nu am reuşit. În disperare de cauză şi nu cu conştiinţa că prin asta mi-am făcut datoria. Desigur că tot un gest disperat ar putea fi considerat şi scrisoarea mea către [spaţiu liber − citeşte: Ceauşescu]. Eu am avut un sentiment de înşelat în raporturile mele cu [spaţiu liber − acelaşi] pentru că [tot spaţiu liber; tot numele care nu se scrie pe o hârtie a Securităţii] a zis ce a zis şi a făcut ce a făcut în 1968 în august şi am vrut să-i amintesc cea mai frumoasă zi din viaţa lui, până atunci nu mai avusese asemenea gesturi şi nici de atunci nu a mai avut.” (Notă a Securității, citată în Paul Goma, Scrìsuri I. 1971-1989, Ed. Curtea Veche, 2010)
Scrisoarea de adeziune la „mișcarea” cehilor și slovacilor Charta 77, intitulată Către Pavel Kohout şi camarazii săi, a fost distribuită în ianuarie 1977. Este gestul unui scriitor, fost deţinut politic (1956-1963), urmărit şi hărţuit de Securitate, ale cărui manuscrise au fost amânate în eternitate de către editurile româneşti&cenzură, şi care avusese curajul/ normalitatea de a le trimite la edituri occidentale. Prin caracterul ei deschis, public, putem considera că această scrisoare, prin tot ce semnifică ea, constituie începuturile Mişcării pentru drepturile omului în România. O mişcare anunţată de toate deciziile şi exprimările public(istic)e ale lui Paul Goma de după 1968-1970 (a se citi volumul Scrìsuri I. 1971-1989).
                            
Dintr-o Notă internă din 10 februarie 1977, purtând indicativul „151” (ofițerul Victor Achim), aflăm că scrisoarea deschisă adresată de Paul Goma dramaturgului Pavel Kohout a fost transmisă la Europa Liberă în aceeași zi. Nota reproduce în transcriere textul Scrisorii şi comentariile informative ale ofiţerului: „Doi scriitori români care trăiesc la Paris VIRGIL TĂNASE și DUMITRU ȚEPENEAG, au declarat și ei că se solidarizează cu lupta intelectualilor din Cehoslovacia pentru drepturile omului”.
Datorită Notei ofițerului de Securitate Victor Achim aflăm în ce măsură a fost reflectată această Scrisoare de presa occidentală:
„Este evocată astăzi la loc de frunte de multe ziare din Germania Federală.
Ziarul «DIE WELT» a publicat pe prima pagină fotografia romancierului român sub titlul «Pentru prima oară un român sprijină pe criticii regimului de la Praga».
«DIE DEUT/S/CHE ZEITUNG» a apărut cu o relatare intitulată «Un scriitor român publică Carta 77».
«−−− /SÜDDEUTSCHE/ ZEITUNG» de la München relatează despre scrisoarea scriitorului român într-un articol intitulat «Blocul răsăritean. Militanții drepturilor omului devin și mai curajoși». Și ziarul münchenez publică cu litere de o șchioapă următorul pasaj din scrisoarea lui PAUL GOMA «... pretutindeni haos, sărăcie, demagogie și teroare».
«FRANKFURTEN −−− ZEITUNG» /«FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG»/ publică la rândul său pe prima pagină un lung reportaj sub titlul următor: «Nemulțumirea din Europa Răsăriteană ia aspecte tot mai curajoase». Subtitlul acestui reportaj este următorul: «Într-o scrisoare din București adresată lui KOHOUT se afirmă textual: noi trăim cu toții sub același jug/»/.
Tot acest ziar publică un editorial în legătură cu scrisoarea lui PAUL GOMA și recentul interviu al lui MILOVAN GILA /DJILAS/ despre drepturile omului în Jugoslavia. Iată câteva extrase din acest editorial:
«Faptul că mişcarea de protest din răsărit ţine puţin seama de diferenţele de nivel pe planul politic extern ar putea să surprindă pe unii din occident, să preţuiască calea politică proprie a României sau independenţa Jugoslaviei. Cu toate acestea, cei oprimaţi de Ceauşescu nu văd într-o lungă perspectivă nici un avantaj în faptul că conducerea încearcă să întărească ţara cu un leninism românesc, împotriva leninismului sovietic. Scriitorul GOMA vorbeşte în numele a sute de mii de concetăţeni atunci când se referă textual la ceea ce numeşte ′ocupaţia românească a României′. Şi GOMA nu este fiştecine. În 1956, când repercusiunile revoltei maghiare se îndreptau spre România, el a fost aruncat în închisoare. Cartea sa ′OSTINATO′ a iritat atât de mult partidul încât acesta a pus în scenă un scandal la Expoziţia cărţii de la Frankfurt din 1971 unde era prezentat acest roman în traducere germană. O lună mai târziu Ceauşescu a strâns chinga în domeniul politicii culturale. Dar nu numai GOMA ci întreaga Românie doreşte un socialism mai suportabil.»” (document din DUI Paul Goma, dosar nr. 2217, vol. 4, ff. 298-299 f-v)

Regăsim în această Scrisoare adresată lui Kohout inconfundabilul stil Goma:
Ciomag-Căluş-Corupţie − iată (în limba română) cei trei C cu care cei doi C ne-au împins concetăţenii, pe scara istoriei, cu zeci, cu sute de ani îndărăt.
Iată, însă, s-a dovedit (şi se va dovedi, în continuare) că se poate lupta împotriva degradării programatice la care este supus omul, la noi, în «socialismul»-stalinist.
Cuvânt-Condei-Conştiinţă (coincidenţă în limba română: alţi trei C…) au tulburat digestia celor care, în numele nostru şi «pentru binele nostru», ne-au călcat în picioare, ne-au pus să înălţăm piramide, ne-au întemniţat, ne-au pus căluş (pe care nu ni l-au scos decât pentru a ne permite să strigăm cuvinte de mulţămită), ne-au ucis. Digestia le-a fost tulburată şi am convingerea că nu doar atât: ci întreruptă pentru totdeauna. Şi nu pentru că ţelul nostru, cauza noastră sunt drepte − atâtea alte cauze drepte au fost înfrânte −, ci pentru că arma noastră este Cuvântul, cel mai tăios decât sabia. Sabie rusească la voi, sabie românească (indigenă, daco-romană, la urma urmelor sabia fraţilor noştri) la noi, în România, asupra capului nostru, al românilor − sabia va fi obligată să intre la loc, în teacă.
Libertatea, în speță libertatea de expresie a fost ucisă, la cotele ei cele mai extravagante, zilele trecute de niște criminali fanatici la Paris, unde au murit cel puțin 12 oameni, caricaturiști și jurnaliști de la „Charlie Hebdo”. O atare libertate este susținută de Paul Goma în acest prim text întemeietor al Mişcării pentru drepturile omului − alături de cele ce au urmat în februarie 1977 −, un text de substanţă, în ciuda şi datorită expresiilor foarte reuşite din punct de vedere literar. De 38 de ani, iată, unul de-al nostru ne spune că libertatea trebuie să pornească din interior, din noi înșine, în primul rând. De 38 de ani, unul dintre noi ne repetă, chiar și după căderea regimurilor comuniste: „Voi (ca, de altfel, polonezii, germanii de est, ungurii, bulgarii), voi sunteţi sub ocupaţie rusească; noi, românii, ne aflăm sub ocupaţie românească − la urma urmei mai dureroasă, mai eficace decât una străină.
Nimic mai adevărat. După 25 de ani de libertate oficială, continuăm să ne comportăm ca niște autoocupați. Incapabili mental de a face pasul firesc în libertatea lăuntrică, prin înfrângerea spaimelor inoculate de 45 de ani de reeducare comunistă. Altfel de ce l-am respinge pe Paul Goma, acum, în libertatea noastră oficializată.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu