„Te ocupi de Catherine, de Valérie, de Groznaia, de
Skanderbega — ba chiar şi de Măslina —, însă nu de mine; nu şi de mine”.
Are dreptate: totdeauna m-am ocupat de alţii, de altele. Mult mai puţin — sau deloc — de cei din familia mea. De parcă aş fi ţinut cu tot dinadinsul să evit favoritismul; să nu cad în nepotism: fiindcă nu se cade să-i privilegiezi pe cei din familia ta…
Are dreptate: totdeauna m-am ocupat de alţii, de altele. Mult mai puţin — sau deloc — de cei din familia mea. De parcă aş fi ţinut cu tot dinadinsul să evit favoritismul; să nu cad în nepotism: fiindcă nu se cade să-i privilegiezi pe cei din familia ta…
Dar să-i ignori, deci
să-i nedreptăţeşti, cade-se? În ultimul timp mă (pre)ocupasem de persoanele
numite de ea, fără gelozie, fără invidie, fără excludere — dovadă că zisese: „şi
de mine“…Are dreptate: totdeauna mă ocupasem de ai altora, nu de ai mei.
Are dreptate. Cu atât mai vârtos, cu cât pentru întâia oară, în 33 ani [cartea a fost scrisă în 2001], spune cu glas acest adevăr.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu