Preacurvia mentală

 

Este un soi de reeducare cu ștaif intelectual, pe alocuri emițătorii ei fiind persoane care au citit „munți de cărți” – vorba unui fost deținut politic (care a înfundat pușcăria comunistă pentru că nu i-a plăcut borhotul cu apă rece, servit cu linguroiul limbii de lemn, motiv pentru care, în timp, a orbit complet, bătut fiind „în cap!, în cap!, în cap!”, la Jilava). Secretul (lui Polichinelle) este că nu trebuie să fii enciclopedist ca să ai șira spinării dreaptă. Și nici scriitor, nobelizabil sau nu. Și nici tatăl acestui scriitor: criticul literar sau editorul sau președintele țării sau șeful Securității. Etc.

Dar...

...se pare că trebuie să fi fost o secătură umană, ca să mă exprim cât se poate de elegant în context, ca să fii omagiat la centenar de către instituțiile publice. Tocmai citeam că se pregătește centenarul Nina Cassian la ICR Londra. Cunosc placa tocită cu „contează opera” și cu separarea vieții autorului de operă etc. Bla-bla! Ce surpriză, nu mă interesează opera literară a Ninei Cassian, așa cum nu mă interesează nici opera literară a lui Eugen Barbu! De peste 20 de ani, nu mai citesc decât romanele prietenilor, pentru că am o datorie morală față de ei. Și poezie de foarte bună calitate (care se poate să existe și în portofoliul Ninuței noastre dragi de partid și de stat, dar-însă-totuși, când am chef de poezie, am rafturi pline, nu mai zic de poezia carcerală, „scrisă” sub teroare de oameni drepți în cuget ca bradul, în vreme ce poeta o ninăia în pași de tango cu partidul. Poți s-o ții langa cu autonomia esteticului, până-ți arată obrazul unii ca Șalamov, și oricât n-ai vrea să recunoști, literatura nu mai este ce-a fost. Omenirea se transformă cu totul, până și pe la teoriile literare mai trebuie umblat. Îi și aud pe marii consumatori de romane („asta-i o incultă!”), care, vrând-nevrând, n-au zece vieți, tot una, ca mine, ca tine, ca noi toți. Eu citesc memorii, jurnale, studii, „munți” de arhive, monșer, am citit tone de  „literatură de dragul literaturii” când eram adolescentă și tânără, nu trebuie să citesc toate romanele ca să știu ce este aceea. Ah, da, mai citesc romane precum „Păsările”, ai ghicit!, pentru a vedea cu ochii mei de ce credeau analiștii în anii 1970 (nu cei arondați la Uniunea Scriitorilor!) că nu este nici pe departe de calitatea romanului „Ostinato”. Comparând romanele, ei comparau automat autorii, adică pe Ivasiuc-Goma. Ei, lasă, cunoscătorii (chiar dacă nu le dă mâna „diplomației” să recunoască) știu de ce! Așa revin la „cestiune”: creatorii din orice domeniu sunt oameni, iar opera le reflectă, mai mult sau mai puțin transparent, calitățile omenești, preocupările, „darurile”. Restul este... critică literară, s-avem pardon. Nu, nu criticii literari în fac pe scriitori cu mâna lor și tot ei îi omoară/îngroapă (în cenușa istoriei literare). Scriitorii sunt sau nu sunt. Unii sunt „făcuți” – cu ajutorul neprecupețit al unor critici/presiuni editoriale/partid etc. Pe mine, ca istoric al trecutului recent, mă interesează modurile și mecanismele prin care acești scriitori/creatori au fost influențați și au influențat istoria și viața, destinele altor oameni, în speță, altor scriitori. Aproape că-mi vine să-i dau o bilă albă unui scriitor care n-a deranjat regimul comunist nici cu o floare și care a declarat în anii 2000 că a făcut „disidență mentală”, „opoziție intrinsecă și structurantă”. Nu am treabă nici cu opera lui literară. Mă pune pe gânduri prăpastia teoretică și metodologică dintre teoria literară și discursul istoriografic. Coordonez un amplu proiect editorial, o lucrare colectivă cu peste 50 de autori care transpiră într-un ocean de surse primare și secundare pentru a scoate la lumină cele mai relevante cazuri de „rezistență, opoziție, disidență – anticomunistă”. Iată diferența fundamentală dintre literatură și istorie: este, frust spus, diferența dintre ficțiune și realitate. Căci nu puteai să te împotrivești regimului ori să-l critici „mental”, nu, asta ține de domeniul metafizicii; rezistența-opoziția-disidența = transparență, gestică deschisă, expunere&asumare publică, consecințe grave pentru cel expus și familia lui. Să ți se pară (din ipostaza de cititor) că un poet a ascuns nu știu ce bombă într-o metaforă este ca și cum ai spune că ești victimă a Securității doar pentru că ai descoperit după 50 de ani că există un dosar de urmărire informativă pe numele tău, despre care înainte de 1989 habar n-aveai (da, „Dragul meu turnător”!, mai ales când alte documente arată cât de laș ai fost și chitit doar pe „facerea operei”).

Preacurvia mentală îi menține de 80 de ani (din care aproape 35 scurși din 1989 încoace) pe unii dintre noi la butoanele establishmentului cultural, este un tip de mentalitate reeducat, cum spuneam, cu eficiență, în timpul regimului comunist. Unii dintre reprezentanții acestui „curent” au reușit să treacă cu brio dintr-o ipostază călduță pe vremea Marelui Împușcat (sau: Cel Mai Împușcat Fiu al Țării) în una de invidiat: afaceri neașteptate (sau poate că nu atât de neașteptate!) în mediul cultural, directorate și mandate fără număr etc., la pachet cu o politică de scriere din mers a unei false (auto)istorii a „rezistenței”, „opoziției”, „disidenței”. Una dintre cele mai false povești este aceea a „rezistenței prin cultură”, transformată după 1990 într-o adevărată ideologie. Or, un popor nu se trezește din amnezia istorică dacă este mereu îndemnat, pe toate canalele, să citească „ficție”, și nici dacă i se bagă pe gât și subliminal false modele etice.

Noul Testament, pe care luptătorul anticomunist Nicolae Ciurică îl purta mereu asupră-i, găurit de gloanțele Securității, și care i-a salvat viața. Imaginea a apărut în volumul Nunta partizanului cu moartea (Mărturia lui Nicolae Ciurică despre rezistența armată anticomunistă din Munții Banatului și ai Mehedințiului), autori Răzvan Gheorghe, Nicolae Ciurică, Editura Ratio et Revelatio, Oradea, 2024.

Rezistenţă, opoziţie, disidenţă. Dicţionar biografic, vol. 1: A–C

 

NOTĂ ASUPRA EDIȚIEI

 

 

România 1945–1989. Enciclopedia regimului comunist. Rezistenţă, opoziţie, disidenţă. Dicţionar biografic este o temă din planul INST, aprobată de Consiliul Științific al INST la 25 februarie 2015, sub coordonarea regretatului secretar științific al INST, Octavian Roske, a cărui responsabilitate am preluat-o către sfârșitul anului 2022, în momentul în care problemele de sănătate l-au împiedicat să mai lucreze. Obiectivul acestei teme de cercetare l-a constituit identificarea fondurilor arhivistice care deţin informaţii, dosare şi documente privind persoanele implicate în acţiuni de rezistenţă armată sau care au constituit nuclee de opoziţie sau disidenţă faţă de regimul comunist din România. Cercetarea trebuia să se axeze îndeosebi pe culegerea informaţiilor ce pot alcătui suportul unor reconstituiri biografice și urma să se finalizeze prin publicarea unui dicţionar biografic. O listă de surse bibliografice era obligatorie pentru fiecare articol („voce”). /…/

Pentru întregirea unei imagini a desfășurării comunismului în România, în speță, a naturii sale represive, au fost incluși în Dicționar oameni politici reprezentativi pentru vechiul regim de până la 1945 și reprezentanți ai exilului. Volumul nu este o încercare exhaustivă de a prezenta fenomenele rezistenței, opoziției, disidenței după 1945, însă este, prin microbiografiile și „poveștile” pe care le propune, o încercare de a prezenta tabloul credibil al unei întregi perioade istorice, de scurtă durată la scara istoriei, dar atât de consistentă din perspectiva conținutului ideologic. Tabloul se înfățișează cititorului din aproape în aproape, în formula puzzle, pentru ca la final să deschidă o amplă perspectivă ce oferă filiere interpretative de forță: ideologică, politică, socială, culturală, economică, religioasă, antropologică asupra represiunii practicate de regimul comunist de la București.

„Vocile” propun diversitate stilistică, pe de o parte, datorită personalității celui prezentat, pe de altă parte, în funcție de materialul documentar la care au avut acces autorii în timpul redactării. O altă explicație constă în aceea că sursele în sine despre cei prezentați sunt inegale: majoritatea microbiografiilor sunt documentate în ACNSAS, cu completări dovedite esențiale din fișele matricole penale (aflate pe site-ul IICCMER), în ciuda unor inexactități legate mai ales de datele de naștere sau de grafierea unor nume (cei care le completau erau sfertodocți), sau din diverse arhive locale; bibliografia de tip memorialistic sau de istorie orală este și ea foarte prezentă, dar nu toți cei listați și-au scris memoriile (mulți au murit în detenție, au fost executați sau pur și simplu nu au lăsat mărturii) și nici nu sunt menționați toți în mărturiile altora; de asemenea, bibliografia este, în general, completată de studii, analize, volume de documente. Trebuie menționat și faptul că nu toți cei arestați, dintr-un motiv sau altul, „beneficiază” de fișă matricolă penală, care se completa în cazul celor cu condamnări penale. Prin urmare, pentru cei executați sumar, fără judecată, internați administrativ, deportați ori trimiși în regim de domiciliu obligatoriu au fost utile dosarele din fondurile Informativ, Documentar, SIE și chiar Rețea, când persoana vizată s-a regăsit într-un astfel de dosar sau în alte surse.

/…/ Trebuie menționat și că liniile de demarcație conceptuale în privința rezistenței-opoziției-disidenței sunt aglutinate ori distincte în funcție de formația autorilor. Pe de altă parte, în mod intenționat, au fost acceptate și „voci” care pot să pară marginale sau doar tangențiale obiectivului propus, dar care contribuie la o mai bună înțelegere contextuală a preluării puterii și consolidării regimului communist prin represiune. /…/ Genul dicționarului biografic nu permite, din diverse motive, abordări analitice unitare asupra unor concepte precum cele de „rezistență”, „opoziție”, „disidență”. Un atare efort devine anevoios la o lucrare cu zeci de autori, din medii și cu formații destul de diferite (cercetători, profesori, ziariști ș.a.), la aproape 35 de ani de la căderea comunismului în România, o durată mică de timp nu doar la scara istoriei mari, ci și la scara așezării istoriografice. Mulți kilometri liniari de arhive ale represiunii totalitare încă își așteaptă cercetătorii, care întâmpină greutăți în munca lor, dovedită cronofagă și în general cu rezultate ce nu le evidențiază pe deplin meritat implicarea, nici așteptările societății. /…/

Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului mulțumește tuturor autorilor, interni și externi, ale căror prezentări pot fi citite la finalul volumului, CNSAS, pentru ajutorul acordat în ilustrarea unui număr reprezentativ de rezistenți, opozanți și disidenți, în special domnului președinte al Colegiului CNSAS, dr. Constantin Buchet, cercetătorilor Silviu Moldovan, Raluca-Nicoleta Spiridon, Adrian-Nicolae Petcu și Claudiu Secașiu, tuturor celor implicați în realizarea Dicționarului, nu în ultimul rând, directorului INST, dr. Florin Abraham, și colegilor care s-au implicat pentru a duce la bun sfârșit o întreprindere atât de anevoioasă și foarte delicată.

Flori Bălănescu