Chişinău: 20 noiembrie 2013 - Paul Goma, 36 de ani de azil politic

Chişinău: 20 noiembrie 2013 - Paul Goma, 36 de ani de azil politic

Câteva concluzii

Pentru a înţelege ce înseamnă Revenirea lui Paul Goma acasă, trebuie mai întâi să înţelegi ce înseamnă "acasă". Logica obişnuită nu are ce căuta aici. Ca să înţelegi, trebuie să ştii. Ca să ştii, trebuie să vrei să înţelegi. Pentru toate: trebuie să te documentezi, să citeşti, să fii corect informat, să pui surdină preconcepţiilor şi să ţii la distanţă noile planuri de măsuri pentru discreditarea, compromiterea, anihilarea ca om şi scriitor a lui Paul Goma. În fapt, aceleaşi vechi planuri ale Securităţii (eterne, cum ar spune însuşi Goma), azi altoite pe interese care nu mai sunt ale fumegândului regim comunist, ci ale urmaşilor ideologici ai acestuia. Nu în ultimul rând: să fii empatic.

Pentru mine, venind din dreapta Prutului la Chişinău, acasă pentru Paul Goma nu (mai) înseamnă decât ce a decretat însuşi scriitorul cândva: limba română. Nu România, nu Republica Moldova. Eu nu mai am iluzii în acest sens, de aceea, tot ce voi mai face de acum înainte este să mă ocup în continuare de studiul "cazului Goma" şi să susţin iniţiative ale altora în măsura în care îmi permit competenţele. Ştiu că voi contraria pe mulţi. Dacă nu am fost singura nemulţumită de slaba prezenţă la Conferinţă a unor oameni pe care îi credeam - chiar dacă nu masiv, măcar într-o măsură relevantă - interesaţi de "tema Goma", cu siguranţă am fost singura care a dat glas unei atare nemulţumiri. Că s-a găsit cineva cu pretenţia că mă pune la punct, nici nu contează. Nicio punere la punct nu poate şterge ceea ce am învăţat de-a lungul timpului cunoscându-l pe Paul Goma prin cărţile lui şi nici ce am reuşit să pun cap la cap studiind arhive şi surse complementare pentru a-mi limpezi aspecte din biografia de om normal, de scriitor liber, de profil paradigmatic a lui Paul Goma. 

Organizatorul Conferinţei, Dumitru Crudu şi-a dat silinţa să popularizeze evenimentul. Mai mult, şi noi, de aici, am făcut-o. Paradoxal, cu cât suntem mai informaţi (cu cât circulă informaţia mai rapid), cu atât devenim parcă mai dezinteresaţi de realitatea neajunsurilor noastre. Nevoia de evadare, de ficţiune este parcă mai vie ca oricând.

Oamenii au venit pregătiţi cu texte ca pentru conferinţă, că doar de aceea au fost invitaţi. Ne-am trezit că trebuie să lăsăm textele pregătite şi să luăm taurul de coarne, să vorbim şi pentru (mai ales) elevii veniţi acolo cu profesorii lor de limba şi literatura română. Doar nu era să vorbim între noi, cei câţiva care stăpânesc mai bine anumite zone din tematica Goma. Şi-atunci, sigur că a trebuit să reiau pe scurt istoria Mişcării Goma, pentru a ajunge cumva la ziua de 20 noiembrie şi la semnificaţia ei. Mă întreb dacă nu cumva - deşi, repet, suntem în epoca supertehnologizărilor - trebuie să ne reşapăm, fiecare după ale lui competenţe, în pedagogi, să interiorizăm cumva un spirit paşoptist. Cum în curriculumul şcolar româno-român scriitorul Paul Goma nu este menţionat, ar trebui să trezim mai întâi interesul profesorilor pentru scriitor şi scrierile lui (în atenţia celor care vor simţi nevoia să mă pună la punct: Paul Goma nu agreează termenul "operă" în relaţia cu persoana lui), pentru ca aceştia, o parte a lor, să propună elevilor la lecturi suplimentare, chiar să analizeze fragmente din cărţile lui Paul Goma în cadrul orelor opţionale prevăzute de curriculum.

Dana Tapalagă şi Viorel Ilişoi citesc din romanul Din Calidor

S-a spus la conferinţă că nu ar fi tocmai adevărată afirmaţia că romanele, memorialistica şi publicistica lui Goma au o reprezentare slabă pe piaţa de carte şi în conştiinţa publicului, deoarece, iată, au apărut nişte teze de doctorat ce infirmă spusele mele. Interesul punctual al câtorva oameni pentru scriitorul Goma nu înseamnă automat că scriitorul Goma este bine şi corect promovat şi asimilat la nivel editorial şi public. (Să reiau aici discuţia despre ideologia "rezistenţilor prin cultură" şi canonul impus de ei? S-a dezbătut aprins alaltăieri!) Sigur, tezele de doctorat sau de licenţă care îl au pe scriitor în centrul atenţiei sunt gesturi ce ne permit să întreţinem speranţa că interesul pentru Goma are un traseu ascendent. Este mult de discutat şi pe 20 noiembrie chiar s-a discutat!

Maria Pilchin şi Maria Şleahtiţchi

De ce din punctul meu de vedere acasă pentru Paul Goma nu este Republica Moldova. De ce nu mai este România am tot spus-o, în diverse feluri. Pe 20 nov. a.c., la Chişinău, mi-am prezentat şi opinia (îndrăznesc să spun, documentată) despre statutul de cetăţean român al lui Paul Goma. Pentru că actuala republică nu mai este totuna cu Basarabia lui Goma. Calidorul lui Goma s-a înveşnicit în romanul omonim, nu mai există în realitate. Pentru că Basarabia lui Goma a devenit un ţinut mental pregnant rusificat, încât te cuprinde jalea plimbându-te prin Chişinău, intrând în magazine, restaurante, mergând pe stradă etc. Sigur că nu generalizez, dacă aş face-o, ar trebui să afirm că ne aflăm încă în Uniunea Sovietică, dar asta nu este adevărat. (Cea mai de impact "revelaţie" am avut-o stând de vorbă cu un şofer de taxi basarabean... rar aşa om simplu normal la minte!) Dar cel mai mult, te cuprinde neputinţa gândindu-te la aceşti câţiva oameni (poeţi, prozatori, profesori, oameni de televiziune, chiar oameni de afaceri etc.) care-şi dau silinţa să nu le fie alterată cu totul identitatea. De aceea m-a durut că Dumitru Crudu nu a fost mai bine susţinut de ai lui în curajosul şi importantul său demers. Nefericirea a făcut că Andrei Ţurcanu fiind bolnav şi internat în spital nu a putut participa. Cu siguranţă, ar mai fi tras şi pe alţii după dumnealui.

Pentru a spune lucrurilor pe nume până la capăt: basarabenii se tem. Şi românii de dincoace, de la Bucureşti, se tem. Dar ei nu au şi spectrul partidei ruse deasupra capului. "Compensează" cu alte spaime, cum ar fi spaima de încadrări incorect politice. Până la urmă, eforturile individuale (căci aşa rămân, de vreme ce nu reuşim să dăm fiinţă unei închegări adevărate, care să reprezinte şi să impună un punct de vedere puternic, care să aibă efecte relevante în privinţa reglementării  corecte a situaţiei lui Paul Goma) nu se pierd, pe urma lor câţiva oameni, fie ei elevi de la un liceu de informatică sau de la o şcoală profesională, au aflat şi au înţeles că există în istoria lor culturală şi naţională un scriitor care şi-a sacrificat confortul, sănătatea, bunăstarea familiei pentru a rosti necondiţionat adevărul. Un scriitor care a scris cărţi mari. Nu este puţin lucru. Cu atât mai mult cu cât au fost menţionaţi şi alţi scriitori români pe care elita profesională din Basarabia îi citeşte şi analizează, cum ar fi Ion D. Sîrbu sau N. Steinhardt. 

Aliona Grati, Nina Corcinschi, Dumitru Ungureanu, Viorel Ilişoi, Dumitru Crudu

Ne-am bucurat în prima parte a zilei să le ascultăm pe Maria Şleahtiţchi şi pe Maria Pilchin, cea din urmă având un text pregătit pentru a doua parte a conferinţei, dar pe care nu l-a mai citit, din motivele expuse mai sus. Ca şi Nina Corcinschi sau Dumitru Ungureanu, de altfel. Până la urmă, am vorbit liber, în funcţie de aspectele care se tot cereau evocate, detaliate, explicate, confruntate, începând cu Dumitru Crudu, continuând cu cei numiţi şi cu Aliona Grati, Radmila Popovici, Anatol Moraru, Viorel Ilişoi. Au mai intervenit Lucian Postu şi Elena Negru, cercetător la Institutul de Istorie de la Chişinău. A fost impresionant să constatăm că în sală ne urmăreşte cu atenţie încordată un domn, inginer pensionar, care auzise despre conferinţă la Vocea Basarabiei. Deci, se poate. A fost cumva uimitor când unul dintre elevii de la şcoala profesională (15-16 ani), care ascultase cu mare atenţie ce se vorbea, a întrebat dacă "numele ăsta, Paul Goma, chiar există, este adevărat?" Probabil îi părea un pseudonim. Le-am împărţit copiilor multe exemplare din broşura cu Bio-bibliografia Paul Goma şi i-am rugat să o citească, măcar să o ducă acasă. Peste toate, se pare că tinerii au fost mult mai atraşi de lectura din romanul Din calidor, făcută în prima parte a zilei de actriţa Dana Tapalagă în tandem cu Viorel Ilişoi, iar a în a doua parte numai de Dana Tapalagă. Ghenadie Brega a fost prezent, ca de obicei, pentru a înregistra prima parte a conferinţei. O doamnă de la TV Moldova a făcut mici interviuri cu mine, cu Nina Corcinschi (nu mai ştiu dacă şi cu alţii), iar operatorul care o însoţea a filmat destul de mult. De asemenea, a fost prezent un domn de la radio (îmi cer scuze că nu le-am reţinut numele celor de la tv şi de la radio).

Ce nu putem face însă niciunul dintre noi este să concurăm cu târgul de carte Gaudeamus de la Bucureşti (20-24 nov.), unde se pare că sunt prezenţi o parte a celor anunţaţi pe afişul Conferinţei de la Chişinău. Nu ştiu în ce măsură prezenţa în Basarabia a unor pseudoanonimi ca noi a impulsionat pozitiv desfăşurarea mai micului eveniment din capitala Republicii Moldova. În orice caz, este o chestiune de priorităţi pentru fiecare dintre noi. Tot aşa cum nu ştiu în ce măsură voinţa basarabenilor de a se comporta mai liber este anesteziată de acţiunile şi de reacţiile unor indivizi plasaţi strategic în establishmentul mediatic, politic şi cultural, indivizi care vântură din când în când etichete pe seama lui Paul Goma sau, pur şi simplu, din scaunul în care se află dau aviz negativ unor demersuri temerare şi legitime, aşa cum este încercarea lui Andrei Ţurcanu de a obţine un sediu pentru Centrul de studii Goma.

Evenimentul iniţiat şi organizat de Dumitru Crudu s-ar putea constitui într-un exemplu pentru alţi scriitori sau profesori, care să organizeze astfel de întâlniri în diverse locuri şi cu asistenţă cât mai variată. Să discutăm între noi, cunoscătorii, nu mai este o soluţie, atâta vreme cât nu lăsăm "urme".