joi, 19 iulie 2012

gâlceava oamenilor obişnuiţi cu centrele de putere

Se spune în ultima vreme că românii calcă fără contenire pe lângă democraţie, că au apucături tribale şi că urăsc Europa. La modul general, se poate spune orice, întotdeauna poţi găsi un aspect sau detalii ce pot confirma un atare punct de vedere. Înseamnă că şi fermierii francezi urăsc Europa atunci când ies în stradă... 
Însă nu este vorba de ură împotriva Europei, ci  de o reacţie omenească firească de respingere a unora dintre măsuri sau conjuncturi. Să nu uităm că românii sunt încă bulversaţi de amnezia impusă şi de amnezia indusă (mai nou), de incapacitatea de a-şi asuma corect trecutul istoric recent. Despre aceste lucruri s-au exprimat destui, inclusiv eu, de atâtea ori. Nu poţi educa un copil dacă îi spui în fiecare zi: Eşti urât şi dobitoc, produsul unui viol, eşti denaturat ca tatăl tău. Pentru mine eşti pierdut. Politica europeană o face un grup restrâns de oameni şi este aplicată unor individualităţi de ordinul sutelor de milioane, provenind din zone istorice şi culturale distincte. Cred că există riscul să picăm în altă extremă, dacă preluăm totul fără spirit critic. Afirmaţia mea are şi ea un caracter general, desigur. 
Trebuie să ţinem cont că de 22 de ani românii sunt nemulţumiţi şi revoltaţi de corupţia din justiţie, ca să dau un exemplu. Lucru de care sunt nemulţumiţi şi bulgarii. 60 % dintre ei consideră că de când Bulgaria este membră UE nu s-a petrecut nimic bun în justiţia lor. Este evident şi nu mai trebuie demonstrat de fiecare dată că România este o ţară cu aproape jumătate de secol de comunism şi peste două decenii de ceea ce unii numesc postcomunism. Mai propriu ar fi "postdecembrism" - expresie căreia trebuie să-i stabilim corect conţinutul. De când sunt "europeni" românii obişnuiţi suportă această stare de corupţie generalizată, minciuna sfruntată din politică - indiferent de preşedinte sau guvern, diversiunile, curbele de sacrificiu. Cât de populare ar putea fi aceste măsuri pe seama unor oameni care au fost mereu carne de tun (ideologic) în ultimii 70 de ani? Iar cei formaţi în postdecembrism ce au învăţat? Că suntem o naţie fără o coloană vertebrală civică şi intelectuală. Căci, alături de clasa politică - revelator al activismului şi securismului de Partid -, nu contenesc să aşez pentru lipsa de responsabilitaate - Intelectualitatea.

2 comentarii:

  1. La ultima propoziţie, eu aş spune: "... nu contenesc să aşez pentru lipsa de reacţie (implicare) ca o inerţie a monotoniei şi dezamăgirii permanent-persistente - Intelectualitatea."

    RăspundețiȘtergere
  2. Din nou,punct de vedere corect. Postdecembriștilor de la putere eu ii le spun comulisti. Adică nu sunt nici comuniști nici capitaliști, pentru ca maimuțăresc o societate capitalista- perfectibila, firește- doar pentru a aduna mai multe banane.Este normal pentru conducerea europeana sa nu se intereseze de Romania decât în limitele propriei bunăstări.Nu-i și moral, dar asta-i altceva.Dar ca romanii conștienți sa tacă înghițind necritic orice gugumănie servita asta-i simptomatic.Si după numărul criticilor poti pune un diagnostic asupra stării națiunii, intelectualității, în special. Statistic, am putea vorbi de Gomi la milionul de locuitori.

    RăspundețiȘtergere