 |
| Constanţa Bălănescu (1935-2006) |
Mama a plecat într-o zi de 3 februarie şi nu s-a mai întors. E greu
când mama ta nu se mai întoarce. Este de nedescris, insuportabil.
Trebuie să ai mamă, ca să ştii. Trebuie să fii copilul unei mame, ca să
simţi. Mama mamei a plecat la 87 de ani. Mama se jelea greu: Putea să fi avut şi o mie de ani, m-ar fi durut la fel, pentru că e mama mea.
A
fost o femeie simplă, inteligentă, cu gusturi alese - peste condiţia ei
socială, curată, pricepută, lucrurile-cusăturile-dantelele-macaturile
şi altele ieşite din mâinile ei erau bijuterii. Ştia mai multă geografie
decât mulţi suplinitori de şcoală. Era o povestitoare înnăscută. O desenatoare autodidactă.
Este mama mea.
Mâine, când ar fi împlinit 78 de ani, o pomenim de 7 ani.
Dumnezeu să o ţină în lumina Lui şi să o odihnească!
Nimic şi nimeni nu poate explica pierderea cuiva drag. Cu atât mai mult a mamei. Anii trec şi durerea, tristeţea, uimirea, ne-priceperea acelui lucru - dispariţia - nu se atenuează, nu se vindecă, nu trec. Sentimentul pierderii irecuperabile continuă să sape undeva într-un colţ al minţii, dar mai ales al sufletului. Dumnezeu să o odihnească pe mama ta!
RăspundețiȘtergereNimeni nu moare niciodată.
RăspundețiȘtergere