oameni cu saci
lumea se bobinează tot mai mult în
ficțiune, într-un confort de steril cu sclipiciuri, ca într-un fir de mătase,
răsucind gogoși de aur în care visul fericirii să rămână intact...
ați
privit vreodată în ochii celor care adună ambalaje din plastic? chiar și atunci
când le strivesc, pentru a încăpea cât mai multe în sacii slinoși de rafie?
sunt umili, se tem ca existența lor să nu deranjeze, au feţele triste... ei
ştiu că nu vor avea niciodată mai mult de atât, sunt resemnaţi. şi, orice ar crede
cei cu mentalitate de corporatişti prosperi, dar cu apucături de comunişti
îmburgheziţi, oamenii aceştia au dreptul să fie trataţi cu respect. când omul îşi
pierde respectul de sine ajunge o vietate care se târăşte pe pământ cu spaimă,
să nu fie observată de alţii şi strivită intenţionat sub talpa
Dolce&Gabbana.
în spatele blocurilor, în şopronul
care adăposteşte ghenele de gunoi, am găsit deseori astfel de oameni, unii sunt copii. unora dintre noi vederea lor le
provoacă scârbă, altora le extrage din gâtlejul creierului înjurături groase...
mie îmi vine să plâng de mila lor. de când am dat prima oară peste ei, nu mai
amestec ambalajele din plastic în sac, le pun deoparte, la vedere, ca să nu mai
scormonească şi prin resturile mele...
pe un alt palier al existenţei
noastre globalizate, şi din alt unghi, viaţa unui cercetător în istoria
comunismului este asemănătoare cu a sărmanilor care strâng ambalaje.
cercetătorul strânge și el (cărţi la preţ redus, în format PDF de pe la
cunoscuţi, documente de arhivă plătite cu chin şi jale, şi cu datorii la bancă
etc. etc.), mai şi scrie câte un studiu, un articol, o recenzie, chiar o carte.
o carte de specialitate se scrie cam în 3-4-5 sau mai mulţi ani (şi autorul nu
este niciodată pe deplin mulţumit. pentru că aşa e-n domeniul ştiinţific, nu e ca-n
„afaceri”, cercetătorul trăiește într-o confruntare continuă nu doar cu
sursele, cu „izvoarele istorice”, ci și cu sine). el scrie, dar nu citește aproape
nimeni. cele mai citite/ distribuite/ „recenzate” cărți sunt alea scrise de
hoții din scumpa noastră țărișoară, la pușcărie. sau cele despre cum să-ți îmbraci
visul (frustrările, defectele, calitățile, obsesiile) în coconul viermelui de
mătase.
oameni cu saci în spinare, oameni cu
cărți („care au citit munți de cărți”, spunea un fost deținut politic) e totuna
în România. totuna pentru cinicii care au înhățat frâiele existenței noastre.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu