patrie pentru tatăl meu
să plângi de
oboseală
în răgazul acela
în care măsori
neputinţa în
lacrimi şi
vecinii de la
bloc nu se pot conecta deplin
la ficţiune
deranjaţi de
muzica simfonică
îţi bat în calorifere
ei nu ştiu că tu
eşti atât de obosită
că tatăl tău se
stinge undeva
departe de nefericita
asta de
ţară
Bucureştiul e un
oraş cum nu e altul
o capitală în
care mizeria este atât
de rezistentă la
cultură
tu eşti atât de
obosită
niciun concert de
vioară nu poate
ridica ziduri
până la ceruri
înăuntrul cărora
să şopteşti:
aici e sânul
patriei tale tată
iart-o.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu