sâmbătă, 21 iulie 2012

întrebări şi atât...

Taberele reacţionează în funcţie de interesele lor, ce nu coincid decât rar şi numai secvenţial cu ale noastre - blamatul popor. Mereu ies la iveală noi "probe" ce vor să demonstreze legături periculoase, politice si financiare, conflicte de interese. Orice ar mai ieşi la iveală, niciun detaliu nu face gestul lui Ponta mai puţin plagiat; asta arată - pentru a câta oară? - că dacă vom continua să privim lucrurile separat ne va înghiţi haosul cu totul. Problema gravă nu (mai) este că Ponta, întâmplător sau nu acum prim-ministru, a plagiat, ci faptul că plagiatul este un soi de instituţie în România.  Nicio instituţie abilitată pentru depistarea cauzelor şi evaluarea efectelor nu se autosesizează; dimpotrivă, plagiatul este un foarte puternic mijloc de şantaj şi constrângere politică, o sursă furibundă de scandal politic, în care, iată, este antrenată întreaga societate. Blestemul nostru este că nu avem profesionişti, intelectuali, comisii dincolo de orice bănuială de implicare în jocuri politice şi financiare, persoane şi instituţii care să ne inspire încredere şi siguranţă în acordarea de diplome şi în elaborarea evaluărilor. Funcţionăm de 22 de ani sub teroarea lui "da, dar..." şi a lui "nu e momentul", apucături ce nu au aderenţă cu principialitatea, atât de invocată de politicieni şi de camarilele lor.
Un alt aspect pregnant în zilele din urmă este cel al confecţionării de scenarii pentru a explica debarcarea lui Băsescu. Dintr-o dată, tot ce înseamnă politica românească, exceptând PDL-Băsescu, este corupt, face parte din oligarhia roşie, are legături cu Masoneria şi, mai ales, cu criminalitatea al cărei centru e Moscova. Masonii unora sunt mai răi decât ai altora, banii unora mai curaţi decât ai celorlalţi, mediul de afaceri dezvoltat în jurul PDL este legal şi conform cu normele democraţiei, oamenii ce roiesc în jurul lui Băsescu sunt integri etc. etc. Or, eu, trăitoare pe aceste meleaguri, parcă nu am văzut şi simţit că ar fi aşa. Numai problemele rămân ale noastre şi sunt aceleaşi.
Treptat, apărătorii de câteva zile ai instituţiilor statului de drept vs prigoana uselistă au intrat în tăcere, în vreme ce "principiala" discuţie despre europenitate şi stat de drept a fost monopolizată de apărarea lui Băsescu, devenit exponentul democraţiei, al europenităţii, al luptei împotriva comunismului, mai mult, al luptei împotriva crimei organizate. Până la urmă, nu a fost vorba de instituţiile statului democratic, ci de persoana Băsescu.
Adică, 22 de ani, crima organizată - reprezentată de FSN (PSD), PNL etc. - excepţie făcând PD(L) - şi-a făcut de cap, iar lui Traian Băsescu i-au trebuit foarte mulţi ani pentru a reuşi strategia de eradicare a acesteia. Şi când să-i dea la cap - se înţelege, pregătind din umbră, mână în mână cu Puterea judecătorească (trebuie văzut aici cât de separate au fost Puterile executivă şi judecătorească) - au intervenit criminalii de la USL şi l-au îndepărtat pe Cavalerul Dreptăţii. 
Aş vrea să trăiesc ziua în care vor fi pedepsiţi pentru cinismul lor în politică, pentru hoţie, pentru încălcarea drepturilor altora toţi cei vinovaţi. Lumea în care toate hahalerele şi damele vulgare şi agramate vor dispărea din Parlamentul României şi al Europei. Dar până atunci, ca om liber al acestei lumi, nu vreau ca alţi hoţi, cinici, mincinoşi, să fie transformaţi în victime şi în martiri, să intre victorioşi pe scut într-o cetate zdrobită, la asedierea căreia, dinăuntru şi dinafară, au contribuit, alături de ceilalţi. 
Mă tot întreb, ce au făcut Europa şi NATO până acum? De ce au tolerat o mizerie atât de mare la porţile structurilor de stabilitate şi securitate? Să fie Băsescu garantul român al stabilităţii şi securităţii pentru Poarta răsăriteană? Dincolo de problemele, traiul, evoluţia internă a românilor? Nu se repetă în neştire modelul formelor fără fond? Căci, ce suntem noi altceva? Dacă până la urmă nu contează corupţia instituţionalizată decât în momentele de gravă criză politică. Dacă nu suntem preocupaţi să mergem la cauzele problemelor majore pe care le avem, ci doar ne schimbăm straiele de ochii străinilor, pentru a ne face curaj să spunem: suntem europeni...
Rămânem ce am fost: forme fără fond, pe care tot încercăm să le lustruim, indiferent ce punem înăuntru.
Nu am fost prădaţi, minţiţi, trădaţi doar de strânsura politicianistă, cea mai grea trădare am suferit-o din partea intelectualilor, atraşi de centrul Puterii, precum licuricii de bec...  

2 comentarii:

  1. Subscriu, fără rezerve. Nuanțez, reiau:nici EU nici NATO nu au obligația educării romanilor ci își respecta, firesc, propriile interese.
    Iar intelectualii romani care ar avea obligația exemplului pentru conaționali nu sunt doar cei cu vizibilitate publica - le spunem noi, artiști- dar și cei plătiți de putere pentru ca guvernarea lor sa funcționeze- asa zișii tehnocrați: finanțiști, psihologi, sociologi, informaticieni, etc.
    Iar referitor la fracțiunile PCR-FSN- am așteptat mereu ca, după ce unul sau altul de la putere declara despre altul ca `are dovezi, o sa le arat eu!` despre nu știu ce mârșăvie sa nu apară nimic concret. Pai Băsescu a fost ministrul lui Iliescu. Poate scrie trei volume de dovezi concrete:nume, fapte, date, cantități, etc despre ilegalitățile regimului.Dar nu o face decât vag.Daca tot am condamnat comunismul, asa, în general, hai sa-l condamnam și pe Iliescu, tot asa, la modul general.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La aceste lucruri m-am referit direct ori am facut trimiteri deseori. Nu avem voie sa privim istoria ca pe ceva ce incepe odata cu noi. Intelectualii care sustin azi ca apara institutiile statului de drept sunt intr-o eroare crasa (atunci cind par convinsi, altii o fac din interes; ceea ce este mult mai grav); au votat si sustinut ani de zile un presedinte care nu a fost deloc strain de toata murdaria si de nenorocirile regimului Iliescu; un om care nu a fost deloc strain - prin profesia lui - de functionarea regimului comunist; dam din maini intr-o baltoaca infestata; dar avem pretentia la demnitate (nationala si europeana). Confuzia si diversiunea practicate deliberat dupa 1989 ne-au adus in halul in care suntem.

      Ștergere