miercuri, 13 septembrie 2017

în loc de introducere la o carte apărută în 2015

În loc de introducere
Recurențele reeducării

„...după două-trei decenii, aveau să devină toţi o ţară întreagă de piteştizaţi. Adică oameni care să mărşăluiască – 23 de milioane – în acelaşi pas mental, fără ca gardianul să le bată ritmul. Oamenii deveniseră atît de obosiţi şi atît de descurajaţi – pentru că americanii nu mai veneau, ruşii păreau din ce în ce mai departe – încît, deşi vedeau că, de fapt, al nostru, ca bradul, naşul, nea Nicu, românaşul nostru, ne beleşte şi ne distruge, şi ne strică tot, au înţeles că nu mai e nimic de făcut şi s-au resemnat, s-au retras biologic şi au început un fel de hibernare. Eu aş folosi chiar un termen insultant: românizare. Adică românul s-a retras nu în codru, asta e o chestie poetică, ci s-a retras în peşteră şi stă acolo. Şi stă acolo nu ca să hiberneze, ci ca să aştepte să treacă apa peste el”.
(Paul Goma)


Editura Ratio et Revelatio, Oradea, 2015
În istorie este ca în medicină. Dacă nu tratăm cauzele, ci mereu simptomele, o să ne scăldăm veșnic în apa călîie și tulbure a abuzurilor, a compromisurilor, a lipsei de discernămînt. Dacă medicina alternativă a devenit tot mai căutată în ultimii ani, pentru îngrijirea&educarea trupului și a minții,  istoria alternativă, ca practică pedagogică, a fost respinsă violent după 1989, culminînd cu „scandalul manualelor școlare” de la începutul anilor 2000. Tot felul de voci și produse ale mentalității proto-comunisto-securiste, de la Sergiu Nicolaescu și Ecaterina Andronescu pînă la Marius Tucă, au resuscitat la cote de azil psihiatric prejudecățile, sfertodoctismul și idiosincraziile românilor de toată teapa. De la profesori și ziariști, pînă la taximetriști și pleava politicii românești, fiecare a avut de comentat, de corectat, de condamnat, cu o siguranță de sine demnă de o curte de casație. O jumătate de veac de reeducare comunistă și-a arătat roadele în cîteva luni de asediu mediatic. Ideologia unică, Partidul unic, manualul unic au fost mijloacele de uniformizare pentru obținerea omului-nou, care n-a încetat să existe în postdecembrism, așa încît să se trezească pe 1 ianuarie 1990 om liber. Libertatea ține de educație, în toate accepțiunile ei extinse, ține de construirea unei mentalități a drepturilor și libertăților, în timp, cu mecanisme specifice. Un om reeducat nu se dez-reeducă la comandă, doar pentru că s-a anunțat la postul public de televiziune că dictatorul a fugit.
Pentru repunerea în funcțiune a unei normalități de avarie ar fi fost nevoie de lustrație și de condamnarea comunismului după modelul Nürnberg. Singura voce consecventă, care nu s-a dezmințit (nu s-a speriat, nu s-a desolidarizat, în primul rînd de sine) în funcție de schimbarea guvernelor și a președinților, a fost a lui Paul Goma. Este motivul pentru care nu a fost nici repus în drepturi, nici onorat de vreo instituție publică sau culturală a statului de drept român.
În decembrie 1989, intelectualii „rezistenței prin cultură” au sărit pîrleazul din Turnul Metafizic în Turnul Puterii. Au confundat prezența responsabilă în Cetate cu pragmatismul politic. Este o constatare obiectivă în toată subiectivitatea ei. Și dacă nu faci parte, mai mult: dacă te ții departe, de/ din diversele comitete, grupuri, comisii nu vei fi bine situat niciodată, „audiența” crescînd în raport direct cu notorietatea. În România, dacă nu ești notoriu, nu ești elită. De aici și lipsa de implicare adecvată a intelectualității în viața reală. Excepțiile sunt demne de tot respectul.

De multe decenii, Paul Goma este excepția care face diferența. În ciuda tuturor încercărilor instituționalizate, de grup ori individuale de a-l desfigura ca om și ca scriitor, Paul Goma a fost și rămîne reperul nostru, indiferent cîte statui efemere se înghesuiesc pentru a ocupa spațiul notorietății de o clipă.

sâmbătă, 9 septembrie 2017

Ana e în stâlp, se odihnește, în sfârșit

Ana e în stâlp, se odihnește, în sfârșit
Ana-Maria Goma (14 august 1946-5 septembrie 2017),
în ziua botezului lui Filip Ieronim, aprilie 1976.
Foto: Flori Stănescu (Bălănescu), Paul Goma, „Dialog”,
Editura Vremea, București, 2008. Copyright: Paul Goma.

Am scris mult despre Paul Goma. Scriind despre Paul, am scris despre Ana-Maria. Pentru că ei sunt una/unul. Dar nu am reușit nici până azi să scriu cartea despre ei. Cartea de istorie despre Goma. Cu vreo doi ani în urmă, vorbind într-o zi la telefon cu Ana-Maria (astăzi tocmai este Sfânta Ana, ieri a fost Sfânta Marie Mică...), despre una, despre alta, am pomenit și dorința mea, care nu a fost niciodată o simplă intenție, de a scrie monografia Goma. Și Ana-Maria a spus: păi, scrie-o Flori, scrie-o... Și vocea ei nu transmitea un îndemn retoric, de circumstanță, ci durerea de a nu o putea citi. N-a apucat-o, zilele trecute a plecat. Oricât de puternică a fost, așa împuținată cum ajunsese din cauza unei boli grele, nu a mai rezistat. Oricine are dreptul la odihnă. Mai ales după atâta dușmănie, răutate, nenorocire, nerecunoaștere, minimalizare, respingere.
Plâng, privindu-l de departe, cu sufletul, pe Paul Goma, pentru prima dată singur. Nu Singur împotriva Lor, ci singur până o va reîntâlni pe Ana-Maria.
Cartea mea nu e gata. De multă vreme mă ocup de cărțile altora. De lucrările lor de licență, de doctorat, de articolele lor pentru diverse. Nu i-am putut refuza. Pentru că nu puteam suporta gândul că aș fi putut să corectez tot felul de informații preluate după ureche sau inventate legate de biobibliografia lui Goma și nu am făcut-o. Sau că nu am putut ajuta un om bun, bine informat. De azi, îi voi tria, voi deveni mai pretențioasă.
Ană, zidită la temelia stâlpului demnității românești – un bărbat susținut de o femeie, uciși zilnic ritual de ai lor, pentru îndrăzneala de a fi ieșit din rând ca să-i trezească pe confrați din amnezia comunistă...
Să nu mă întrebați nimic. Azi nu.
   

joi, 2 octombrie 2014
„Paul zice visaţi voi că sunteţi tineri”
calm domestic
(Coşoveni-Paris)

Ana povestind despre reţeta de
ardei-dovlecei-roşii-vinete-ceapă umplute
piaţa arăbească din Belleville
nucile de Moldavie
taximetristul bătrân şi amabil
vinul de Cricova
contorul merge dragă dar
importantă este buna-cuviinţă a parizianului
şi zmeură trebuie neapărat
să plantăm pe sub vişini acolo
mai creşte şi-o roşie un cartof verdeaţă
neapărat vom avea şi cai
între Chişinău şi Orhei aici
şi plantaţiile de nuci sunt posibile
neapărat mâine spre seară
ne apucăm de construit
după ce câştigăm marea extragere
chimioterapia este deja floare la ureche
eu fac un pipi tu?
eu mănânc un măr
ah ok am nişte mieji de nucă
nu ne mânca pe toate
să ne găsească Filip la noapte
am făcut pipi ai terminat mărul?
da. da
ce frumos e să visăm numai
Paul zice visaţi voi că sunteţi tineri
hehehe
eu nu mai visez de mult
să ne rugăm pentru sănătatea noastră
şi a copiilor
pentru câştig niciodată
niciodată.