Despre Goma în 10 fraze (de singurătate viscolită)

Citind publicistica postdecembristă a lui Paul Goma, în mod oarecum paradoxal, mi se limpezesc nişte gânduri pe care nu le-am scris mereu, pe toate, foarte apăsat, în legătură cu traseul a ceea ce s-ar putea numi mentalitate a intelighenţiei/ scriitorimii. Studiind reacţiile publice la cărţile sau textele lui Goma, realizez că:

1. Laşitatea şi îngustimea omenească - deci şi psiho-culturală - a intelectualităţii şi scriitorilor din deceniile de după război au fost exploatate fără oprelişti de Securitate (lucru dovedit nu doar de dosarele de urmărire informativă ale lui PG!)

2. Intelectualitatea şi/ sau scriitorimea au exersat atât de mult spaima şi vanitatea, încât au ajuns să creadă ulterior nu doar că au avut mereu dreptate, ci şi că au rezistat regimului comunist, conservându-şi integritatea morală (deşi atunci ştiau că reacţiile sau nonreacţiile le sunt cenzurate/ dictate de laşitate şi meschinărie).

3. Dacă Securitatea a făcut tot posibilul - cu ajutorul imens al categoriilor sus-numite - de a-l "compromite şi anihila" (termenii aparţin ofiţerilor Securităţii), prin categorisiri şi epitete contradictorii: "lipsit de talent", "jidovit", "antisemit", "kaghebist", "vândut jidanilor", "vândut americanilor" etc. etc., semănând neîncrederea, confraţii au continuat fără nicio jenă după 1990 să ungă această maşinărie a dezinformării. 

4. O primă reacţie de "recuperare" ca scriitor român (vezi gestica lui G. Liiceanu, care - consider eu - a citit Culoarea Curcubeului NUMAI după ce a tipărit-o, sau au citit-o alţii şi el a fost speriat, altfel nu se explică în niciun fel, nu există scuză valabilă să topeşti o carte-document, despre singura manifestaţie de amploare pentru drepturile omului din România, într-un moment în care eram însetaţi să citim cărţi interzise, să aflăm ce s-a întâmplat cu noi etc.), urmată de alte eşecuri editoriale (vezi gestica lui Sorescu ş.a.), de editări în tiraje mici şi precar distribuite etc. etc., deci "recuperarea" nu s-a produs nici până în ziua de azi. Dacă tactica Securităţii a fost să îl compromită total, pentru a-l anihila, a-l elimina, după 1990, lumea literară a păstrat consemnul "Goma nu are talent", subliniind calitatea de disident. Trebuia pus ceva în balanţă, în aşa fel încât stimabilii noştri intelectuali&scriitori&publicişti să nu se contopească total cu variantele Securităţii.

5. De la Goma lipsit de talent, dar cel mai mare disident... s-a trecut treptat la altă variantă "acoperitoare" (în sensul de a astupa gurile celor de altă părere). Intelectuali&scriitori&publicişti deopotrivă nu au mai fost mulţumiţi să îl "respecte" prea mult pe Goma, fie şi pentru calitatea lui de cel mai... disident. Pentru că de sub pulpana timpului tot ies la iveală disidenţi, care mai de care, opozanţi etc. Care s-au săturat să tot audă că Goma este cel mai... disident român. Ultima şi cea mai gravă categorie în care a fost împins Goma este cea de "antisemit". Am auzit/ văzut de prea multe ori tâmpenia asta interesată, dar cel mai mult mă deranjează să o constat la oameni care pretind că au citit ce a scris Goma şi, pe deasupra, mai sunt şi "gomişti". N-am înţeles niciodată şi n-o să înţeleg de ce despre evrei nu se poate vorbi/ scrie aşa cum se face despre oricine/ orice... Mister! Nu trimiţi oameni nevinovaţi direct în camerele de gazare doar discutând argumentat (să fim înţeleşi, nimeni nu poate pretinde că deţine Argumentul Suprem) - aşa cum e consfinţit de libertatea de expresie şi nicio ideologie cu apucături biblice nu o poate interzice sau limita după bunul plac arbitrar al unora.

6. Nu cunosc nici măcar un singur om bine plasat instituţional şi/ sau politic în ţara asta care să vorbească firesc despre Paul Goma şi care să nu se teamă că va fi încadrat incorect politic. Dovadă: nici până la ora actuală, instituţiile statului de drept român nu s-au autosesizat că - deşi România este membră a Uniunii Europene - încă mai există români cu statut de refugiaţi politici. Nu este un nonsens, ci un adevăr. Statul român avea obligaţia morală şi instituţională faţă de acest român - indiferent dacă mai avea sau nu cetăţenia română - să îşi ceară scuze şi să îl trateze cum se cuvine. Ca să nu se mai plângă intelighenţia noastră automartirizată că n-a avut şansa unui Havel. (dar despre asta am mai scris)

7. Că nu a făcut-o statul român, principala responsabilitate o poartă intelighenţia, care joacă la două sau mai multe capete de zeci de ani, de dinainte de 1989, comportându-se ca o târfă veşnic nemulţumită de (răs)plată. Uitând că locul ei este, prin natura intelectualului, cumva în margine, de acolo de unde priveliştea publică este amplă şi poate fi amendată (nu pupată pe gură la Palatul prezidenţial). Această intelighenţie care s-a prostituat când metafizic, când de-a dreptul (auto)cenzuristic, când securistic, când ceauşistic, înălţând Marele Zid al "Rezistenţei prin Cultură". Nu şi-a pus nicio clipă problema că un popor dacă e să supravieţuiască o face prin DEMNITATE, printr-o, mai ales, conştiinţă morală a intelectualităţii sale, care trebuie să dea exemplu şi să urnească pe cei mulţi, să fie vocea celor mulţi, a "celor fără de putere". Nu prin retragerea în turnuri de fildeş (la Păltiniş), prin burse (plătite cu semnătura în condica Securităţii), cu tiraje babane din opere şopârlistice, cu plecăciuni în faţa Partidului-Stat etc. etc. 

8. Goma nu le-a convenit NICIODATĂ vechililor culturii române, iar oamenii oneşti, foarte mulţi, care ştiu aceste lucruri, pentru că le-au trăit, dar s-au aflat mereu sub "pâinea şi cuţitul" arendaşilor, tac. Unii mai scapă câte ceva. Dar noi, noi cei neafirmaţi, neconsacraţi de arendaşii Culturii române, pentru că eram prea tineri, noi de ce să ne temem?

9. De ce a fost Goma "lipsit de talent", "jidovit", "antisemit", "kaghebist", "vândut jidanilor", "vândut americanilor" etc. etc.? De ce încă  mai este "lipsit de talent", "antisemit"? Oare pentru că a fost şi este un om LIBER?

10. Goma nu a fost citit în limba română până în 1989, pentru că A FOST UN SCRIITOR INTERZIS ÎN ROMÂNIA. Dar Goma nu a fost cine ştie ce de citit nici după, din motivele enumerate în parte mai sus şi dintr-un motiv foarte clar, decurgând din celelalte: Goma a fost transformat de arendaşii culturali dintr-un scriitor interzis în limba română, într-un scriitor de citit în surdină în limba română. De aceea, Goma este descoperit de tineri abia de câţiva ani. Tinerii îl descoperă cu obidă împotriva celor care l-au tratat cu tăcere, cu marginalizare, cu proiect. Pentru că tinerii îşi trăiesc timpul lor, sufocat, poluat de memoria deformată şi de conştiinţa vinovată a părinţilor şi bunicilor lor. De la asta nu avem scăpare.

Să ne ajute Dumnezeu ca ei, tinerii, să nu mai aleagă între Răul considerat mic şi Răul considerat mare. Răul e Rău. Şi noi nu am vrut să scăpăm de el.