marți, 20 septembrie 2016

Dai 2 euro și capeți atestat de solidar(izare)

Să repunem boii în fața carului și să ținem drumul corect

Nu mai suport psihoza Brâncuși, care a ajuns să fie una dintre cele mai plastice demonstrații ale zicalei Țara arde și baba se piaptănă, dar cu conotații apocaliptice. Dacă nu strângem cei 11 milioane de euro se scufundă cultura română, bașca mândria națională! Iar dacă, printr-o minune, s-ar strânge... Eh, ce-o să fie? Ni se vor rezolva automat toate problemele de memorie, conștiință, istorie, cultură, Brâncuși nu se va mai învârti sub lespedea grea din Montparnasse, Putin va pierde alegerile...
Știm toți, chiar dacă nu ne vine la îndemână să recunoaștem, că suntem un popor care mai mult rezistă-prin-cultură decât să o producă, un popor mai degrabă clevetitor pe marginea șanțului decât degrabă înlesnit la discernământ. Ce să mai, știm toți că e mult mai ușor să faci pe cultul decât să fii cult fără să-ți ridici poalele, este o nimica toată să fii bun-blând-ospitalier-altruist din gură, nu din faptă.
Nu am înțeles din prima (dar m-am limpezit pe parcurs) ce vrea să zică guvernul Cioloș prin „solidaritate”, pentru că departe de mine a fost gândul că un astfel de guvern, lăudat de toată lumea bună (pe alocuri chiar de mine, și mențin afirmația), bașca „tehnocrat”, ar fi în stare de vreo strategie populistă, chiar și în prezența unui vițel gras, cum se anunța a fi tema Cumințeniei brâncușiene. Nu e prima oară când constat că primul gând/ impuls/ sentiment este cel real.
Adăstarea calmă asupra contextului social-cultural, altfel spus: Raport asupra stării de spirit a populației (o speță nelipsită din metodologia serviciilor de informații, după cum denotă arhivele Securității), ne-ar ajuta pe toți să înțelegem mai bine lumea în care trăim. Dar pentru asta ar trebui să studiem mai aplicat, să o lăsăm mai moale cu reveriile.
Care e acesta, contextul? Unul pe care, iarăși (iată cât de redundantă pot fi!), îl știm: majoritatea populației trăiește la limita – să nu-i spunem, totuși, supraviețuirii – decenței. Iar decența, știm bine /sic/, poate avea atât de multe gradații. Există o parte a noastră care: 1. poate pune mâncare pe masă copiilor, își plătește cu greu (vai, cât de greu!) facturile, ratele etc., și care se relaxează seara privind „Las Fierbinți”/ „La Bloc”/„Bahar: viață furată” etc.; 2. ibidem, seara citește câteva pagini, vede un film de artă, merge la teatru etc; 3. care nu poate pune pe masă o mâncare decentă, pentru că nu deține deseori nici obiectul masă/ casă etc.; 4. un procent mic de populație care își permite cam de toate; 5. un procent și mai mic care își permite aproape totul.
Dintre aceștia, să vedem care categorie ar fi predispusă la „dai 2 euro și devii solidar”. Cel mai probabil, categoria nr. 2, poate 4, poate 5 (m-aș mira!). Mă tem că dacă pentru nr. 2 lozinca „2 euro nu înseamnă nimic” poate fi valabilă, în sensul că mulți s-au grăbit să îi doneze, pentru nr. 4 și 5 „2 euro chiar nu înseamnă nimic” și atunci nici nu se mai obosesc. Desigur, dintre aceștia există probabilitatea ca unii, puțini, să doneze 20 de euro, sau 200, poate mai mult.
Așadar, cam care e nivelul de cultură al categoriilor 1, 3, 4 și 5? O să se supere lume multă pe mine... E cam la fel, chiar dacă 4 și 5 (în general corporatiști, maneliști cu bani grei și oameni de afaceri – să îi cuprindem și pe politicieni aici) ar putea disimula ipostaze false (mă refer în continuare la cultură). Dar, dacă nr. 1 nu are cultură, iar nr. 3 nu are nici viață, de nici un fel, există posibilitatea ca nr. 4 și 5 să facă donații pentru prestigiu social sau din snobism (ceea ce poate fi același lucru). Desigur, există întotdeauna, în toate aceste categorii, și un procent real de cunoscători și „consumatori” de cultură.
Întrebare firească: Pe ce număr de români și pe ce „variabilă” anume a mizat guvernul când a cerut solidarizare națională pe tema Brâncuși? De câte milioane de români era nevoie pentru a dona câte 2 euro? Sigur, unii au dat mai mult, dar tot nu compensează lipsa de implicare a milioanelor care nu au marșat.
Cred că a mizat pe populism, bine ambalat în expresii deliberat simple, care să ajungă la inima românului atât de încercat de istorie, atât de nedreptățit de alții etc. etc. Solidarizare națională! Ce expresie generoasă, demnă de un film! Că noi nu suntem demni de ea. Consumatorii de „Las Fierbinți”/ „La Bloc”/ „Bahar: viață furată” s-au uitat la campania pentru Cumințenia pământului și nu au priceput ce se vrea de la viața lor abrutizată, pentru ce să dea ei 2 euro (10 pâini!) ca să ținem la muzeu o piatră. Atât îi duce cultura. Atât a putut face școala românească din ei. Că veni vorba, școala aia pentru a cărei însănătoșire nu se solidarizează nimeni... Cum adică (doar avem toți astfel de exemplare în vecinătate), nu au dat ei 10 lei pentru băiatul ăla frumos și talentat care a murit de cancer și să dea 2 euro pentru o proastă din piatră. Nu au dat ei un covrig de pomană bătrânei din vecini care nu poate să plătească mai nimic din pensie și să dea 2 euro pentru ceva de care n-au auzit în viața lor?
Păi, nu vezi frate ce nivel cultural avem, ce mentalitate, ce conștiință?
N-au dat ei – nr. 1-5 – doi bani chiori pe unul ca Paul Goma, care, cu viața lui pusă pe tavă, a vrut să-i învețe ce e SOLIDARIZAREA, și vreți să dea 2 euro pentru pietroiul lui Brâncuși? Hai că sunteți hazlii! Dar și mai hazliu – de-mi vine să urlu – este guvernul și la fel sunt toți înfocații partizani ai solidarizării de 2 euro. Nu zic că n-ar fi și partizani neînfocați /sic/, adică Ce vrei Frantz, 2 euro? Două beri, kkt!
Nu ar fi fost mai sănătos și mai pedagogic, ținând seama de amplul nostru context (post)comunist, dacă guvernul și-ar fi asumat integral cumpărarea acestei opere de Brâncuși (mai ales că se pare că sunt și niște ilegalități pe-acolo), că doar nu ne-a întrebat pe noi dacă e mult sau puțin 11 milioane de euro...
Nu s-a gândit chiar nimeni dacă nu avem cumva nevoie de alte proiecte care să ne implice pe toți și din care să învățăm, indiferent de nivelul nostru social și cultural, ce este SOLIDARIZAREA? Nu i-a şoptit nimeni prim-ministrului că solidarizarea e o „materie” grea, care nu se deprinde prin șoc, ci îndelung, în timp, că odată cu învățarea ei înveți, de fapt, să fii civilizat, înveți să te comporți cultural?
Înainte de a-i diaboliza pe cei care nu sunt de acord, în mod conștient și competent, să dea 2 euro pe apa sâmbetei, s-o fi gândit careva că poate nici noi, ăștia..., nu suntem chiar atât de lipsiți de inimă/ cultură (a solidarizării)? În timp ce 11 milioane de euro ar continua să hrănească o falsă, o bolnăvicioasă mândrie națională, avem o populație tot mai bolnavă, mai derutată, mai supusă abrutizării prin diversiune.
Când ai ieșit tabula rasa din comunism, cultură nu înseamnă să dai 11 milioane de euro pe o statuetă, fie ea și genială, ci să-i investești în Învățământ (majoritatea elevilor nu au primit manualele nici în a doua săptămână de școală), în Cultură, în Sănătate.

Evident că sună mai bine Guvernul Cioloș e ăla care l-a redat /sic/ pe Brâncuși culturii române decât Guvernul Cioloș e ăla care a asigurat manuale elevilor la începutul anului școlar. Unde mai pui că acesta din urmă e un detaliu care se uită repede, pe care Marea istorie nu îl consemnează. Dar este, totodată, acel gen de detalii care contribuie la însănătoșirea fizică, mentală și culturală a unui popor. Haideți să nu-i mai învățăm pe copiii noștri că 2 euro nu înseamnă nimic. Înseamnă mult atunci când sunt câștigați cinstit, atunci când un om poate muri de foame, de sete (de cultură!) pentru că nu îi are!

2 comentarii: