"GRUP CANAL '77"

Încălcarea drepturilor omului în România anilor 1970: "GRUP CANAL '77"

Joi, 24 mai 2012, a avut loc prima parte a conferinţei anuale interne de primăvară a Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului: "ELITE ŞI MARGINALIZAŢI ÎN ROMÂNIA (1945-1989)". Am prezentat lucrarea cu titlul de mai sus, pe care nu o voi publica aici, deoarece va apărea în revista INST, "Arhivele Totalitarismului".

Atât cercetătorii INST, cât şi invitaţii, încearcă de fiecare dată să vină cu noutăţi, nu neapărat în privinţa temelor, ci mai degrabă în ce priveşte aprofundarea lor pe multiple niveluri: documentar, interdisciplinar, analitic etc.

Canal 1977, al optulea personaj este, probabil, un muncitor civil de pe şantier 

Arhiva Radu Negrescu-Suţu

De data aceasta, am prezentat ceea ce poate fi numit un studiu de caz, pe care îl putem considera şi o noutate. Grupurile de tineri arestaţi, judecaţi şi condamnaţi în vara anului 1977 pentru "parazitism social" constituie o noutate şi pentru comunitatea ştiinţifică, nu doar pentru opinia publică. Este probabil ca unii dintre ascultătorii asidui ai postului de radio "Europa Liberă" să îşi amintească de numele unora dintre ei, deoarece apelurile acestora au fost difuzate, iar E.L. şi-a manifestat îngrijorarea faţă de soarta lor, în timp ce erau deţinuţi în locuri de muncă forţată, la Canal sau în Balta Brăilei. 

Toţi aceşti tineri curajoşi, care au decis că aşa nu se mai poate, cerându-şi drepturi elementare, înscrise până şi în constituţia comunistă, se revendicau de la Mişcarea pentru drepturile omului ce se consumase în iarna-primăvara anului 1977, şi fusese "potolită" prin intermediul dispozitivului Securităţii, ce a culminat cu arestarea liderului acestei mişcări de amploare - PAUL GOMA. Pe măsură ce studiem arhivele şi memorialistica, scrisă sau orală, a martorilor vremii constatăm că Mişcarea pentru drepturile omului în România a continuat şi forma acestor grupuscule până către toamna anului 1977. Se vorbea despre ei în Occident, unde apăreau memoriile celor arestaţi şi articole dedicate lor. Însuşi Eugen Ionesco s-a implicat în apărarea lor. 

Cele două grupuri, ai căror membri sunt identificabili într-unul din documentele Securităţii inclus în vol. 12 al dosarului informativ al lui Paul Goma, au fost: I. Grupul de 5 ai cărui membri au fost condamnaţi la 5 iulie 1977 la câte un an de muncă forţată, şi al cărui ultim supravieţuitor este Radu Negrescu-Suţu. Îl numim "Grup Canal 77" (au fost închişi la locurile de muncă: Basarabi, Medgidia, Cernavodă); lui Dan Iosif Niţă, Ioan Marinescu, Radu Negrescu-Suţu, Raymond Păunescu şi Nicolae Windisch li s-au alăturat Vasile Constantinescu (6 iulie) şi Dragoş Neamţu (6 august), grupul devenind de 7 şi acţionând de acum înainte solidar; II. "Grupul Balta Brăilei 77", compus din 9 tineri, menţionaţi şi ei nominal în tabelul Securităţii: Liviu Constantin Bureţiu, Călin Mihai Gherman, Ion Constantin Hulduban, Cristian Ionescu, Corneliu Munteanu, Constantin Adrian Mutică, Cristian Onuţu, Adrian Şinca, Corneliu Urdăreanu.

Se cunoşteau între ei, membrii primului grup sfătuindu-i pe ceilalţi cum să acţioneze. 

În aşteptarea descoperirii dosarelor de grup - se pare că nu există dosare individuale, informaţiile din afara  arhivelor Securităţii despre primul dintre aceste grupuri sunt destul de ample şi le-am folosit în textul meu, care nu ar fi existat fără implicarea dlui Radu Negrescu-Suţu, de la care am aflat de existenţa grupului. Ulterior, am avut confirmarea în dosarul lui Paul Goma (care îi aminteşte în Culoarea curcubeului, ediţiile Polirom şi Eagle Publishing House, care conţin şi Cod "Bărbosul") 

Atât dsa, cât şi urmaşii celor dispăruţi suspect de timpuriu, dar mai ales memoria acestora din urmă, ne obligă să reconstruim, ca istorici ai trecutului recent, tabloul anului 1977, o piesă importantă într-un puzzle complex şi extrem de dificil de reconfigurat pentru cea mai neagră jumătate de veac din istoria noastră.