sâmbătă, 6 mai 2017

„să rezistăm – dar să nu se vază”

„POLEMICI” nr. 1 (13), martie 2017


Naşterea mitului Goma. Străinătatea de acasă. VI.

„Deci: să rezistăm – dar să nu se vază; să fim dârji – dar, pst!, să nu se afle, să nu ştie nici nevasta, că iar ne ceartă pentru că ne băgăm în politică. Să rezistăm numai culturaliceşte, că-i voie de la stăpânire.
– Domnule, dumneata nu eşti român de-al nostru!
– Sunt român, dar nu de-al vostru! Salutare!”
Paul Goma, Culoarea curcubeului 77 (Cutremurul oamenilor), Ratio et Revelatio, 2015.

Trăim într-un ev absurd (numit și democratic), ne prefacem că suntem liberi, că libertatea de exprimare n-a atins niciodată cote atât de înalte în interiorul spațiului carpato-danubiano-pontic. Ne place minciuna aceasta, și ne place cu atât mai mult cu cât ni se picură în timpane arii vechi de când lumea despre Libertate, despre Bine, Adevăr, Frumos. Dar noi nu devenim, se pare, nici mai liberi, nici mai buni, nici mai drepți, nici mai frumoși. În afară de democratizarea (vulgarizarea) exprimării pe pereți virtuali, nimic de substanță nu s-a petrecut cu noi. Am adoptat alte forme, pe care le umplem cu vidul de gândire din noi. Cu flecăreala noastră cea de toate zilele. Cu bârfa. Cu supravegherea (între-supra-vegherea, ar spune Goma!). Cu monitorizarea. Cu anihilarea. Cu noile mijloace de delațiune și pedepsire pentru delictul de gândire.
Noile mijloace Hi-Tech fac on-line din zvon realitate, nu-i mai permit pârâtului (care nu se știa pârât), supravegheatului (care nu se știa...) să rumege zvonul o vreme, să se pătrundă de licoarea lui otrăvitoare, să își permită să spere. Nu!, acum zvonul este purtat pe cai mari și rapizi, ajunge în toate cotloanele împachetat în adevăr infailibil. Când se confirmă oficial, cei vizați sunt loviți în moalele capului. Nu mai au timp decât să fie victime. Democrația on-line nu-ți mai permite prezumția de nevinovăție, în timp ce abuzivii de la cârme strigă pe toate canalele că sunt furați. Ne îndreptăm tot mai mult spre un regim totalitar, în care vom fi prizonierii de conștiință ai unui grupuscul care a înhățat frâiele „comunicării”. Big Brother a existat întotdeauna, doar că Zeul Internet l-a îngrășat ca pe un porc. Se adeverește cu asupra de măsură că acela care deține informația (mijloacele de manevrare a ei), deține puterea. Zicerea s-a întors împotriva majorităților, a maselor. Globalizarea i-a tocit omului discernământul, deodată cu falsa (in)formare. Tot mai puțini dintre noi citesc altceva în afară de flecărelile de pe facebook și de pe alte „surse de socializare”. Suntem lăsați să ne defulăm între noi, cât poftim, apoi, zdranc!, o comisie sau alta îți interzice un drept. Alții dau din gura virtuală, apără drepturile inculpatului sau argumentează decizia. Și, uite-așa, suntem... liberi, în mizeria noastră consubstanțială.
În ciuda regimurilor politice diferite, chestiunea libertății este în 2017 la fel de acută ca în iarna anului 1977, doar diversiunea mediatică ne creează altă imagine. Goma nu a atins libertatea interioraă când a decis să se solidarizeze, în ianuarie 1977, cu Charta 77 a cehoslovacilor, așa cum cred în mod schematic cei mai mulți dintre noi, ci când a trimis primul manuscris de roman în Occident, rupând blestemul literaturii române, condamnate de comunism la provincialism asumat. Când a apărut Ostinato în germană și franceză, în 1971, nu doar Ceaușescu și Securitatea au turbat, ci și useriștii. Breșa creată de Goma asmuțea și mai mult Securitatea, îi ascuțea mecanismele de supraveghere și control (azi USR își ucide ritualic membrii care nu tac în front), perturbând visele de semitrezie ale scriitorilor care se complăceau în condițiile ideologice „trasate” de Tezele din iulie (1971) ale Supremului Tovarăș, guvernați de înțelepciunea populară de unde nu curge, tot pică. Era mai rentabil decât să ajungi în anchetă la Rahova, ori, doamne-ferește, între patru scânduri. Domnii-USR s-au temut că scriitorii vor afla ce înseamnă să fii liber, molipsindu-se de libertate de la „necunoscutul”/ „netalentatul” Goma, care i-ar fi dat jos de pe soclu prin simpla lui existență. Așa s-au născut planurile de măsuri menite să-l compromită și să-l anihileze pe Goma, din munca lucrătorilor Securității și din sudoarea umoral-estetică a scriitorilor/ intelectualilor, fără nicio legătură cu recursul la (vreo) morală, așa cum încearcă unii să fixeze în conștiința publică. Motivațiile instituțiilor represive și ale breslei scriitorilor erau, în mare, diferite, dar scopul a fost comun.
Sigur că nu este la îndemâna generațiilor biologice și literare mature sau în curs de maturizare în anii 1970 să recunoască o atare stare de lucruri. Autofentarea libertății prin practicarea (auto)cenzurii, ținerea cu orice preț la supradrepturi și privilegii, perpetuarea unei literaturi de gang (faci ce trebuie, te promovez, altfel, eu te-am făcut – scriitor –, eu te omor!) ș.a.m.d. au născut cu forcepsul ideologic ceea ce beneficiarii culturii ante- și postdecembriste numesc „rezistență prin cultură”. Care nu este o etapă fixată istoric în tratate de specialitate, ci o mentalitate lovită de caducitate, însă, contrariant, vie și fecundă. Este mentalitatea care s-a furișat din decembrie 1989 încoace în mințile românilor, surclasând din necesitate (de imagine) conformismul ideologic. „Rezistența prin cultură” este încununarea abdicării noastre mentale, o sinteză ciudată de defetism, formă-fără-fond, lașitate intelectuală, globalizare. Este cea mai pervers-dificil detectabilă formă a reeducării naționale. Concluzia este tăioasă ca viscolul lui ianuarie: cu un asemenea fond moral, doar opțiunea pentru autonomia esteticului nu prevalează în nașterea culturii adevărate. Altfel spus, scriitorii și intelectualii care fac apel la „dar, totuși, în deceniile comuniste s-a publicat literatură adevărată” se situează din start într-o premisă falsă: ipostazierea sucombării conștiinței intelectuale, morale și civice.  
http://ratioetrevelatio.com/ro/memorialistica-authentica/61-culoarea-curcubeului-77-cutremurul-oamenilor-paul-goma.html
În ianuarie-februarie 1977, când Goma difuza public scrisori adresate liderilor Chartei 77, lui Nicolae Ceaușescu, Conferinței de la Belgrad, libertatea avea Culoarea Curcubeului! Scriitorul argumentează în cartea Mișcării care a zguduit conștiințele (francezii au numit-o, inspirat: Cutremurul oamenilor/ Le Tremblement des Hommes: peut-on vivre en Roumanie aujourd'hui?, Paris, Seuil, 1979) că pentru a fi liber trebuie să plătești un preț mare, dacă nu cumva să pierzi totul pentru a rămâne tu însuți. Adică liber de constrângeri exterioare.
Să facem un exercițiu didactic: să ne imaginăm că începând din 1990 editurile (mai mari, mai mici) n-ar fi promovat în tiraje mari, de peste 100 000 de exemplare, autori precum Pavel Coruț, Sandra Brown, Paulo Coelho sau chiar, de la alt pol al calității literare, Mircea Cărtărescu, coordonând deliberat intenția de lectură și gustul cititorilor. Să ne imaginăm că piața editorială s-ar fi mișcat firesc, LIBERĂ, în contextul foamei de lectură a românilor, abia ieșiți din „noaptea comunistă”. Să presupunem că românii voiau să se lumineze, nestingheriți de socoteli ideologice sau mercantile. Analiza socială și istorică ne spune că în 1990 românii erau configurați, din perspectiva frustrărilor de decenii, să citească scriitori interziși, indexați de Cenzură, cu atât mai mult cu cât pe unii dintre ei îi ascultau, pe șest, la Radio Europa Liberă. Așteptarea era creată în acest sens. O carte precum Culoarea curcubeului 77 ar fi trebuit să se vândă în sute de mii de exemplare. Dacă n-ar fi fost topită, iar autorul ei marginalizat, defăimat, prelucrat în continuarea planurilor de măsuri ale Securității: „netalentat”, „necunoscut”, „vândut” etc. Corectitudinea politică, această nouă plagă cu veleități globale, politica editorială și culturală a „rezistenților prin cultură”, deveniți un soi de șamani ai spațiului cultural și civic-mediatic, au pregătit timp de 27 de ani terenul pentru o situație aparent paradoxală: azi, în 2017, cărțile lui Paul Goma nu pot fi „găsite” nici dacă ar apărea în o sută de mii de exemplare.

Cu toate acestea, Culoarea curcubeului 77 continuă să fie documentul (și, în egală măsură, o mostră de literatură adevărată) demnității românești în vremea comunismului ceaușist. Goma rămâne scriitorul care a înfruntat nu doar poliția politică a acestui regim, ci și breasla care s-a desolidarizat de el pentru a-și conserva un cavou călduț, departe de lumea celor mulți și lipsiți de apărare.  

3 comentarii:

  1. Un articol de exceptie. Se simte in el gerul din Piata Victoriei. Va mutumesc. Nu mai avem motive de ezitare- Avem dascal, inaintasi, intelectuali, credinta.#Rezist #Insist

    RăspundețiȘtergere
  2. Dl Radu Negrescu-Suțu m-a rugat, prin intermediul unui e-mail, să postez comentariul Dsale, deoarece nu reușește să îl lase aici:
    „Niciodată nu-i voi mulțumi îndeajuns lui Paul Goma pentru ce a însemnat pilda curajului său pentru noi. Vorbesc în numele Grupului Canal 77, al cărui unic supraviețuitor astăzi sunt. ,,Culoarea Curcubeului 77’’, numită și ,,Cutremurul oamenilor’’, este nu numai o importantă mărturie istorică, ci și una din cele mai bune cărți ale sale din punct de vedere literar. Cititorul tânăr îi va admira stilul și-și va face o idee despre o perioadă pe care nu a cunoscut-o, în care pentru a-și învinge frica față de atotputernicul Partid și unealta sa, temuta Securitate, românii au avut nevoie de exemplul acestui bărbat curajos. Astfel, noi, românii, am redescoperit noțiunea de demnitate, aparent pierdută până atunci. Mulțumiri lui Flori Bălănescu pentru această necesară aducere aminte. Radu Negrescu-Suțu”
    Și noi vă mulțumim!

    RăspundețiȘtergere