(fragment dintr-o carte în lucru)
"Domni" şi "Bandiţi" sau Despre "devenire" în sistemul concentraţionar comunist
- cu medicul pediatru Emil Căpraru -
foto dosar penal ACNSAS |
Din momentul arestării, trecând prin
locurile de detenţie, de la puşcăriile propriu-zise până la lagăre, lumea
închisorilor era împărţită în două mari categorii: categoria care se numea
DOMNI şi categoria care devenea BANDIŢI. Era încetăţenit sau stabilit că modul
de adresare al celui care era arestat, fie în stadiu de anchetă, fie după ce a
fost condamnat, faţă de cei situaţi dincolo de calitatea de
puşcăriaş, consta în apelativul „domnule”. Pentru că ei spuneau că apelativul
„tovarăş” este rezervat exclusiv aprecierii şi cinstirii celui căruia i te adresai, aşa
că noi nu aveam dreptul să îl folosim. În acelaşi timp, noi deveneam bandiţi.
Apelativul „bandit” l-am auzit cu aproape fiecare prilej, începând din momentul
în care am fost arestat, apoi anchetat. Precizez că în anchetă atât cei care mă
purtau dintr-un loc în altul, cât şi anchetatorii şi orice alt personaj din
administraţie care venea în contact cu mine devenea „domn”. Din momentul
arestării, dar şi când eram transportat într-un loc oarecare, aceştia – fie că
erau ostaşi în termen, fie că erau caralii la Uranus, şi pe urmă, în decursul
anilor de puşcărie, aveau o întrebare care mi se părea curioasă, dar am constat
că o punea fiecare dintre cei pomeniţi:
Ce-ai fost mă tu afară?
Şi eu îi spuneam: Medic.
Acum nu eşti nimic, eşti un bandit!
Şi cu această calitate de bandit am rămas
tot timpul petrecut prin închisorile comuniste. Sumara conversaţie avea
rostul de a te umili, de a te intimida, de a te face una cu pământul, de a-ţi
pierde personalitatea şi, în sfârşit, de a te convinge că nu este prudent să
reacţionezi în niciun fel. Dimpotrivă, ăsta a fost punctul de plecare în
modificarea comportamentului nostru de a ne pierde orice dorinţă de
independenţă, de mândrie personală, de reacţie la batjocura şi umilinţele şi
maltratările la care eram supuşi. Acestea erau primele elemente ale jargonului
din puşcării.
RăspundețiȘtergereFrom
Foarta Serban
To
Flori Balanescu
Draga Flori,
am injghebat un mic comentariu la amintirile doctorului Emil Capraru, dar nu
stiu cum sa-l atasez.
Tzi-l trimit tzie, - cu toate urarile-mi de bine,
Serban
Un prieten de familie, profesor de matematici, trecut prin temniţe
(trei-patru), ne povestea că, într-o vreme, unul din caralii l-a solicitat
confidential să-i dea câteva ore de algebră lui fiu-său, pe care-l păştea
repetenţia. La o anumită oră, după-masa, gardianul, riscând pesemne,
apărea cu progenitura, profesorul era adus, cu ochelari negri, în
"cancelaria" goală şi ora începea.
Cum i se adresa elevul profesorului său?
Cu maxim respect: "Nene banditule"!