sâmbătă, 28 aprilie 2012
vineri, 27 aprilie 2012
mic fragment de roman abandonat
(...) De câteva zile, însă, era sâcâit de altceva… Unul dintre copiii de-a XII-a
căutase pe Internet şi găsise rezolvarea temei pentru acasă. Singurul din
clasă, dar, uite că merită să-ţi baţi capul cu ei, chiar şi aici, la ţară, îşi
zisese, cuprins de un soi de satisfacţie profesională, pe care, ciudat sau nu,
în buricul capitalei n-o resimţise: dom’
profesor, chiar 66? Dar, ştiţi ceva? E mişto! Era tare Shakespeare ăsta, era
cool! Şi cre’ că ni se cam potriveşte ce spunea el acu’ enşpe secole… Sau, cum
se zice: istoria se repetă… Băiatul alesese chiar şi una dintre numeroasele
traduceri: am luat-o pe-asta, a unui
ciumeg, nu ştiu cum îi zice, mi s-a părut mie mai aşea, parcă se asortează mai
bine cu vremurili apuse… Armand (aşa îl alintase maică-sa, mare devoratoare
de telenovele, numele naşului – Ion – având asupră-i un efect ciudat, de jenă
amestecată cu obidă, chiar dacă pe 7 ianuarie sfârâiau grătarele în mijlocul
bătăturii până se lăsa negura, iar manelele date la maxim crăpau varul de pe
casă…) începu să recite teatral, trezit în scena balconului:
"Tired with all these,
from these would I be gone,
Save that to die I leave
my love alone…"
"Sătul de tot, să scap de
tot aş vrea,
Ci, mort, stingheră-mi
las iubirea mea".
Şi căzu epuizat pe spate, în bancă, în aplauzele şi hăhăielile clasei, iar
Angelina se ridică molatec, cabrându-se uşor, în timp ce îşi săltă mâinile cât
mai sus pentru a arunca pletele oxigenate pe spate, vizând ca prin această
mişcare gândită să i se ridice bluziţa – oarecum inexistentă – în slăvi,
deasupra buricului. De unde străluci o pietricică roşie sub formă de,
bineînţeles, inimă, prinsă în mijlocul unui cercel. Moment în care
Costel-cel-mic-şi-oacheş declanşă ca un arc: Of, Anhelina, mi amoooor! Toată clasa, excitată, fu dintr-o dată la
geamuri, călare pe pervazuri. Să-mi bag...
se auzi unul dintre băieţi, dacă nu-i de
belea la orele de engleză, nu te plictiseşti. Cultură, tatăăăă, cât cuprinde!
Ia uite-l şi pe Salin-cucui mânca-ţi-aş, ce gălăgie-mi face. Ia te uită dom’
profesor ce mândreţe de societate sănătoasă mintal suntem...
Bleg, am bani, bleg la
Zdrazbur, am 950 de euro, bleg, nu mai poci!
Te rătăceşti, bre... îi zise o femeie, doar aşa, fiindu-i milă că prea îl luau toţi în
batjocură. Săracu’, ce vină are el că
le-au luat comuniştii lu’ ta-so şi lu’ mă-sa tot ce-au avut şi au ajuns din
oameni de neam ce-au fost şi ei vreodată neoameni... îl căina Tanţa lu’
Buzatu, cu un dram de discernământ, bazat pe amintirile din copilărie...
Numele lui de botez era Tită, dar lumea îi spunea Sàlin – de pe urma
pronunţării numelui celui mai mare, mai iubit şi mai slăvit, veşnic nemuritor
fiu al poporului comunist de pretutindeni: Stalin. Pe care Tită îl înjura şi în
culcare şi în sculare. Doar că revolta lui avea mereu un aer tragicomic, din
cauza pronunţiei, care, vrând, nevrând muta centrul de greutate al supărării,
transformând-o în caricatură.
Nu mă rădăgesc bre, că
ştiu unde ie nordu’ şi sudu’, cine pe cine are vecin, suprafaţa, bobulaţia... dar, aruncându-şi ochii la ciorchinii de copii din ferestrele liceului,
deveni brusc nervos şi începu să înjure: ete, bula, cine e mă bubulaţia, sunteţi voi? Criminalii, criminalii m-au lăsat fără
familie, şi acum nu au coraj să vină la mine decât mai mulţi, înhăitaţi, cu
măşti be ochi, să vie, îi aştept, da’ io tot bleg, bleg, că am bani, mă duc io
la Zdrazbur, să vadă ei... Fudu-i în gât, be gâtul lor de criminali... Beau,
niminea nu ştie de viaţa mea...
Hai, traversează pe-aci,
că uite, a-ncetinat
maşina aia... şi, ridicând ochii spre liceu: ce faceţi mă, fir-aţi ai dreacu’ să fiţi cu ăla care nu are grije de
voi, păi de-aia vă trimetem noi mă la şicoală, ca să vă călăriţi pe păreţi?
Las’ că viu io acu la director să-i spui, nu vă’ mă ruşâne?
Potoliţi, loviţi de un soi de paralizie, coborâră şi îşi reluă fiecare
locul. Andrei, distrat şi distras, calm, le zise: data viitoare vreau nişte variante de traducere şi interpretare la cele
două versuri. Hai, lăsaţi hlizeala, puteţi să luaţi ce s-a întâmplat ca pe o
lecţie deschisă de antropologie socială. Uite, vă dau şi un eseu liber, veţi primi a doua notă pe el: Sonetul 66
de W. Shakespeare cu aplicabilitate directă la o situaţie de inadaptare socială
a zilelor noastre. Să vă văd!
miercuri, 25 aprilie 2012
scriitori şi delatori
Nota informatorului „St. Bărbulescu” dată lui Victor Achim la 23 nov. 1977
Pe
21 nov.
informatorul s-a întâlnit la Restaurantul Casei Scriitorilor cu Fănuş
Neagu,
Dragoş Vicol, Stelian Gruia şi N. Nasta. Tot ce este redat cu litere
îngroşate este conform cu originalul din dosar. Vorbind despre alegerile
de la USR, Nasta a întrebat:
„- Paul Goma cu cine
oare o fi votat?
-
Ieri a
plecat în Franţa! A răspuns îndată Fănuş Neagu. Şi-a luat jidanca română, el
fiind jidan ucrainian, şi-acum o să scrie la Paris. Şi i-a tras o înjurătură.
-
Bine că
i s-a dat drumul şi proşti ar fi ăia
care l-ar primi înapoi! A continuat Dragoş Vicol. Asta-i scriitor! I-am cetit
Ostinato în limba franceză – o porcărie sinistră, nici urmă de talent.
Aberaţii.
-
De vină-i
Eugen Barbu, intervine şi Nasta – că el a contribuit în bună măsură la
încurajarea lui Goma, să se considere genial.
Întrebându-l ce legătură este între Barbu şi Goma, mi-a răspuns că Eugen
Barbu, pe când era redactor-şef la „Luceafărul” i-a dat un premiu, pentru
debut.
Stelian Gruia, deasemeni, spunea că
a ascultat la radio o parte din scrierile lui Goma şi că, în afară de viaţa din
puşcărie, şi aia prost descrisă şi plină de minciuni şi exagerări, nu este în
stare să scrie măcar o schiţă, şi cu atât mai puţin un roman.
-
Scriitor n-o
să ajungă niciodată, mai ales acum, când nu mai este un scriitor de scandal –
odată plecat din ţară, dar de foame n-o să moară, nici o grijă, a intervenit
Fănuş Neagu. Comunitatea
evreiască o să-şi facă şi de data aceasta datoria şi-o să-i dea cât să nu crape
de foame.
Şi aşa a [sic] continuat discuţiile încă multă vreme, nimeni neregretând
plecarea lui Goma – mai apoi a intervenit în discuţie şi Mircea Dinescu şi
Petre Stoica - ca să se încheie cu
„episodul Ben Corlaciu” [?] – cel mai contrariat de rămânerea în Franţa a
acestuia fiind Dragoş Vicol, care spunea că în ruptul capului nu poate pricepe
ce l-a determinat să facă o asemenea prostie.
Careva – Fănuş Neagu – a replicat: - A presimţit cutremurul!
Apoi s-a discutat despre probabila sa moarte, şi a familiei lui Corlaciu,
dacă erau surprinşi de cutremur în apartamentul în care locuiau în Bucureşti,
prăbuşit la cutremur.
Mai departe s-a discutat despre moartea lui Ivasiuc şi ce ghinion a avut
acesta ca să moară la Scala.
22.XI.1977 ss indescifr
N.B. Sursa a avut sarcina să urmărească comentariile ce se fac în rândul
scriitorilor referitor la plecarea lui Paul Goma.
A fost instruit ca la o nouă discuţie de asemenea amploare să lanseze
versiunea cuprinsă în planul de măsuri cu privire la compromiterea
susnumitului.
ss indescifr
m. Achim”
duminică, 22 aprilie 2012
spicuiri din dosarele Securităţii despre "duşmanul" Goma
PAUL GOMA, cod "BĂRBOSUL", Arhiva FOND INFORMATIV, dosar 2217 – vol. 4
Fila 224: Nota-raport din 25 august 1976 în care este
refuzată acordarea vizei pentru plecarea lui Paul Goma, la invitaţia Fundaţiei
pentru întrajutorare intelectuală europeană
„(...)
3. O dată cu depunerea de către PAUL GOMA a
documentelor necesare pentru paşaport, vom întocmi şi prezenta propuneri pentru
obţinerea aprobării de ridicare a cetăţeniei cu precizarea ca actul să fie dat
publicităţii imediat după primele declaraţii duşmănoase pe care le va face în
străinătate susnumitul. (...)
5. Vom pune la dispoziţia redactorului şef al
revistei «Săptămîna» scrisoarea lui PAUL GOMA către DUMITRU ŢEPENEAG pentru a
pregăti şi publica un nou material prin care să demaşte încă o dată poziţia duşmănoasă
şi atitudinea provocatoare a acestui element”.
La punctul 6 este propusă compromiterea lui Ettienne
Dussart
„7. După apariţia în presă a acestor date, prin sursa
«N», ziarist, a U.M. 0920 va fi «informat» ambasadorul Belgiei la Bucureşti că
diplomatul la care se face referire în articol se pare că ar fi Dussart
Ettienne”.
joi, 19 aprilie 2012
Bărbatul gol în bătaia soarelui
proză scurtă
Bărbatul gol
în bătaia soarelui
|
duminică, 15 aprilie 2012
cioburi
de nimicul
devine fiinţă
în loc ce vei pune
trup de resturi
în care putrezesc amintiri
despre eroi nebuni
solitari ai adevărului
cu tot cu lumea
lor asasinată
bălegarul gras
al iluziilor
hrănind
plecăciuni îndelung exersate
liniştea
sufocată deasupra creştetului
teama de
viitorul imberb din trecut
ce plantezi
acolo unde n-a mai rămas
decât urma
stearpă a intelectului
întrebarea
pentru acest prezent
ce nu-şi ajunge
trecutul din urmă
Abonați-vă la:
Postări (Atom)