FLORI BĂLĂNESCU: „... să bei libertatea din ciuturi/ Și-n ea să te-afunzi ca un cer în bulboane”

POEZIA CARCERALĂ

(fragment dintr-o carte în lucru)

Radu Gyr

Andrei Ciurunga

(...) Una dintre modalităţile de rezistenţă la presiunile distructive ale sistemului concentraţionar românesc şi o cale de supravieţuire pentru mulţi deţinuţi politici. Sintagma este subsumabilă ariei mai largi a „literaturii de închisoare” sau „liricii de detenţie”. Răzvan Codrescu consideră că expresia „literatura închisorilor comuniste” nu poate fi evitată, în ciuda faptului că „are două cusururi majore: poate crea imaginea falsă a unei «literaturizări» neavenite (în sensul de-naturării realităţii brute în «ficţiune artistică») şi poate sugera concluzia greşită că ar fi vorba exclusiv de texte scrise sau concepute în închisoare, ba chiar alimentate strict de factologia penitenciară”. Din contră, este „mărturie şi document, uneori reprimându-şi cu obstinaţie orice ispită «calofilă», include atât creaţii mentale provenite direct din locurile de supliciu, cât şi creaţii scrise postconcentraţionare, acoperind mai tot complexul problematicii general-umane (experienţa-limită a recluziunii constituind adesea doar un factor catalizator al meditaţiei lirice, filosofice sau religioase, iar nu materia ei efectivă)”.

Poezia carcerală este, în general, mai puţin cunoscută, deoarece nu a făcut încă obiectul unor studii ample de specialitate. „Scrisă” de poeţi consacraţi sau de amatori, reflectă tarele sistemului – întâmplările crunte, inumane, adeseori neverosimile pentru cei din afara spaţiului carceral, revolta, iubirea, altruismul, credinţa, suferinţa sau demnitatea. Înainte de a fi fost scrisă, poezia detenției politice a fost rostită, abia mult mai târziu o parte a ei putând fi recuperată şi redactată, după variantele reţinute de deţinuţii care au avut şansa de a se elibera.

Prima trăsătură a acestei poezii este oralitatea. Regimul penitenciar nu permitea deţinuţilor politici să folosească hârtie sau instrumente de scris. Prin urmare, tehnica folosită pentru a învăţa versurile consta în confecţionarea unui suport pentru scris. Mijloacele fiind cvasiinexistente, suportul era obţinut prin umezirea unei suprafeţe (fundul gamelei, talpa bocancului), frecarea ei cu săpun, peste care se presăra un strat de praf de var cules de pe pereţi sau de DDT (substanţa folosită pentru deratizare). Pe „tăbliţă” erau scrijelite cuvintele cu ajutorul unui beţigaş din lemn sau cu orice alt obiect ascuţit aflat la îndemână, în condițiile în care regimul penitenciar interzicea deținerea unor astfel de obiecte. Compusă, apoi memorată de colegii de celulă, poezia trecea de pereţi, prin sistemul MORSE, şi ajungea să fie învăţată de toţi deţinuţii cu sensibilitate poetică, fără să aibă neapărat o cultură adecvată. Tăbliţele erau folosite atât pentru scrierea propriu-zisă, cât şi pentru memorarea poeziei. Odată cu mutările dintr-o închisoare în alta, poezia circula în întreg sistemul penitenciar. Cei care se liberau au scos-o dintre zidurile claustrării. Multe circulă în forme aproximative, ceea ce le conferă, lor şi autorilor dispăruţi, o dimensiune legendară. Fostul deţinut politic Dumitru Bordeianu reflectează asupra capacităţii de înţelegere a oamenilor din afara zidurilor închisorilor: „Ce intelectuali din lumea aceasta ar putea să creadă şi să înţeleagă că scriitori, poeţi, oameni de ştiinţă, filozofi şi alte categorii de intelectuali, şi-au conceput acolo operele numai în gând, fixându-le doar în memorie? Cine să creadă că baladele şi poeziile de zeci de strofe ale lui Radu Gyr, Nichifor Crainic şi ale altora, au fost scrise cu condeiul gândului şi al memoriei?”

Printre poeţii care au compus (verb mai potrivit decât „a scrie”) poezie în închisoarea politică pot fi amintiţi, fiind deja cunoscuţi ori formaţi în închisoare: Radu Gyr, Nichifor Crainic, Andrei Ciurunga, Mihai Buracu, Dimitrie Paciag, Demostene Andronescu, Sergiu Grossu, Constantin Aurel-Drăgodan, Sergiu Mandinescu, Eugen Măgirescu, Ion Omescu, Zorica Lațcu (maica Teodosia), Ana Maria-Marin, Aurel Baghiu, Dumitru Oniga, Ioan Victor Pica. Două cazuri deosebite: Ioan Andrei – pseudonimul episcopului greco-catolic Ioan Ploscaru, care a vrut să rămână „anonim”, pe considerentul că poezia sa este închinată exclusiv lui Isus Hristos, şi i se datorează, el fiind un simplu intermediar; şi Gabriel Ţepelea – care a compus poezii exclusiv în închisoare.

Se consideră că Radu Gyr (pseudonimul literar al lui Radu Demetrescu, 1905-1975) este cel mai expresiv poet al spaţiului carceral, eminamente „poet al zăbrelelor”, având o experienţă de închisoare îndelungată și exemplară. Arestat ca legionar încă din timpul regimului autoritar al Regelui Carol al II-lea, apoi sub regimul Antonescu, în 1945 a fost condamnat cu „lotul ziariştilor”. Eliberat în 1956, rearestat în 1958, condamnat la moarte pentru poezia-manifest Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane, considerată de autorităţi instigare împotriva regimului comunist. Condamnarea i-a fost comutată în 25 de ani de muncă silnică; eliberat în 1963. A supravieţuit anilor grei de pedeapsă (din care doi cu lanţuri la picioare) sublimându-și suferinţa.

Poezia de detenție a lui Radu Gyr a avut cea mai intensă circulaţie printre deţinuţii din întregul sistem penitenciar. Scriitorul Hans Bergel mărturiseşte: „Pe la începutul ultimei mele detenţii, am cunoscut un oier din Dobrogea din comuna Babadag – comună devenită celebră fiindcă locuitorii săi nu au vrut să intre în colectivă şi până la urmă au fost trimise acolo batalioane ale Securităţii. Acest oier fusese condamnat la 15 ani, ca şi mine, eram şi de aceeaşi vârstă. În primele zile de «convieţuire» a noastră în puşcărie m-a întrebat dacă am auzit de numele lui Radu Gyr. Eu nu auzisem şi, fără să aştepte răspunsul meu, a început să recite «În fruntea mesei stau cu mirt pe frunte,/ dar dorm de mult sub zidurile Troii.../ Mesenii râd şi cupa mea se umple –/ voi beţi cu morţii şi cinstiţi strigoii./ Eu am rămas sub zidurile Troii...». M-a impresionat poezia când am ascultat-o. Ideea era fenomenală, dar şi forma pe care i-o dăduse Gyr era fantastică: acest monolog al lui Ulise. A doua zi vine alt deţinut, care voia şi el să-mi spună o poezie. Când îl întreb de cine e poezia, îmi răspunde «de Radu Gyr». Dintr-o dată am devenit atent şi am început şi eu, ca şi alţi colegi de închisoare, să învăţ poezii de Gyr pe de rost, ştiam vreo 30 pe dinafară. Nu mi-a păsat mie, care sunt neamţ crescut cu poezia germană, adică cu Goethe, Kleist şi Schiller, de concepţiile lui politice: Gyr a însemnat pentru mine un sprijin moral, poezia lui m-a ajutat să supravieţuiesc, nu fiindcă era poezie română, ci fiindcă ajungea până şi în inima mea nemţească. Peste tot, în toate închisorile pe unde am stat, am întâlnit poezii de Gyr şi din cauza asta – indiferent de ce orientare politică a avut – eu îl iert pentru tot ce a făcut el înainte. Poezia lui Gyr a însemnat pentru sute şi mii de oameni din detenţie singurul mod de a supravieţui”. În libertate, Hans Bergel, el însuşi fost deţinut politic cu trei perioade de detenţie şi domiciliu obligatoriu, i-a dedicat lui Radu Gyr un eseu intitulat Radu Gyr şi melancolia eroică a sud-estului.

Una dintre cele mai cunoscute poezii ale lui Radu Gyr este Iisus în celulă. Deschiderea și închiderea – prima și ultima strofă – conțin un mesaj foarte puternic, pe măsura imaginii pe care o creează, a unui Isus esențializat, vertical și difuz:

Azi noapte Iisus mi-a intrat în celulă.

O, ce 'nalt şi trist părea Christ.

Luna-a intrat după El în celulă,

Şi-L făcea mai înalt şi mai trist.

(...)

– Unde eşti, Doamne?... am urlat la zăbrele.

Din lună venea fum de căţui.

M-am pipăit, şi pe mâinile mele

Am găsit urmele cuielor Lui...

Mi-au recitat Ridică-te, Gheorghe, ridică-te Ioane! (la fel, Iisus în celulă) cu emoție, de parcă și-ar fi retrăit întreaga viață de pușcărie, mai mulți foști deținuți, între ei o femeie (Aurora Dumitrescu-Ille) și un bărbat (Neculai Popa), fără ca vreunul dintre ei să fi fost coleg de celulă cu poetul. Ileana Samoilă mi-a recitat, de asemenea, crâmpeie din multe alte poeme de Gyr, de Crainic, de Ciurunga. Fiecare a spus varianta cu care se liberase.

Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Nu pentru-o lopată de rumenă pâine,

Nu pentru pătule, nu pentru pogoane,

Ci pentru văzduhul tău liber de mâine,