duminică, 20 februarie 2022

niște roluri ne joacă evitând să ne spună pe nume

 

cât de relevant este că trebuie să mai și murim

(în două acte virtuale)

 

viața s-a rătăcit printre pagini și plata facturilor

printre nevoile copilului perturbându-ți echilibrul

zi-noapte și repararea termocuplei de la cuptor

și încă o mie de prostii pentru care n-am luptat

nu-mi plac războaiele, nici falsa egalitate

e prea târziu să nu vreau să știu ce-i termocupla

dacă ne-am cupla hipersenzitivi cu hipercolerici lumea

s-ar îmblânzi ori cu pași cerți s-ar arunca în prăpastie

marea gâlceavă: noi nu mai trăim de mult în cupluri

niște roluri ne joacă evitând să ne spună pe nume

 

spusesem „dragostea nu cade niciodată”

lumina lascivă din ochii tăi nu era de acord

știai că nu suport ambiguitățile:

lasă-i timpului epistolele

nu vreau

decât să te ating

ai zis

nu-i decât o trufie și asta

ți-am răspuns