Nicholas Dima: In memoriam Paul Goma

Ne-a părăsit Paul Goma

Evocare de Nicholas Dima

Confratele Paul Goma ne-a părăsit recent la Paris după o viaţă plină de zbucium şi de căutări. A fost un om direct, integru şi uneori incomod. Toată viaţa a căutat dreptatea, pe care însă nu a găsit-o. Şi nu a găsit-o pentru că nu a acceptat să facă compromisuri. Şi era greu să găseşti dreptate în lumea meschină în care a trăit generaţia lui. Paul Goma a fost primul şi poate singurul dizident genuin al ţării noastre. Atitudinea lui a şocat România aşa cum a şocat țara cutremurul din 1977. L-am întâlnit la Paris, unde fusese exilat, şi apoi în America, unde l-am invitat în 1978 în numele comitetului Adevărul despre România. La Washington, unde s-a întâlnit cu mai mulţi lideri Americani, a locuit în apartamentul meu de lângă Capitoliu. Părea mulţumit de întâlnirile zilnice pe care i le facilitasem, dar seara îşi destăinuia mâhnirea pentru că mărturiile lui nu aveau efectul politic dorit. La vremea respectivă eram redactor la postul de radio Vocea Americii şi îi trăiam amărăciunea. Personal, începusem să o simt zilnic. Şi totuşi, numai după marea înscenare din decembrie 1989 mi-am dat seama de amploarea tragediei pe care o trăiam: Pleac-ai noştri. Vin ai noştri! Paul Goma, marele nostru dizident, a intuit înaintea altora teatrul absurd pe care eram obligaţi să-l jucăm şi pe care el îl respingea.

Fratele Paul s-a purtat ca un erou şi a murit ca un martir! Şi prin viaţa şi activitatea sa şi-a câştigat o pagină de onoare în adevărata istorie a neamului nostru, istorie care va trebui scrisă. Altfel, nu ne vom redobândi niciodată onoarea.

Redau în continuare un moment al întâlnirii noastre de la Washington, inclus în cartea Mărturii Dedicate Eroilor şi Martirilor Noştri, şi apărută la Bucureşti în 2018. Fotografia din ataşament a fost publicată în cartea Maratonul Vieţii, apărută anul acesta. Ambele cărţi au fost redactate de dna Flori Bălănescu, reprezentanta lui Paul Goma în ţară.

Nicholas Dima, SUA,

27 martie 2020.

Nicholas Dima: Gherla şi Paul Goma. Ne-am întâlnit, dar nu ne-am cunoscut!

În 1978, eram deja redactor la Vocea Americii, și împreună cu fostul diplomat Brutus Coste făceam lobby la Washington şi promovam cauza României. În acest scop, am adus în Statele Unite mai mulţi lideri din ţară şi din Basarabia, iar unii dintre ei au depus mărturii în Congres. Între aceştia a fost şi scriitorul Paul Goma, aflat în exil din noiembrie 1977, care la Washington a locuit în apartamentul meu. Ulterior, am scris un articol despre vizita lui, articol pe care îl redau în continuare...

Am stat cu Paul Goma în aceeaşi celulă, dar nu ne-am cunoscut. Da! Exact cum am afirmat. Era prin primăvara lui 1958. Am stat împreună circa două săptămâni în aceeaşi cameră de la parterul celularului din Gherla, dar, dacă ne-am întâlnit cumva, nu ne-am cunoscut. Şi nu ne-am cunoscut pentru că în acea cameră de tranzit şi de groază fuseserăm înghesuiţi peste o sută de deţinuţi şi era aproape imposibil să faci câţiva paşi fără să te loveşti de alte trupuri. Toată ziua era o hărmălaie de nedescris. În cameră aveam două tinete pentru necesităţi şi coada la ele era continuă. Noaptea încercam să ne întindem pe podea că să dormim, dar în pofida tuturor încercărilor, nu era niciodată suficient loc să se întindă tot omul la orizontală. Paroxismul a fost atins când uşa camerei s-a deschis şi prin ea ni s-au aruncat o sută şi ceva de saltele goale iar ceva mai târziu ni s-a împins prin aceeaşi ușă o claie de paie cu care să umplem saltelele. Cum puteai cunoaşte pe cineva în acel vacarm? Ne-am dat seama totuşi că am fost amândoi în aceeaşi cameră mulţi ani mai târziu, când Paul Goma m-a vizitat la Washington. Despre acea vizită am scris în cartea Călătorie spre libertate...

Am auzit prima oară de Paul Goma când a publicat în Occident romanul Ostinato, el fiind încă în ţară şi devenind astfel un bine cunoscut dizident. Goma a fost unul dintre puţinii dizidenţi pe care i-a avut România şi probabil primul dintre ei. Eu eram deja plecat şi mă aflam în Statele Unite. Aveam cunoștinţă de acuma de dizidenţii din Uniunea Sovietică. Personal, la început am fost sceptic despre fostul deţinut şi scriitor Goma. Nu puteam să cred că în România torturată de Securitate, răul cel mai mare al ţării, cum l-a numit el însuşi, putea să se afirme un dizident adevărat. Şi totuşi, istoria noastră a cunoscut un „moment Goma” şi prin el a intrat în conştiinţa Occidentului altfel decât voia să o prezinte regimul Ceauşescu.

La începutul anilor 1970, fostul diplomat Brutus Coste împreună cu mine şi cu alţi câţiva susţinători, am înfiinţat Comi­tetul Adevărul despre România. În numele acestui comitet l-am invitat şi l-am adus în Statele Unite pe scriitorul Paul Goma. Înainte de a veni în America, am avut prilejul să-l vizitez la Paris pe proaspătul scriitor exilat şi l-am găsit aşa cum reieşea din tot ceea ce scrisese: demn, onest, intransigent şi direct – brutal de direct. Poate că aceste mari calităţi au fost şi defecte. Alţii l-au găsit inflexibil, vulgar şi lipsit de tact. Oamenii trebuie luaţi însă aşa cum sunt. Eu l-am apreciat pentru curaj, probitate şi integritate. Cine altul a mai denunţat atât de ferm regimul Ceauşescu? Cine altul a reabilitat adevărul în legătură cu Basarabia, aşa cum a făcut-o el? Câţi dintre dizidenţi au refuzat categoric să se lase cumpăraţi? Judecat după avuţii materiale, Paul Goma trebuie să fie un om sărac. Sufleteşte însă, fratele Paul este foarte bogat. Adevărul şi demnitatea nu se măsoară în bani. Aşa l-am cunoscut pe Goma şi aşa este şi acum, când scriu aceste rânduri. Să revin însă la vizita sa la New York şi la Washington.

Paul Goma a sosit în America în octombrie 1978 şi din punctul nostru de vedere, al organizatorilor, vizita sa a constituit un mare succes. La New York comitetul iniţiator a organizat întruniri de sală la care au participat sute de români. La Washington, unde scriitorul a fost găzduit în apartamentul meu de lângă Capitoliu, am organizat întruniri şi audienţe cu mai mulţi lideri americani şi am fost primiţi personal de renumiţii senatori Jackson, Helms, Thurmond şi Bob Dole, acesta din urmă candidând ulterior la preşedinţia Americii. Deputatul Dante Fascell din Florida, care era preşedintele Comisiei Americane pentru Acordurile de la Helsinki, a organizat o sesiune specială de audieri cu Paul Goma, sesiune dedicată problemei drepturilor omului în România. Delegaţia noastră a fost primită și de George Meany, preşedintele marilor sindicate Americane AFL-CIO, de asemenea, și de alte personalităţi. Vizita scriitorului a avut mare ecou în presa românească din exil şi a fost menţionată în unele publicaţii americane. Nu se poate spune că vizita a avut consecinţe la nivel politic la Bucureşti sau la Washington, dar Paul Goma şi-a făcut datoria. Şi de fapt scriitorul îşi face neabătut datoria de câteva decenii.

Dumitru Danielopol,
Nicolae Dima, Paul Goma, Sasha
Stoianoivici şi Brutus Coste, Washington, 1978.  

În calitate de geograf specializat în studii europene, precum şi ca jurnalist care de mai multe decenii se loveşte de mutilarea adevărului, îl admir pe Paul Goma în special pentru modul în care a abordat problema Basarabiei. Puţini scriitori au avut curajul să spună lucrurilor pe nume în ce priveşte suferinţele românilor basarabeni. Paul Goma a făcut-o!

Şi ca să revin la prima idee. Soarta a făcut să trecem unul pe lângă altul în 1958, dar ne-am cunoscut de-abia în 1978. Într-una din seri, după o zi de lobby pe la birourile senatorilor americani, ne-am înapoiat împreună în apartamentul meu şi am început să ne depănăm unele amintiri. La un moment dat, ne-am amintit amândoi de o cameră de groază din Gherla unde un deţinut care îşi pierduse minţile în abominabila experienţă de la Piteşti repeta periodic cu o voce tare şi spartă ca venită din iad: Criminalii din NKVD şi din Securitate care ne-au schingiuit şi omorât la Piteşti, la Canal şi în alte închisori, vor fi traşi la răspundere şi îşi vor primi pedeapsa... Cornel Grosu repeta periodic zguduitoarea lui declaraţie, timp în care în cameră se făcea o linişte mormântală şi toată lumea îl asculta. Goma şi cu mine fuseserăm în aceeaşi cameră!

Nu ştiu ce s-a întâmplat cu nefericitul Grosu, care vorbea din disperare. Ştiu însă că Paul Goma vorbeşte raţional şi limpede şi că aceia care ar trebui să-l asculte se fac că nu-l aud. Am scris aceste rânduri când Paul Goma împlinea 75 de ani...