Aiud, un orăşel cu farmecul lui, jerpelit ca majoritatea localităţilor româneşti...
Puţini oameni din localitate, apţi de muncă, au şi locuri de muncă, mai ales la Alba Iulia, la Cluj - unde fac naveta, sau în străinătate.
Istoria aşezată în ramă este şi ea în mare paragină, împrejmuită de un zid de cetate medievală din care curge pe alocuri molozul... Acum este în renovare.
Istoria vie şi dureroasă, abia trimisă oficial în uitare printr-o condamnare din vârful pixului, este comemorată restrâns şi în cvasităcere la Râpa Robilor, în fiecare an de ziua Înălţării Sfintei Cruci - 14 septembrie. Locul în care administraţia penitenciarului Aiud arunca leşurile deţinuţilor morţi. Pe creasta Râpei supravieţuitorii au ridicat un monument comemorativ, la baza Râpei se construieşte o mănăstire cu o adâncime de circa 10 metri în pământ, în prelungirea căreia s-a extins cimitirul civil din localitate.
Un orăşel sărăcit şi trist, în inima căruia bate energia hoţilor, a violatorilor şi a criminalilor României. În exact aceleaşi celule de pe aceleaşi secţii şi din Zarca în care au fost terorizaţi de foame, sete, promiscuitate, boli, frig, sufocare, umilire, bătăi, reeducare mii de români care nu au furat, nu au violat şi nu au ucis pe nimeni. N-au vrut decât să fie bine pentru toţi românii, fiecare conform convingerilor sale politice sau numai civice.
Într-un loc bine păzit, de maximă securitate, din inima Aiudului a fost zdrobită fiinţa umană timp de peste două decenii. Astăzi, în acelaşi loc, fiinţe ieşite din malaxorul reeducării la scară naţională dau prin pur-şi-simpla lor existenţă o pâine de mâncat gardienilor şi întregului personal administrativ.
Fiinţelor
acestea răufăcătoare le sunt asigurate, conform normelor europene,
toate condiţiile: aer suficient (calculat în metri cubi de persoană),
mâncare la standarde corecte, televizor (dreptul la informare),
frigider, baie ataşată celulei, asistenţă medicală, bibliotecă; au
dreptul la vizită, la corespondenţă şi la pachet; au dreptul la vizită
intimă...
Prin geamurile altădată bătute-n obloane ţâşneau ieri violent şi fără interdicţii manelele şi alte zgomote de pe diverse canale Tv. Fără fiinţele acestea răufăcătoare cărora le sunt asigurate toate drepturile aparatul administrativ nu şi-ar putea întreţine familiile.
Aiudul e un oraş mic şi trist în al cărui organism pare să pulseze sânge vital numai închisoarea plină cu delincvenţi penali.
Puţini oameni din localitate, apţi de muncă, au şi locuri de muncă, mai ales la Alba Iulia, la Cluj - unde fac naveta, sau în străinătate.
Istoria aşezată în ramă este şi ea în mare paragină, împrejmuită de un zid de cetate medievală din care curge pe alocuri molozul... Acum este în renovare.
 |
| Cetate, detaliu din interior, foto: Flori Bălănescu |
Istoria vie şi dureroasă, abia trimisă oficial în uitare printr-o condamnare din vârful pixului, este comemorată restrâns şi în cvasităcere la Râpa Robilor, în fiecare an de ziua Înălţării Sfintei Cruci - 14 septembrie. Locul în care administraţia penitenciarului Aiud arunca leşurile deţinuţilor morţi. Pe creasta Râpei supravieţuitorii au ridicat un monument comemorativ, la baza Râpei se construieşte o mănăstire cu o adâncime de circa 10 metri în pământ, în prelungirea căreia s-a extins cimitirul civil din localitate.
 |
| sus: Monumentul dedicat victimelor regimului comunist; jos: mănăstirea aflată în construcţie pe locul fostei Râpe a Robilor. foto: Flori Bălănescu |
Un orăşel sărăcit şi trist, în inima căruia bate energia hoţilor, a violatorilor şi a criminalilor României. În exact aceleaşi celule de pe aceleaşi secţii şi din Zarca în care au fost terorizaţi de foame, sete, promiscuitate, boli, frig, sufocare, umilire, bătăi, reeducare mii de români care nu au furat, nu au violat şi nu au ucis pe nimeni. N-au vrut decât să fie bine pentru toţi românii, fiecare conform convingerilor sale politice sau numai civice.
Într-un loc bine păzit, de maximă securitate, din inima Aiudului a fost zdrobită fiinţa umană timp de peste două decenii. Astăzi, în acelaşi loc, fiinţe ieşite din malaxorul reeducării la scară naţională dau prin pur-şi-simpla lor existenţă o pâine de mâncat gardienilor şi întregului personal administrativ.
 |
| Penitenciarul Aiud, vedere parţială din exterior, foto: Flori Bălănescu |
Prin geamurile altădată bătute-n obloane ţâşneau ieri violent şi fără interdicţii manelele şi alte zgomote de pe diverse canale Tv. Fără fiinţele acestea răufăcătoare cărora le sunt asigurate toate drepturile aparatul administrativ nu şi-ar putea întreţine familiile.
Aiudul e un oraş mic şi trist în al cărui organism pare să pulseze sânge vital numai închisoarea plină cu delincvenţi penali.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu