luni, 12 decembrie 2016

prizonieri în visul de semitrezie al nației

istoria zilei în câteva puncte

1. Viitorul îl hotărăsc deopotrivă cei care votează și cei cărora le este mai aproape lenea minții și-a trupului, cei care nu votează. Să repetăm ca papagalii că viitorul ni-l hotărăsc bătrânii (nici măcar nu este adevărat, nu toți votanții PSD sunt în vârstă!, așa cum nu toți votanții celorlalți sunt tineri!) înseamnă să acceptăm că într-o societate contează numai o anumită parte a ei. Cine votează și reacționează mereu în scheme nu e cu nimic deasupra celui care ieri a preferat să stea în fața televizorului, să se dea cu schiurile, să se rupă-n figuri prin cluburi etc.
2. Cei care ne tot „amenință” cu plecarea din România – ca și când ar fi vreun titlu de glorie! – din cauza, chipurile, celor care au votat „prost” (pentru că, nu-i așa, sunt „proști”, proștii țării, ăia care-i trag de 27 de ani în jos pe deștepții țării etc.) sau n-au votat deloc nu le sunt cu nimic superiori acestora. Moralmente vorbind. Altfel, fiecare suntem așa cum se poate constata la o analiză mai atentă /sic/. Adică, noi, comunitate națională, noi, cetățeni români, n-am fost capabili să fim liberi atâta amar de vreme, dar dăm fuga la occidentali, că ei au primit democrația de-a gata, au primit un sistem funcțional nou și frumos ambalat, pe care-l întrețin marțienii, în timp ce occidentalii o duc bine și nici la bască nu-i doare... Pentru Libertate se luptă, individual, în fiecare zi. Și cea mai grea luptă e cea cu sine. Lucrezi asupra ta, în primul rând, în fiecare zi, ca să rămâi liber și să te comporți ca atare. O suna a platitudine, dar asta e.
3. Aud tineri plini de ei, care-au învățat limba de lemn afaceristă pe te miri unde, care spun că generația lor va schimba România. Nu, mulțumesc. Într-un conglomerat corporatist? Care spun că ei sunt bătăioși, că au ieșit în stradă. Pe bune? După accidentul nefericit de la „Colectiv”? Generația noastră (adică a părinților acestor tineri „bătăioși”) a ieșit cu miile și zecile de mii în stradă strigând „Jos comunismul” „Jos Iliescu!” „Jos cenzura!”. Într-o vreme în care nu ne făcuse nimeni educație democratică, eram născuți și crescuți în comunism de părinți conformi ideologic, unii mai speriați decât alții, poate, unii mai săraci decât alții, sigur, dar ne-am câștigat singuri discernământul, ne-am câștigat singuri libertatea-de-sine. Am făcut marile demonstrații din ianuarie, februarie 1990, Piața Universității, mineriadele, eram tineri și voiam să scăpăm de comunism, în vreme ce societatea se afunda confortabil în visul de semitrezie din somnul minții comuniste. Nimic nu este mai înșelător decât un vis de semitrezie pe care vrei să îl prelungești la nesfârșit, că-i plăcut și călduț și, mai ales, te ajută să evadezi din realitate. Lupta tinerilor de azi trebuia să fie aceeași. Din nefericire, ei nu ni se alătură pentru a înmulți rândurile ca să ne scuturăm de mentalitatea reeducată în care ne afundăm. Pentru că ei vor musai, acum, acum, acum, pe loc și fără drept de apel: condiții bune de trai, casă, mașină scumpă, slujbă plătită „ca afară”. Cam asta îi interesează pe ei și cam același lucru întreaga românime. Atâta vreme cât vom „lupta” numai pentru stomac și pentru acumulare materială (trăiască materialismul dialectic!) nu vom fi liberi. Vom continua să plasăm vina pe umerii bătrânilor de la țară (repet: nu toți sunt bătrâni și nu doar din mediul rural). Și, așa cum scria Felix Nicolau într-un comentariu: noi chiar citeam pe rupte, vedeam filme artistice în neștire, discutam între noi până la oboseală, nu despre ultimul telefon performant ci despre ce se întâmplă în țară, despre ce se alege de noi. Cultura înseamnă libertate.
4. Nu în (pen)ultimul rând, chestiunea „victoriei”. Nu se putea formula mai bine și mai artistic decât a făcut-o Cristian Fulaș în dimineața asta:
Senzația că învinșii nu sunt de tot învinși iar câștigătorii nu sunt mai deloc câștigători e una oarecum hazlie.
Haide, unii au dovedit că pot face din tastaturi bici, ceilalți au tot timpul să facă din bici alt rahat, poate și mai mare decât cel dinainte.
În realitate cine, ce, cum și cât a câștigat în ultimii aproape 27 de ani? Țăranii, talpa țării, „prostimea”? Cumva muncitorii frustrați de prin toate cotloanele țării? Cumva intelectualii cei mulți și fără nume răsunător? Cumva cercetarea românească din toate domeniile? Cumva: Învățământul, Cultura, Sănătatea, Infrastructura? Cine, cum, cât? Să tragem linie, să vedem ce iese. Poate afaceriștii și corupții transpartinici? Poate marcanții membri de partid, care se înjură pentru distracția votanților și se pupă în culise?
5. Așa ajung la acest provizoriu ultim punct: USR.
Cum scriam aseară pe facebook: Tragedia noastră națională e că USR a luat voturi de la PNL (care a ajuns o rușine de partid) și de la câțiva indeciși, nu de la PSD! Avem o problemă grea, pe care o ascundem în discursuri lemnoase și în așa-zise analize, ne comportăm ca o democrație în care sunt ȘI probleme. În realitate, suntem o democrație de formă, cu un fond mental sclerozat de reeducarea comunistă.
Am ajuns să îl felicităm pe penalul Dragnea pentru capacitatea lui de om politic. Am ajuns să premiem minciuna, șiretenia, viclenia, să le considerăm valori.
Asta ce ne spune? Păi, să recitim ce am zis mai sus...
Tot aseară, scriam, tot pe facebook:
Așa, și? Iar avem un popor de „proști”, iar noi cei care ne dăm cu părerea pe-aci suntem spuma inteligenței? Ce au făcut intelectualii (ăia care contează ca imagine publică), ce au făcut elitele culturale în acești aproape 27 de ani? Au jucat alba-neagra cu Puterea, au făcut compromisuri zâmbind și argumentându-și artistic adeziunile, i-au pus mereu pe oamenii care se uitau cu nădejde în ochii lor să aleagă „răul cel mic”. N-au vrut niciodată să rupă pisica-n două, să aleagă grâul de neghină! Nu! Pentru că și-ar fi tăiat craca de sub ei, ar fi pierdut privilegiile, ȘI-AR FI NEGAT TOT TRECUTUL! Or, ce-ar mai însemna ei, simbolic vorbind, fără trecutul lor cosmetizat? Un trecut conform ideologic, un trecut pe burtă ș.a.m.d.
De-a lungul timpului, unii „prieteni” virtuali (se/ mă) întrebau care-i legătura dintre o afirmație și alta... Nu e? Păi, să ne deschidem sertărașele din creier, să le lăsăm să se aerisească, să circule informația din unul în altul. Să lăsăm libertatea interioară să se-nfiripe.
Revenind la USR (cu care eu am votat ieri). Aștept liniștită să confirme că este forța „salvatoare” a nației, că nu se va dispersa în parlament, fie în „independenți”, fie la PNL sau cine știe pe unde. Că nu va lua rapid culoarea corupției mentale conducătoare în România. Și, ca o nuanță, ca o „pată de culoare”: Clotilde să încerce să mai țină gura închisă când o năvălesc penseurile (comparația dintre alegerile de pe vremea lui Ceaușescu și cele de ieri este... anecdotică, arătând cât de afaceristă e ea în toate, inclusiv în discursurile de adolescentă rebelă și mânioasă care nu pricepe mai nimic din istorie.).
Nu, să nu iubim nicicând oamenii politici, să nu le facem declarații, nici chip cioplit în timpul vieții. Este primul pas spre pierderea libertății (pentru cei care au apucat să o cunoască).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu