Noi, huliganii, ei – trădătorii

(public acest text cu o întârziere destul de mare, din motive care nu ţin de voinţa mea...)

Noi, huliganii, ei – trădătorii

– Culoarea transpartinică a Puterii –

La Bucureşti, Cluj, Iaşi ori Timişoara, prin lentila Puterii România se vede ca o ţară de „huligani”, „derbedei”, „extremişti”, „neofascişti”. Dar la  Bucureşti, Cluj, Iaşi ori Timişoara, oriunde ai trăi, România este o ŢARĂ VÂNDUTĂ, o  ŢARĂ TRĂDATĂ, o ŢARĂ SĂRĂCITĂ, o ŢARĂ MINŢITĂ, o ŢARĂ SILUITĂ. Nu în „sensul” naţionaliştilor de carton şi de dosar (de Cadre, cu misiune de la Securitate), ci în sensul cel mai propriu cu putinţă.

Invitat în „Club A” din Bucureşti, joi, 17 oct. 2013, să vorbească despre starea culturii române, ministrul Daniel Barbu a primit „ovaţii” şi hârtii imprimate cu chipul său, sub formă de bancnote de aur, din partea unui grup de protestatari împotriva proiectului de la Roşia Montană. La ieşire, însoţit de aceleaşi „urări”, dar în limite normale (nu a fost lovit cu nimic altceva decât cu cuvântul!), cineva a tras probabil un pumn în geam, iar în momentul în care Barbu a urcat în maşină şi a trântit, surescitat, portiera, geamul s-a prăbuşit în interior, pe banchetă, după cum se observă într-o înregistrare. Nu a fost niciun atentat plănuit la siguranţa ori la viaţa ministrului Culturii. Mai mult, în timp ce vreo doi-trei manifestanţi, încadraţi de poliţişti, îi vorbesc ministrului, alţii se aud strigând: „Nu-l agresează nimeni! Nu-l agresaţi! Nu puneţi mâna pe el!” ceea ce arată că tinerii de acolo erau conştienţi de pericolul unei psihoze colective ce se poate activa pe nepusă masă în astfel de momente sau, şi mai verosimil, al unor provocări neavând legătură cu scopul prezenţei protestatarilor.

„Nu ne întoarcem la anii ’30 când îşi făceau legionarii de cap pe străzile Bucureştiului!”, spune Ponta (cu lipsa de cultură, responsabilitate şi credibilitate ce-l caracterizează) – ideea este că numai comuniştii şi neocomuniştii îşi pot face de cap în ţara noastră. „Patru picioare bine, două picioare rău,”, scria Orwell în Ferma animalelor. Rău = legionar, Bine = neocomunist mascat în democrat-eurointegrat, putem adapta azi la realitatea „post”-comunistă. Animale mai egale decât noi, cu mai multe „picioare” decât noi, ne dezumanizează de aproape două decenii şi jumătate. Ponta mulţumeşte „celor de la presă” (gramatica nu a fost măcar opţională în cadrul stagiului de plagiere la care s-a dedat fără ruşine), ne serveşte lecţii de civism şi de bună-purtare. A învăţat diplomaţia şi comportamentul în spaţii „deschise” de la Bunica politicii româneşti, celebra bunicuţă roşie care a trasat o modă nemuritoare în materie de discurs prezidenţial, cu neuitata replică: „Măi, animalule!”. Sunt animale printre animale... cum ar fi spus bunica mea analfabetă, dar foarte inteligentă, născută în urmă cu 105 ani. Poate că în următoarea sută de ani se vor ridica tot mai multe patrupede pe două picioare şi vor rupe blestemul acestui popor.

Că e vorba de Ion Iliescu, de Traian Băsescu, de Victor Ponta sau de Daniel Barbu, nemulţumiţii României sunt de 24 de ani animale-extremişti-legionari-ţigănci-neonazişti. „Acei indivizi să fie prezentaţi opiniei publice!” se râzgâie ritos Ponta-cel-înfrăţit-cu-presa. Subscriem, să fie judecaţi în procese publice, cu uşile larg deschise, în Tribunale ale Poporului, ca în anii 1950, iar stimabila audienţă să strige în cor, cu ecou excitând conştiinţele de reeducaţi: „Moarte trădătorilor!” Un nou Brucan al democraţiei de tranziţie va reurca pe valul celebrităţii profeţind despre trecut, făcând tabula rasa din firava conştiinţă românească. Din cădere-n decădere, presa va zbiera şi ne va polua mental două săptămâni cu „scandalul neonaziştilor”, acoperind cu o perdea de pucioasă „Afacerea Roşia Montană!”. Cei implicaţi (în trădare, investiţii, profit şi comisioane) îşi vor vedea nestingheriţi de treburi, în ciuda acestei nefericite naţii de „extremişti”, „legionari” şi „neofascişti” care nu are dreptul la un mediu sănătos, la istorie, la cultură, la bunăstare.

Presa a stabilit deja că luneta maşinii lui Daniel Barbu a fost spartă de manifestanţii împotriva proiectului Roşia Montană Gold Corporation, care sunt, potrivit aceleiaşi prese, „huligani”. Ancheta s-a terminat înainte de a începe! Deci: proiectul RMGC este legal, legitim, salvator pentru România; cei ce se împotrivesc sunt, iată, în afara legii, au depăşit „linia roşie”, cum ne ameninţă la televizor, asmuţind presa şi poliţia, imberbul nostru premier.

Între timp, Preşedintele-jucător a aruncat pe piaţă scenariul complotului rus, împotriva eforturilor noastre seculare de deschidere europeană şi americană... Gazprom şi guvernul de la Moscova sunt cheia protestelor interminabile din România! (Cine o fi creat terenul propice pentru ruşi în România? Şi pe spezele cui?) Altfel, totul este în regulă, economia bubuie (legal), micile afaceri sunt înfloritoare, sistemul medical este competitiv, Învăţământul funcţionează la cele mai înalte cote, Cultura... păi, cultura este de invidiat, căci nu degeaba şi-a luat ministrul Barbu inima-n dinţi să vorbească despre ea (uitând, se pare, să atingă şi capitolul distrugerii Patrimoniului din Ţara Moţilor!). Toate relele (alea puţine, rămase nerezolvate de către eficienţii noştri guvernanţi) ni se trag de la Moscova! De-abia acum au aflat politrucii noştri, prinşi la mijloc, în menghina propriilor învârteli. Sigur că RĂUL cel mai rău ne-a venit de la Moscova, pe tancurile sovietice, în vara lui 1944, dar acest capitol a fost deja „rezolvat”, pus la naftalină, de către Cavalerul Luminii Băsescu, ajutat neprecupeţit de Raportul Tismăneanu.

Aruncă-i chiorului praf în ochi, împinge orbul în faţă... cam aşa s-ar traduce situaţia românilor. Potrivit înaltei viziuni cotrocenisto-palatovictorienisto-parlamentare, toţi studenţii, intelectualii, oamenii cinstiţi şi responsabili care stau de atâta amar de săptămâni pe străzi, mulţi cu copiii în cârcă, sunt neonazişti montaţi (plătiţi, manipulaţi) de Ruşi? Sunt antioccidentali, antiamericani? Dar vânzarea de ţară? Dar hoţia la adăpostul mandatului de parlamentar, preşedinte, ministru, judecător etc.? Astea sunt acceptabile? Sau legitime?

Crin Antonescu nu are deocamdată „elemente” să spună dacă „este vorba despre neofascişti sau despre fascişti vechi”, dumnealui este uşor ironic, uşor sarcastic, uşor istoric. O scaldă. Toţi spun că astfel de manifestări („extremiste”) sunt „inacceptabile”, de parcă violenţa ar fi acceptabilă pentru zoon politikon... Toţi fac declaraţii mizând pe creşterea popularităţii în perspectiva campaniei electorale. Toţi vor regreta, cred, într-o zi. Niciunul nu are junghiuri de conştiinţă, când pune capul pe pernă noaptea, din cauza nenorocirii şi nefericirii în care se zvârcolesc mult-clamatele milioane de români (că or fi 18, că or fi 20 de milioane).

Conştiinţa civică, cultura opoziţiei, cultura dialogului au murit înainte de a se înfiripa. Deasupra lor se ridică mereu, ca o perdea de pucioasă, iresponsabilitatea, neprofesionalismul, cinismul oamenilor puterii şi, iată, mici pulsiuni nervoase ale păstoriţilor... Care extremisme, în nici un caz, nu ne caracterizează, pe noi, românii. Cu excepţia extremismului naivităţii şi al conformismului.

România, ţară negurvenată, nu neguvernabilă. Este o distanţă uriaşă, precum cea dintre nivelul de cultură al intelectualului Daniel Barbu şi politicile culturale practicate de ministrul Culturii, Daniel Barbu. (Distanţa dintre parlamentarul Ponta şi premierul Ponta este o găselniţă, o minciună, o pistă falsă, o fundătură). Precum distanţa dintre lozincile lui Băsescu şi activitatea lui (de primar, de ministru, de preşedinte). Asemeni prăpastiei dintre „meandrele concretului” şi „sinergia faptelor” din biografia şi cariera politică a lui Ion Iliescu. Toate aceste dedublări, confuzii, prăpăstii specifice Puterii sunt uşor depistabile în comportamentul Poporului (da, încă mai există popoare!).  Într-adevăr, „plătim factura minciunii”, dar nu cum spune Băsescu, încercând pentru a „n”-a oară să pozeze în salvator... Cetăţenii români plătesc factura pentru 24 de ani de minciuni-diversiuni-hoţie-cinism ale oamenilor Puterii, apucături fără culoare politică. Pentru gumilastul din şira spinării directorilor de conştiinţă şi de opinie, pentru nesimţirea multora dintre noi. Pentru că în materie de Corupţie, orice culoare partinică păleşte. Orice principiu se transformă în opusul lui.

Când protestatarii strigă: „Ruşine!”, „Trădătorule!”, „Roşia Montană nu e de pomană!”, iar un oficial le răspunde „Sunteţi nişte neofascişti!” ceva (structural) e putred în România. Astfel îşi dau mâna partidele noastre transpartinice, peste raţiunile doctrinare şi electorale, pentru a reduce, a minimaliza, a anihila o mişcare civică reală, născută din raţiuni legitime.

Ministrul Culturii, de la care ave(a)m alte aşteptări, în calitatea sa de intelectual, trebuie să-şi măsoare cuvintele, să nu uite că în ţara asta, a cărei imagine el însuşi o compromite numindu-şi concetăţenii „neonazişti”, încă mai supravieţuiesc nişte „animale sociale”, adică nişte fiinţe-pe-două-picioare care gândesc şi au discernământ.