joi, 29 septembrie 2016

„Dac-ar face plopul pere și răchita micșunele...”, II.

„Dac-ar face plopul pere și răchita micșunele...”, II.
A copia = a fura!

O capcană în care cad chiar și cei mai inteligenți dintre noi este că lucrurile merg bine/ rău datorită/ din cauza unei persoane aflate într-o situație/ funcție-cheie. Sunt mulți care opinează că nu cred o iotă din faza cu plagiatul Codruței. Au argumente? Nu au. „Argumentul” lor ar fi contextul în care a explodat știrea, context care ar face din informație un element de diversiune și manipulare. Oare?
În primul rând, așa-zisa știre nu este o noutate, ci o înghețată reîncălzită, care se dorește a fi reînghețată, de dragul binelui națiunii, pentru că, nu-i așa?, Dna Kovesi este Cavalerul /sic/ Dreptății în România.
O întrebare, așa, la nivelul „superficial” al percepției vizual-mentale: V-a făcut vreodată impresia că este o tipă foarte... nici nu găsesc termenul potrivit, să zicem: tare? O lăsăm așa, vagamente evazivă, ca expresia să le poată cuprinde pe toate: inteligentă peste media politicienilor și funcționarilor, hotărâtă, dură, spontană, cu iniţiativă, cu umor englezesc etc.
Diversiunea s-a produs, dimpotrivă, în momentul primei explozii, cea reală, atunci când cei care veghează la binele și la siguranța noastră /ha, ha, ha/ au decis să mușamalizeze plagiatul șefei DNA, dintr-un înalt simț patriotic și tralala. Pentru că, nu-i așa?, nu e momentul să dai de pământ pentru o nimica toată cu cea mai dintre cei mai luptători pe viață și pe moarte cu corupția din România. Și mușamalizarea au făcut-o de comun acord, cine alții?, șefii Corupției din România.
Să ne mai mirăm că în scumpa noastră țărișoară Corupția este trainică, beton-armat, asemeni unui stabiliment cu felinar roșu la poartă? Toată lumea știe ce-i acolo, unii îl vizitează, majoritatea îl ocolesc, din diverse motive, poliția mai face câte o razie din când în când, așa, la sanchi!?
Dacă lupta anticorupție este pe bune, de ce n-ar mai continua ea în caz că Dna Kovesi ar fi nevoită, moralmente vorbind, să-și dea demisia, așa cum e firesc? Cât de puternică este, încât să se prăbușească totul odată cu plecarea ei? Parcă trebuia să însănătoșim sistemul cu lupta împotriva corupției, nu să ne mințim la infinit cu o așa-zisă luptă împotriva corupției.
Au trecut 27 de ani și încă n-am ieșit din tiparele gândirii controlate. Încă nu putem, la nivel de majoritate (electorală), să discernem între bine și rău, între corupt/ necorupt, profesionist/ neprofesionist, adevăr/ minciună. Pentru că, acesta este adevărul (care doare, dar degeaba): ne place să stăm cu gura căscată la tătuci și mămuci, să ne simțim pierduți când dispare unul dintre ei (înlocuit din motive de imagine sau pur și simplu la pușcărie, de penal ce este!), pentru că am rămas niște inculți din punct de vedere politic, social, pur și simplu cultural în sensul cel mai larg. Dacă nu ai cultură, nu ai nici discernământ. Dar măcar pe un cât de cât bun simț am putea să mizăm! Cât de tari şi profesionişti ar fi cei din capul treburilor ţării, ei nu muncesc-gândesc-acţionează în locul nostru. Sau da??!!
Unul dintre cele mai simple lucruri în România este să obții un doctorat-plagiat. Și plagierea nu este neapărat din cauza doctoranzilor trecuți prin studiile superioare ca gâsca prin apă, lipsiți de norme elementare de etică profesională și metodologie științifică (acestea există indiferent că ești inginer, medic, actor, literat sau istoric atunci când scrii o lucrare: de grad/ licență/ masterat/ doctorat). Ei sunt niște victime-solidare-la-furt. Ci, mai ales, din cauza formatorilor, a profesorilor, a sistemului de învățământ din țara noastră. Sistem înseamnă oamenii care îl întrețin. Să o spunem tare: în România sunt foarte puțini profesori universitari necorupți, profesioniști în toată puterea cuvântului! Toți cei care avem un dram de demnitate știm acest lucru, toți ne-am izbit de probleme din cauza lor. Toți avem și rude sau prieteni care au susținut examene de grad/ licență/ masterat/ doctorat. Eu însămi pot da multe exemple, care îmi permit să spun: este un sistem corupt, cu detalii mizerabile, de promiscuitate, inacceptabile în asemenea grad, într-o țară civilizată.
Așa că de ce ne-am mira că șefa DNA ar fi plagiat. Este dovedit! Mai mult, se pare că a furat nu doar din cele trei lucrări deja numite de o comisie, dar un scriitor cunoscut scrie pe pagina sa de facebook că a copiat și dintr-o carte a tatălui său!
M-am confruntat eu însămi cu această boală națională, fiindu-mi luate cu japca textele și puse într-o lucrare de doctorat, devenită carte ulterior. În ultimii ani am descoperit, redactând diverse volume, de autor sau colective (în unele fiind și eu autoare), cum unii dintre colegii noștri din lumea cercetării copiază fără jenă. Dar chiar fără nicio jenă! Încât am ajuns să mă întreb dacă au învățat la facultate (deși cred că măcar teoretic se învață chiar la liceu) cum se elaborează o lucrare, care sunt normele citării etc. Am 22 de ani de experiență ca redactor și cercetător și sunt îngrozită de halul și nivelul la care a ajuns meteahna copiatului la noi. Și asta denotă corupție mentală profundă. În loc să încercăm să o scoatem basma curată pe șefa DNA, aplicând altă măsură decât unica măsură căreia trebuie să ne supunem toți, mai bine să ne întrebăm:
De ce crede majoritatea românilor că un om în funcție-cheie nu poate fi înlocuit? Dacă, într-adevăr, fără Codruța se pierde bătălia anticorupție, înseamnă că este o luptă falsă, o manipulare. Pentru că niciun om nu poate lupta singur împotriva unei armate, fără propria sa armată. Un sistem nu se poate baza pe un singur om. Așa cum o dictatură nu se menține la putere cu un singur om. Un om puternic într-o funcție înaltă și unde se văd rezultatele înseamnă, în realitate, o armată de oameni puternici și profesioniști alături de el. Altfel, dacă se ține morțiș la o persoană anume, e limpede că un grup de interese ține cu dinții la persoana respectivă, care este un pion manevrabil, care la rândul lui manevrează, manipulează. Iar marile interese, frauduloase, din România sunt transpartinice. E limpede ca lumina zilei. Și, cum spuneam, nu cred în ruptul capului că Dna Kovesi este acel cap al oștirii, comandantul suprem al armatei care ține trupa unită în frontul de luptă, care asigură coeziunea și strategia de război etc.
Deci, s-o lăsăm pe Codruța să-și revadă în liniște lucrarea de doctorat, da data aceasta cu un ochi autocritic.
O să devenim mai demni atunci când, indiferent de contextul politic, orice abuz/ furt va fi pedepsit, indiferent cine este persoana vizată. Abia atunci vom putea spune că și în România funcționează treburile, indiferent cine vine la conducere. O să fim sănătoși la minte și vom avea o conștiință mai curată atunci când vom accepta că a copia din lucrările altora fără semnele citării și spirit critic și analitic este egal cu a fura. A fura! Direcția Națională Anticorupție se ocupă de fraudă, de furt calificat. Iar la conducerea ei trebuie să fie cineva dincolo de orice suspiciune.


Am mai scris despre tema plagiatului-la-români în iulie 2012


marți, 20 septembrie 2016

Dai 2 euro și capeți atestat de solidar(izare)

Să repunem boii în fața carului și să ținem drumul corect

Nu mai suport psihoza Brâncuși, care a ajuns să fie una dintre cele mai plastice demonstrații ale zicalei Țara arde și baba se piaptănă, dar cu conotații apocaliptice. Dacă nu strângem cei 11 milioane de euro se scufundă cultura română, bașca mândria națională! Iar dacă, printr-o minune, s-ar strânge... Eh, ce-o să fie? Ni se vor rezolva automat toate problemele de memorie, conștiință, istorie, cultură, Brâncuși nu se va mai învârti sub lespedea grea din Montparnasse, Putin va pierde alegerile...
Știm toți, chiar dacă nu ne vine la îndemână să recunoaștem, că suntem un popor care mai mult rezistă-prin-cultură decât să o producă, un popor mai degrabă clevetitor pe marginea șanțului decât degrabă înlesnit la discernământ. Ce să mai, știm toți că e mult mai ușor să faci pe cultul decât să fii cult fără să-ți ridici poalele, este o nimica toată să fii bun-blând-ospitalier-altruist din gură, nu din faptă.
Nu am înțeles din prima (dar m-am limpezit pe parcurs) ce vrea să zică guvernul Cioloș prin „solidaritate”, pentru că departe de mine a fost gândul că un astfel de guvern, lăudat de toată lumea bună (pe alocuri chiar de mine, și mențin afirmația), bașca „tehnocrat”, ar fi în stare de vreo strategie populistă, chiar și în prezența unui vițel gras, cum se anunța a fi tema Cumințeniei brâncușiene. Nu e prima oară când constat că primul gând/ impuls/ sentiment este cel real.
Adăstarea calmă asupra contextului social-cultural, altfel spus: Raport asupra stării de spirit a populației (o speță nelipsită din metodologia serviciilor de informații, după cum denotă arhivele Securității), ne-ar ajuta pe toți să înțelegem mai bine lumea în care trăim. Dar pentru asta ar trebui să studiem mai aplicat, să o lăsăm mai moale cu reveriile.
Care e acesta, contextul? Unul pe care, iarăși (iată cât de redundantă pot fi!), îl știm: majoritatea populației trăiește la limita – să nu-i spunem, totuși, supraviețuirii – decenței. Iar decența, știm bine /sic/, poate avea atât de multe gradații. Există o parte a noastră care: 1. poate pune mâncare pe masă copiilor, își plătește cu greu (vai, cât de greu!) facturile, ratele etc., și care se relaxează seara privind „Las Fierbinți”/ „La Bloc”/„Bahar: viață furată” etc.; 2. ibidem, seara citește câteva pagini, vede un film de artă, merge la teatru etc; 3. care nu poate pune pe masă o mâncare decentă, pentru că nu deține deseori nici obiectul masă/ casă etc.; 4. un procent mic de populație care își permite cam de toate; 5. un procent și mai mic care își permite aproape totul.
Dintre aceștia, să vedem care categorie ar fi predispusă la „dai 2 euro și devii solidar”. Cel mai probabil, categoria nr. 2, poate 4, poate 5 (m-aș mira!). Mă tem că dacă pentru nr. 2 lozinca „2 euro nu înseamnă nimic” poate fi valabilă, în sensul că mulți s-au grăbit să îi doneze, pentru nr. 4 și 5 „2 euro chiar nu înseamnă nimic” și atunci nici nu se mai obosesc. Desigur, dintre aceștia există probabilitatea ca unii, puțini, să doneze 20 de euro, sau 200, poate mai mult.
Așadar, cam care e nivelul de cultură al categoriilor 1, 3, 4 și 5? O să se supere lume multă pe mine... E cam la fel, chiar dacă 4 și 5 (în general corporatiști, maneliști cu bani grei și oameni de afaceri – să îi cuprindem și pe politicieni aici) ar putea disimula ipostaze false (mă refer în continuare la cultură). Dar, dacă nr. 1 nu are cultură, iar nr. 3 nu are nici viață, de nici un fel, există posibilitatea ca nr. 4 și 5 să facă donații pentru prestigiu social sau din snobism (ceea ce poate fi același lucru). Desigur, există întotdeauna, în toate aceste categorii, și un procent real de cunoscători și „consumatori” de cultură.
Întrebare firească: Pe ce număr de români și pe ce „variabilă” anume a mizat guvernul când a cerut solidarizare națională pe tema Brâncuși? De câte milioane de români era nevoie pentru a dona câte 2 euro? Sigur, unii au dat mai mult, dar tot nu compensează lipsa de implicare a milioanelor care nu au marșat.
Cred că a mizat pe populism, bine ambalat în expresii deliberat simple, care să ajungă la inima românului atât de încercat de istorie, atât de nedreptățit de alții etc. etc. Solidarizare națională! Ce expresie generoasă, demnă de un film! Că noi nu suntem demni de ea. Consumatorii de „Las Fierbinți”/ „La Bloc”/ „Bahar: viață furată” s-au uitat la campania pentru Cumințenia pământului și nu au priceput ce se vrea de la viața lor abrutizată, pentru ce să dea ei 2 euro (10 pâini!) ca să ținem la muzeu o piatră. Atât îi duce cultura. Atât a putut face școala românească din ei. Că veni vorba, școala aia pentru a cărei însănătoșire nu se solidarizează nimeni... Cum adică (doar avem toți astfel de exemplare în vecinătate), nu au dat ei 10 lei pentru băiatul ăla frumos și talentat care a murit de cancer și să dea 2 euro pentru o proastă din piatră. Nu au dat ei un covrig de pomană bătrânei din vecini care nu poate să plătească mai nimic din pensie și să dea 2 euro pentru ceva de care n-au auzit în viața lor?
Păi, nu vezi frate ce nivel cultural avem, ce mentalitate, ce conștiință?
N-au dat ei – nr. 1-5 – doi bani chiori pe unul ca Paul Goma, care, cu viața lui pusă pe tavă, a vrut să-i învețe ce e SOLIDARIZAREA, și vreți să dea 2 euro pentru pietroiul lui Brâncuși? Hai că sunteți hazlii! Dar și mai hazliu – de-mi vine să urlu – este guvernul și la fel sunt toți înfocații partizani ai solidarizării de 2 euro. Nu zic că n-ar fi și partizani neînfocați /sic/, adică Ce vrei Frantz, 2 euro? Două beri, kkt!
Nu ar fi fost mai sănătos și mai pedagogic, ținând seama de amplul nostru context (post)comunist, dacă guvernul și-ar fi asumat integral cumpărarea acestei opere de Brâncuși (mai ales că se pare că sunt și niște ilegalități pe-acolo), că doar nu ne-a întrebat pe noi dacă e mult sau puțin 11 milioane de euro...
Nu s-a gândit chiar nimeni dacă nu avem cumva nevoie de alte proiecte care să ne implice pe toți și din care să învățăm, indiferent de nivelul nostru social și cultural, ce este SOLIDARIZAREA? Nu i-a şoptit nimeni prim-ministrului că solidarizarea e o „materie” grea, care nu se deprinde prin șoc, ci îndelung, în timp, că odată cu învățarea ei înveți, de fapt, să fii civilizat, înveți să te comporți cultural?
Înainte de a-i diaboliza pe cei care nu sunt de acord, în mod conștient și competent, să dea 2 euro pe apa sâmbetei, s-o fi gândit careva că poate nici noi, ăștia..., nu suntem chiar atât de lipsiți de inimă/ cultură (a solidarizării)? În timp ce 11 milioane de euro ar continua să hrănească o falsă, o bolnăvicioasă mândrie națională, avem o populație tot mai bolnavă, mai derutată, mai supusă abrutizării prin diversiune.
Când ai ieșit tabula rasa din comunism, cultură nu înseamnă să dai 11 milioane de euro pe o statuetă, fie ea și genială, ci să-i investești în Învățământ (majoritatea elevilor nu au primit manualele nici în a doua săptămână de școală), în Cultură, în Sănătate.

Evident că sună mai bine Guvernul Cioloș e ăla care l-a redat /sic/ pe Brâncuși culturii române decât Guvernul Cioloș e ăla care a asigurat manuale elevilor la începutul anului școlar. Unde mai pui că acesta din urmă e un detaliu care se uită repede, pe care Marea istorie nu îl consemnează. Dar este, totodată, acel gen de detalii care contribuie la însănătoșirea fizică, mentală și culturală a unui popor. Haideți să nu-i mai învățăm pe copiii noștri că 2 euro nu înseamnă nimic. Înseamnă mult atunci când sunt câștigați cinstit, atunci când un om poate muri de foame, de sete (de cultură!) pentru că nu îi are!