miercuri, 1 iulie 2015

GRAMA, GOM, BĂRBOSUL: GOMA

(text apărut în revista „Confesiuni”, iunie 2015)

GOMA 80


Imperativul moral Goma

„Oamenilor care au trecut prin revoluții, războaie și lagăre de concentrare nu le arde de romane”.
(Varlam Șalamov, Povestiri din Kolîma)

 
Ceea ce breasla nu îi poate ierta scriitorului Paul Goma nu este, esențialmente vorbind, faptul că prin tot ce a scris în proza, publicistica și jurnalele sale i-a obligat pe semeni să-și reamintească de câte ori se privesc în oglindă că au tăcut când ar fi trebuit să strige și au cântat (în strună) când – dacă n-au avut curajul unor acte deschise – ar fi trebuit să ne lase literatură de sertar. Nu au înfruntat Cenzura și Autocenzura, au preferat Paraliteratura. Ceea ce breasla nu îi poate ierta cu niciun chip lui Goma (omul-prozatorul-memorialistul-mărturisitorul) este adevărul ultim al scriselor sale. Adevăr pe care l-a rostit cu riscul de a mai face și mici nedreptăți sau exagerări. Nu este niciun paradox.
Ceea ce breasla nu îi poate trece cu vederea lui Goma este că a scris cu sângele lui. Spunea în 1965 Varlam Șalamov, un fost „client” al Gulagului: „Noua proză contemporană trebuie creată doar de cei care își cunosc la perfecție materialul, de cei pentru care stăpânirea materialului și transfigurarea lui artistică nu sunt un obiectiv literar, ci o datorie, un imperativ moral. (...) Cele îndurate cu propriul sânge se aștern pe hârtie ca document al sufletului, transfigurat și luminat de flacăra talentului”[1].
Breasla a colportat decenii în șir pleașca Securității: „Goma nu are talent”, încât a ajuns să creadă în ea. Nici nu a mai fost nevoie să îi citească romanele, mărturiile, jurnalele. Teoria antiGoma a fost transmisă generație după generație, de către profesori (critici, scriitori, directori de edituri, ziariști, analiști, formatori de opinie și informatori de toată mâna), așa încât dacă s-a dat pe canale&surse că Goma nu are talent, de ce să-l mai citim.
Am mai citat din „opera” informatorului timișorean „Petrescu”, a cărui notă este remarcabilă prin câteva expresii lăsate în voia lor colocvială, importante în context și în subtext: „Stând recent de vorbă cu Ioanichie Olteanu, directorul Editurii Eminescu din Bucureşti, am aflat lucruri mai adevărate despre Paul Goma.
I.O. îl cunoaşte pentru că romanul lui P. Goma a fost depus chiar la Editura Eminescu. Despre această carte I.O. mi-a spus că e scrisă de pe poziţii duşmănoase faţă de idealurile de viaţă ale societăţii noastre, dar că autorul nu ar fi lipsit de talent[2].
O „Notă privind măsurile ce se vor lua pentru îndeplinirea planului de compromitere și neutralizare a lui «GRAMA»” poate spune despre locul pe care îl are Paul Goma în memoria noastră istorică și literară mai multe decât un pseudovolum de critică literară. Totodată, citirea integrală măcar a unui singur asemenea document poate fi pentru orice lector interesat de aflarea adevărului un exercițiu de stupoare, de umplere a golurilor din cultura civică&istorico-literară și, de ce nu, din conștiința și memoria timpului său:
„În scopul executării planului de compromitere și neutralizare a lui «GRAMA» vom proceda astfel:
A. Lansarea în țară a versiunii că «GRAMA» lucrează pentru «o putere străină» va fi realizată în ordinea și mediile menționate mai jos:
1. Într-o discuție organizată cu CONSTANTIN CHIRIȚĂ de la Uniunea Scriitorilor în care vom aborda «unele probleme legate de viitoarea Conferință a scriitorilor[»] în mod «confidențial», după ce discuțiile au fost canalizate în acest sens, îi destăinuim că «GRAMA» nu întâmplător face ceea ce face, ci la anumite indicații și cu un scop bine determinat, dar în nici un caz în interesul țării. Este greu să dovedim acest lucru și poate că nu este nici momentul.
Termen: 12.05.1972
Participă: Cpt. ACHIM V.
2. La scurt timp după această acțiune și în funcție de efectul ei, în mod asemănător vom discuta cu scriitorii MAIA BELCIU și TITUS POPOVICI, ECATERINA OPROIU prin soțul ei C. MURGESCU și cu informatorii «B.2», «STERE», «GH. RADOVAN», «P. BĂRBULESCU», «A. ANGHELESCU» și «P. RAREȘ» conform celor expuse în plan.
Termen: 17.05.1972
Răspunde: Cpt. ACHIM VICTOR
B. Pentru lansarea în străinătate a versiunii menționate mai sus, pe lângă faptul că ea va fi transmisă pe diverse căi odată cu difuzarea ei în țară, vom întreprinde și următoarele ecțiuni:
Cu informatorii «ARTUR», «MARIA IONESCU», «A.B.[»] care au legături în exterior, vom purta discuții cu ocazia înstruirii lor înainte de efectuarea călătoriei în străinătate sau le transmitem prin corespondența «prietenească» ce o purtăm cu ei.
Cu acest prilej le vom arăta că ascultând «Europa Liberă» și auzind cum este lăudat «GRAMA» ne întrebăm cum este posibil când în țară se știe că el este agentul unei «puteri străine» și face acest lucru în urma unor indicații precise.
Tot în scopul lansării versiunii în lumea culturală pariziană vom purta discuții cu un conținut asemănător ca la punctul A, cu ROMUL MUNTEANU, directorul editurii «Univers», scriitorul ION GRIGORESCU, TUDOR VORNICU, poetul TRAIAN IANCU, informatorul «B.2».
Pentru R.F. a Germaniei. Vom discuta cu scriitorul THEODOR BALȘ care merge în vizită la fratele său.
- Cu soția informatorului «BUSUIOC» scontând că după ce va afla această «noutate» îi va scrie în R.F. a Germaniei soțului său.
Termen: cu 2-3 zile înaintea plecării lui GRAMA în occident.
Răspunde: Lt.Col. ALBESCU M.
Cpt. ACHIM VICTOR
Lt.Maj. GHEORGHE STELIAN
C/. Vom lua legătura cu U.M. 0920 și Direcția III-a pentru a analiza în ce măsură ne pot sprijini în realizarea celor propuse în străinătate cât și în țară, mai ales în rândul ziariștilor, al oamenilor de artă și cultură și învățământ care se află la noi cât și în ideea publicării unor materiale în sensul dorit în vreun ziar sau revistă de scandal din Occident.
Termen: 11.05.1972
ALTE MĂSURI
1. Vom lua legătura cu Direcția de pașapoarte ca să stabilim toate călătoriile în Franța, R.F. a Germaniei, Austria și Italia, făcute de oameni de artă, cultură și învățământ în perioada viitoare, pentru a studia dacă prin persoane din rândul acestora nu putem lansa versiunea propusă.
Tot cu acest prilej vom stabili ca soluționarea cererii lui GRAMA cât și plecarea lui în străinătate să se facă numai la indicația noastră atunci când versiunea lansată a fost recepționată atât în țară cât și în străinătate.
Termen: 11.05.1972
2. Organelor de poliție și siguranță din R.F. a Germaniei și Franța le vom trimite câte o scrisoare anonimă, pusă la poșta din țara respectivă, prin care arătăm că GRAMA este agent al unei puteri străine și nu este exclus ca și cu prilejul călătoriei ce o va face în R.F.G. și Franța să desfășoare activitate în acest sens. Tot cu acest prilej îi vom anunța că se pare că este pregătit special pentru aceasta.
Ca să întărim cele afirmate în scrisoare, la plecarea din București îi vom introduce în bagaje un set de substanțe revelatoare confecționate în maniera în care se dotează agenții. Scrisorile vor fi trimise cu câteva zile înaintea plecării lui GRAMA.
Termen: cu 4-5 zile înaintea plecării
Răspunde: inclusiv de procurarea substanțelor: Cpt. ACHIM V.
3. Tot în vederea compromiterii sale față de organele de poliție occidentale vom întocmi o scrisoare anonimă către Interpol prin care le aducem la cunoștință că susnumitul va folosi voiajul în Franța și pentru a trafica stupefiante. Și această scrisoare va pleca cu câteva zile înainte.
Răspunde: Cpt. ACHIM VICTOR
4. Vom folosi toate posibilitățile de influențare a soției lui «GRAMA» ca aceasta să solicite efectuarea unei călătorii în străinătate în perioada când soțul său se află acolo.
- Pe timpul șederii în străinătate a lui «GRAMA» vom urmări îndeaproape activitatea și atitudinea acestuia iar în cazul când prin acțiunile sale va leza prestigiul țării, vom prezenta propuneri pentru a i se retrage cetățenia română.
De îndeplinirea sarcinilor prevăzute în prezentul plan răspunde cpt. ACHIM VICTOR.
Cpt. de Securitate
ACHIM VICTOR
ss indescifrabil
DE ACORD
ȘEFUL SERVICIULUI
Lt. Colonel
NĂSTASE GH.
ss indescifrabil
RD 0193/389
10 mai 1972”[3]

De un sfert de secol de libertate (pentru care intelectualii și scriitorii nu au luptat), breslimea intelecto-scriitoricească asudă la alibiuri estetico-ficţionale postfactum de clădire a unor portrete rezistent-morale. Un strop de căinţă şi de responsabilitate introspectivă în faţa oglinzii celor patru pereţi ai intimităţii fiecăruia ar fi fost de ajuns pentru primenirea mediului cultural şi civic românesc. Fără asumarea istoriei mari şi a istoriilor mărunte, fără lăsarea în plan secund a vanităţilor aruncate-n bătălie pentru literatura de dragul esteticii pure, adevărul nu are cum să iasă la suprafaţă.
Oricât de contradictoriu ar părea, sintagma „Un Soljenițîn român” este minimalizatoare. Ea nu s-a născut dintr-o dorință gratuită de mimetism, ci din uimirea celor care au descoperit că în România uitată de Dumnezeu imposibilul a fost posibil printr-un scriitor abia debutat, la o vârstă destul de coaptă, atunci când Istoria i-a permis. Dar de la simetria de caz la folosirea ostentativă a acestei expresii este o distanță mare. Am mai spus-o, de multă vreme cele trei cuvinte riscă să nu mai comunice nimic unor români care, în general, știu despre Paul Goma locuri comune, obținute la mâna a doua (a treia și așa mai departe). Corolarul acesteia este: Din păcate, nu am avut și noi un Havel! Trebuie știut că încă de la apariția romanului Ostinato la editura Suhrkamp, în 1971, critica occidentală a sesizat diferențele dintre cei doi scriitori. Un singur exemplu, Jaques Cabau scria în „L′Express” din 6 decembrie 1971: „Paul Goma este, deci, un poluator. Dar unul de talent. Mai modern, mai subtil, mai puțin tradiționalist decât Soljenițîn”[4]. Paul Goma are o individualitate distinctă, atât în contextul românesc, cât și în cel european. Încercarea de „micșorare” prin simpla enumerare în rândul „disidenților” români (nu doar ca importanță, dar și cronologic, numele său trebuie menționat primul, și nu cum tot văd de la o vreme, prin diverse materiale) sau de subsumare fără nuanțe unor realități/ personalități și ele distincte, chiar dacă făcând parte din același bloc sovietic, este o metodă strategică a ideologilor rezistenței-prin-cultură de dislocare a adevărului istoric. De 25 de ani suntem în plină întreprindere de meșterit biografii de disidenți și opozanți anticomuniști.
Scriitori români bine situați în structurile culturale din România lui Ceaușescu au făcut tot posibilul, împreună cu instituțiile represive (foști colegi de pușcărie, de generație, de USR, de litere au devenit curele de transmisie în mod conștient sau inocent, ceea ce nu îi scutește de o măcar grimasă de rușine, de remușcare, de repulsie de sine pentru 5 minute) ca Paul Goma să nu fie receptat cum se cuvine unui scriitor. Din nefericire, unii au continuat și după 1990. Obosiți să audă „ce trăsnăi” a mai făcut, criticii literari nu l-au citit pe Goma, așa cum îndeobște citește un specialist, au preferat să colporteze, după o veche meteahnă, bârfe. Pentru că nu „lipsa de talent” îi lezează (are un talent voluptos!), ci intransigența caracterului său moral. Au preferat să îl antisemitizeze, citând preferențial (de cele mai multe ori din auzite) câteva propoziții, ca și când un întreg efort de o mie de pagini nu ar conta deloc. Românii lui au preferat să-l distrugă, să scape de el, să ducă la bun sfârșit, conștient sau inocent, opera Securității, să îndeplinească planul regimului comunist „de compromitere și neutralizare” (în alte planuri, apare și termenul „anihilare”) a lui GRAMA, GOM, BĂRBOSUL, într-un cuvânt: Goma.  





[1] Varlam Șalamov, Povestiri din Kolîma, Trad. din limba rusă și note de Ana-Maria Brezuleanu și Magda Achim, Editura Polirom, Iași, 2015, pp. 12-13.
[2] sublinierile îmi aparţin; DUI nr. 2217, vol. 3, ff. 288-290.
[3] Document dactilografiat, în care au fost completate de mână doar cele câteva nume redate de noi prin italice; transcriere fidelă, cf. DUI nr. 2217, vol. 2, ff. 31-34.
[4] Receptare critică, în Paul Goma, Ostinato, Editura Univers, București, 1991.

Un comentariu:

  1. Si prigoana impotriva sa continua si in prezent... In urma cu vreo 3-4 ani, aflandu-ma in statia de metrou Gorjului, am observat pe un terminal video ca era afisata o poezie intitulata "Tatucul meu Paul Goma". Din pacate nu am avut timp sa o citesc, dar din cate imi amintesc, era scrisa de o persoana numita Vadulovski, sau cam asa ceva, iar prenumele Alexandru, dar nu sunt foarte sigur. M-a surprins acest lucru, ce sa caute o poezie dedicata lui Paul Goma intr-o statie de metrou? M-am intrebat ulterior, era o poezie scrisa intr-un mod peiorativ, ironic sau era una de bine? Nu stiu inca. In orice caz reprezinta un eveniment inedit si ca atare am considerat ca merita a fi semnalat.

    RăspundețiȘtergere