cartea, cărțile

29 sept. 2014

am plecat de la institut, nici foarte tristă, nici foarte abătută față de alte zile de luni. ci mai întrebătoare asupra a ce voi face azi ieșind pe poarta institutului. astfel încât să nu mă simt pierdută. să „salvez” ziua. și am flanat pe străzile capitalei iubite... a fost o zi văratecă de septembrie. în sacoșa roșie de pânză, pe care scrie cu alb: BOOKFEST Salon internațional de carte... aveam cartea de citit zilele astea (Ionel Bușe, Intelocrați, filosofi, ironiști... cartea de zilele trecute este deja în teancul „citite”: Ioan Lascu, Ion D. Sîrbu așa cum a fost - două cărți primite de la autorii lor pe 17 sept., la Colocviile Ion D. Sîrbu de la Craiova). când m-a văzut prima oară cu ea, cu sacoșa, colega mea Cristina Diac a exclamat: uau, ești hipsteriță! apoi a văzut înscrisul și mi s-a părut ușor căzută în dezamăgire, dintr-o efemeră admirație... mai aveam o carte, tocmai împrumutată de la șeful meu, Octavian Roske (Vitalie Văratic, Preliminarii la raptul Basarabiei și Nordului Bucovinei). pașii m-au îndrumat spre Calea Victoriei. așa că am intrat în librăria Humanitas, aia din fundu' curţii. căutam vol. 1 din memoriile lui Cicerone Ioniţoiu. nu am găsit...

cărţile trebuie căutate totuşi în librării. acolo unde poţi să le frunzăreşti. acolo unde poți avea surpriza să afli că există. altfel, te informezi numai de pe internet și din afișele de la metrou. care îți sugerează falsa idee că rămâi ne(in)format dacă nu-i citești/cumperi neapărat pe Boia, Coelho, Cărtărescu, Pleșu, Liiceanu, cu dragul lui turnător. 

mi-am amintit de leapșa pe cărți „jucată” pe facebook. de capcana psihanalizabilă în care poți pica dacă citești listele altora, care mai de care cu clasicii literaturii universale. și care nu se pot abține de la comentarii moralizatoare asupra instruirii/formării. ca și când Cartea ar însemna numai literatură. m-am întrebat atunci, mă întreb și acum - numai literatura „curată” i-a format pe acești oameni, chiar „literați” fiind ei? nu devine măcar un strop futil să te dai mereu mare - oricât de literat, oricât de scriitor ai fi - apelând la lecturile din clasicii literaturii? când omenirea putrezește de vie în jurul tău. când traficul de conștiințe bate la puncte traficul de carne vie?

sigur că este frustrant să intri în librărie și „doar” să te informezi. dar probabil că am păcate mai mari decât întârzierea „plății la întreținere” (detest această formulă consacrată). așa că m-am cadorisit cu trei cărți: Nicolas Werth, Drumul din Kolîma. Călătorie pe urmele Gulagului; Dmitri Vitkovski, O viață în Gulag, Loung Ung, Întâi l-au omorât pe tata. Povestea unei fetițe din Cambodgia.  toate de la Corint.

ciudat sau nu, mi-am amintit pentru a mia oară de felul în care se promovează cartea în țara noastră. de cum este percepută și „împachetată” literatura în țărișoara noastră. de cum scriitori importanți sunt trecuți ostentativ la „memorialiști”. ca și când să ai memorie ar fi rușinos. ori nesănătos pentru individ. și împotriva binelui public. și cum memorialiști de ocazie, neavând treabă cu literatura, sunt „încartiruiți” în batalionul literar. de cum este promovată  uneori „istoria”. ca o damă de companie. de lux.

în orice leapşă pe cărţi voi mai fi atrasă, în lista mea vor figura mereu Paul Goma şi Ion D. Sîrbu. şi lista aceasta nu va avea niciodată doar 10 nume.