Dacă citeşti comentariile (mai ales anonimele, astea mă scot din sărite, pentru că arată cât suntem de dispuşi să asumăm ce spunem!) de pe bloguri etc. în legătură cu Noul Val de Epurări, vei trăi Ajunul Apocalipsei. O stare indusă. Situaţia originalei democraţii româneşti este dezastruoasă de 23 de ani, nu de câteva săptămâni. E trist că avem răul obicei de a ne vărsa sângele şi scuipa plămânii pentru cineva timp de câteva zile. Până ne trece. Uneori, persoana merită să te zbaţi. Rareori. Ce nu înţeleg este de ce nu deranjează epurarea politică întotdeauna. Sau de ce nu deranjează în aceeaşi măsură promovarea colaboratorilor Securităţii. De ce nu se foloseşte aceeaşi unitate în promovarea "valorilor naţionale"... Poate pentru că până acum nu au fost promovate valorile naţionale? De exemplu, cum spunea Ovidiu Pecican undeva: cronicarii; sau Budai-Deleanu... mergând pe ideea că o cultură (a unui popor) nu apare instantaneu. Zic eu acum: din Ana Blandiana, Nina Cassian, ponei roz, Sorin Antohi, Hoişie, Dinescu etc. etc. (Sigur că nu e vorba doar despre ei... cum se vor grăbi unii să mă atace!) Pe de altă parte, în nicio perioadă istorică, de la noi sau de aiurea, nu a fost unanimitate, nu s-a instaurat pacea în urma unor controverse de acest gen. Dar, în nicio altă perioadă istorică n-a fost atâta confuzie. Atâta lipsă de discernământ. Avem talentul de a crea false pericole... Nu pot uita cum intelectualii noştri de vază au pompat energie şi credit în mitul pericolului pe care îl reprezenta Vadim vs Iliescu... Şi acum ce? E Patria în pericol că nu va mai fi Patapievici la ICR? Nu cred. Suntem martorii pasivi ai matrapazlâcurilor politice "tot timpul anului" (mandatului) şi ieşim din turnul nostru doar când o vedetă media "e în pericol". Asta e cu adevărat trist. În rest, hai să punem osul la muncă. Hai să citim şi cărţile pe care le scriu oamenii trecuţi prin experienţe adevărate, nu doar prin imaginaţii, hai să nu mai stăm cu mâna întinsă, hai să tăiem buruienile de pe marginea drumurilor naţionale şi a străzilor din localităţi, hai să ne învăţăm copiii ce înseamnă curăţenia din jurul nostru şi igiena corporală, ce înseamnă să îl respecţi pe celălalt când te afli într-un mijloc de transport în comun etc. etc.... stăm foarte prost la toate aceste capitole. Hai să ne facem fiecare treaba pentru care ne-am pregătit. Dacă ne-am pregătit. Hai să nu mai împărţim societatea în "intelectuali de marcă" şi restul. Pentru că între sus şi jos suntem, de fapt, noi, toţi. Ne-a intrat propria bârnă în ochi şi nu avem perspectivă. M-am săturat de jelania şi scâncetele falsei apocalipse. Noi nu am trăit Apocalipsa. Au trăit-o alţii, asupra cărora nu pregetăm să ne pronunţăm după ureche.
Gheorghe Calciu-Dumitreasa, despre Reeducare, prin care a trecut, şi i-a supravieţuit: "Acolo [Piteşti] a fost ceva care depăşeşte puterea umană de înţelegere, pentru că a fost războiul a două tabere supraumane; acolo a fost spaţiul în care, privit din afară, războiul a fost câştigat de satana, pentru că psihologii şi esteţii confundă aparenţele cu realitatea duhului şi ignoră faptul că această lume este un răstimp al mântuirii, singurul răstimp uman pentru mântuire. (...) dar înţelepciunea şi martirajul spiritual al supravieţuitorilor, ca şi vibraţia imensă a duhului este prea subtilă pentru sensibilitatea tocită a esteţilor, prea mistică pentru puterea de percepţie a psihologului, ca şi pentru orice fiinţă umană care nu a trăit în nebunie, ci doar în limitele bunului simţ comun. Numai cine are acea doză bună de nebunie, în sensul aserţiunii că lumea merge înainte prin nebuni, numai acela poate înţelege puţin. Nu tot. Nici noi nu înţelem tot, noi, care am trăit tot. Pentru că Dumnezeu a făcut de ruşine înţelepciunea lumii acesteia. Avem nevoie de o sensibilitate apocaliptică."
Dar comunismul ne-a afectat, printr-o reeducare de care nu suntem conştienţi, chiar mecanismele bunului simţ. Pentru a avea o "sensibilitate apocaliptică", aşa cum spune Calciu, trebuie să fi dobândit o "conştiinţă apocaliptică". Un tânăr puşcăriaş politic întâlnit de Calciu-Dumitreasa în 1948, la Jilava, spusese că nu vor supravieţui fizic şi spiritual decât aceia care vor dobândi o conştiinţă apocaliptică. Noi nu putem avea decât conştiinţa a ceea ce suntem (totuna cu a spune: suntem reflexul experienţelor noastre). Ar fi un prim pas spre cunoaşterea de sine. Asta ne-ar mai tăia din vârful nasului...
Gheorghe Calciu-Dumitreasa, despre Reeducare, prin care a trecut, şi i-a supravieţuit: "Acolo [Piteşti] a fost ceva care depăşeşte puterea umană de înţelegere, pentru că a fost războiul a două tabere supraumane; acolo a fost spaţiul în care, privit din afară, războiul a fost câştigat de satana, pentru că psihologii şi esteţii confundă aparenţele cu realitatea duhului şi ignoră faptul că această lume este un răstimp al mântuirii, singurul răstimp uman pentru mântuire. (...) dar înţelepciunea şi martirajul spiritual al supravieţuitorilor, ca şi vibraţia imensă a duhului este prea subtilă pentru sensibilitatea tocită a esteţilor, prea mistică pentru puterea de percepţie a psihologului, ca şi pentru orice fiinţă umană care nu a trăit în nebunie, ci doar în limitele bunului simţ comun. Numai cine are acea doză bună de nebunie, în sensul aserţiunii că lumea merge înainte prin nebuni, numai acela poate înţelege puţin. Nu tot. Nici noi nu înţelem tot, noi, care am trăit tot. Pentru că Dumnezeu a făcut de ruşine înţelepciunea lumii acesteia. Avem nevoie de o sensibilitate apocaliptică."
Dar comunismul ne-a afectat, printr-o reeducare de care nu suntem conştienţi, chiar mecanismele bunului simţ. Pentru a avea o "sensibilitate apocaliptică", aşa cum spune Calciu, trebuie să fi dobândit o "conştiinţă apocaliptică". Un tânăr puşcăriaş politic întâlnit de Calciu-Dumitreasa în 1948, la Jilava, spusese că nu vor supravieţui fizic şi spiritual decât aceia care vor dobândi o conştiinţă apocaliptică. Noi nu putem avea decât conştiinţa a ceea ce suntem (totuna cu a spune: suntem reflexul experienţelor noastre). Ar fi un prim pas spre cunoaşterea de sine. Asta ne-ar mai tăia din vârful nasului...
Mă deprimă atât de mult flecăreala de pe internet a unor nume reale şi destul de cunoscute cu tot felul de anonimi, care par să nu aibă altceva de făcut.
Mă gândesc că ar fi sănătos să încercăm, de azi măcar, să fim normali! Să avem discernământ.
Ca şi cultura, discernământul se construieşte, nu apare din senin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu