PAUL
GOMA (2 octombrie 1935–25 martie 2020)
„nu uit și nu tac”
Aflu că noaptea trecută
Paul Goma a urcat la Calidor. L-a ajutat un „agent chinez”, tot roșu, tot
comunist, cu vreo două nume de cod, cretine: coronavirus/covid19. Când soarta e
nenorocită, e până la capăt! Toată viața i-a fost distrusă de comunism, chiar și
în exilul parizian, acolo unde a avut răgazul să privească în urmă și în
adâncime cu multă seriozitate. Uneori cu ardoare. Dar dacă nu el, atunci cine
ar fi fost mai îndreptățit?
Pavel îmi spune: ar
trebui să plătească statul român incinerarea!
Sigur că ar trebui, așa
cum ar fi trebuit să facă multe îndreptări statul român. Dar nu statul lui
Iliescu-Băsescu-Constantinescu-Iohannis. Statul comunist drapat în statul de
drept. Sau de drepți.
Scriu și
parcă-l aud pe Goma. Ați fost neobosiți în a-l marginaliza, maimuțări,
diaboliza, minimaliza, anihila, cot la cot cu Securitatea și cu
postsecuritățile.
Unii dintre voi l-ați tăcut (pentru că nu v-a tăcut el!),
l-ați vrut uitat (pentru că el n-a vrut să uite nimic). Parcă și văd ce-o să
scrieți, acum că nu mai e, cât de toleranți, de mărinimoși, de empatici cu
suferința planetei. Ce de merite vă veți descoperi. Nici nu v-ar băga în seamă,
să nu se enerveze. N-a suportat niciodată „purtătorii de cuvânt”,
intermediarii, trepădușii. Cât a putut, s-a prezentat singur și o face până la
sfârșitul sfârșiturilor. Scriitorul înseamnă cărțile lui. Pe care le citesc,
încă, destui români. Scrisul-cititul înseamnă ne-uitare. Înseamnă: memorie.
A urcat la
Calidor în ziua Buneivestiri. E un semn. Îl vom descifra noi, cândva.
Ce s-ar mai distra Goma
acum pe seama noastră, dacă nu cumva, ușurat de durerile cărnii și-ale
sângelui, s-a apucat să scrie ultima Carte.
Dumnezeu să-l ierte și să-l țină la loc cu lumină și odihnă!