duminică, 27 martie 2016

cât de mare ai fi, un purice îți dă mâncărimi!

Vreți polemică? Aveți polemică!

În ultimul număr al revistei „România literară” (12/ 2016), obositorul Cronicar al chioarei rubrici „Ochiul magic” și-a făcut un pustiu de bine băgându-se în seamă prin atacarea unei reviste noi, al cărei prim număr abia a apărut. Înțelegem că anonimul băgător de seamă este deranjat, în primul rând, că, în ciuda titlului: „Polemici”, revista noastră „n-are nimic polemic”. Ai zice că Dl Chifu (pe care-l bănuiesc sub anonimat) nu se mai poate odihni de lipsa combativității în câmpul literar. Nu i-au fost de ajuns scandalul de mai an, când a primit un premiu național, pe care nu a avut bunul simț să îl refuze. Nu îi este de ajuns nici actualul scandal în care este USR, a cărei conducere este contestată. Și dacă Dl Cronicar nu ar fi Chifu, ci însuși Contestatul președinte al USR, N. Manolescu, asta nu ar schimba cu nimic datele problemei. Știm bine că la Romlit nimic nu mișcă fără avizul sau indicația Dlui Profesor. De când dictează NM, revista fanion a Uniunii Scriitorilor din România a devenit nu doar o sinistră gazetă de perete (ca în fabrici și uzine, ca în coloniile de muncă forțață etc. în vremurile antedecembriste...) unde sunt arătați cu degetul vigilenței conformiste, trași la răspundere, desființați, interziși („Adio, domnule Goma!”, editorial NM, 1998), excluși etc. scriitorii indezirabili, mai nou, revista are și pretenții de casație în speța politicii editoriale.
Oricine ar fi Cronicarul de la „Ochiul magic”, se vede de la o poștă că a scris notița pe genunchi, în mare grabă, probabil pleca revista la tipar. După ce ne anunță că „Un coleg scriitor ne-a semnalat nedumerit o nouă publicație literară...” (nedumerit? de ce? avea nevoie de aviz de la Direcţia Generală a Presei şi Ti­păriturilor?), pe care a răsfoit-o și redacția, și bla bla bla, aflăm că numele revistei nu se justifică. Ni se spune și de ce, dar nu ne interesează.
Îmi atrage, totuși, atenția amatorismul exprimării: „Și o observație: Polemici apare la Baia Mare, unde mai există, sper să nu greșim, cel puțin două periodice culturale.” O observație? După cele de dinainte? Și ce semnal de alarmă trage „subtila” observație: „E de bun simț: are acest oraș un asemenea potențial auctorial încât mai era nevoie și de a treia revistă? Evident, nu.” E de bun simț, Dle Cronicar, să-ți dai numele când faci pe bărbatul în dosul unei „foi” dezgustătoare, cum a devenit Romlit! Tot de bun simț elementar este să saluți apariția unei reviste noi, chiar dacă nu îți satisface nevoia de polemică. Dar dacă aș fi anonimă și nu m-aș numi Flori Bălănescu, poate aș cădea în logica dumitale. Însă, eu am nume și sunt și mândră de el. De aceea: nu doar că revista își merită numele de „Polemici”, dar chiar începe cu textul meu, intitulat „Nașterea mitului Goma. Străinătatea de acasă”. Îi las pe cititori să decidă în ce măsură acest prim număr al revistei „Polemici” incită măcar la așteptări... polemice. Textul este pe blogul personal, poate fi citit oricând și de oricine. 
Să nu se creadă că suntem în suferință de logică binară: condiționarea locului de apariție a unei publicații de anvergura „potențialului auctorial” al respectivei localități, în epoca în care viteza de circulație a informației a atins un nivel de neînchipuit cu un sfert de secol în urmă, este chiar de prost gust. Ca și când autorii Romlit ar avea toți buletin de București și rezidența în Capitală! (Ca să nu ne mai amintim de anii luuungi în care directorul Romlit, președintele USR și etc. tăia și spânzura de la... Paris!)
Cu toate acestea, Cronicarul găsește un mic accent polemic în „obscura foaie”, care „se rățoiește fanfaron la revistele de tradiție ale țării, comparându-se cu ele”. Raportul de mărime ar fi ca în celebra fabulă „Puricele și elefantul”, pe care o știe după urechea care îi convine, și nu după învățămintele din final, potrivit cărora: Buturuga mică răstoarnă carul mare!
Lipsa măsurii (cum, de altfel, se observă în întreaga activitate a lui NM și a echipajului său la șefia USR) este încununată în finalul textuletelui, acolo unde citim concluzia deșteaptă-foc: „Problemele apar când e o diferență vădită între pretenții și putință, între cum te închipui și cum ești în realitate”. Aleluia! Adevărat! Doar că această „maximă” cu pretenții didactice se aplică-mănușă tocmai revistei Romlit. Din câte poate observa orice scriitor ori simplu cititor, probleme au USR-Manolescu și Romlit! Nu revista „Polemici”, care abia a debutat.

Aceeași disproporție a reacției, aceeași grabă cusută cu ață albă ca în cazul P.S.-ului din articolașul „Despre religie și sex”, semnat de NM, cu câteva luni în urmă, în ziarul „Adevărul”. Cum ar spune românul obișnuit, logic și frust: a dat cu mucii-n fasole! Să încerci să minimalizezi, să ridiculizezi, să desființezi o revistă abia apărută când ești Marele Manolescu, doar pentru că are în sumar un text despre Paul Goma..., devoalează metehne „săptămîniste”. Să scrii paragrafe întregi despre religie și sex, deși problema reală este în Post-Scriptum... și se numește Paul Goma, este mai mult decât obsesie. Se tratează cu „Somn bun, domnule Manolescu, și pensionare liniștită!”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu