duminică, 5 februarie 2012

„ROMÂNIA TE IUBESC, TU EŞTI ŢARA MEA!”


„ROMÂNIA TE IUBESC, TU EŞTI ŢARA MEA!”

„Româniaaaaaaaaaa, trezeşte-te!”
„Zăpezile topesc sufletele!”

21 ianuarie 2012, Piaţa Universităţii, foto Flori Bălănescu
 
România, nesimţito, trezeşte-te! Nu te gândi doar la kilul de cartofi pentru care-ţi numără (prost) Anastase creiţarii. Numa la asta-ţi stă mintea aia beteagă, cum să faci să cumperi şi azi o pâine şi un kil de cartofi, aşa ai fost învăţată. Dezvaţă-te! Mai gândeşte-te şi la mâna de tineri care te strigă, oarbo, pe străzile Capitalei, că pentru tine strigă! Au pornit-o de nebuni (vor spune deştepţii, care n-au ieşit vreodată din casă, poate doar ca să-i ovaţioneze pe mineri în 1990, când omorau alţi tineri, pe ăia din generaţia mea).
Nu te-a trezit niciun cutremur: nici de pământ, nici de conştiinţă. Şi ai avut câteva, să-ţi fie ruşine, ai avut! În 56, în 77, în 87! Ai avut şi ţărani adevăraţi, şi studenţi cu mintea nealterată, şi intelectuali asasinaţi, şi ofiţeri decimaţi, şi biserici distruse, ai avut chiar şi un Paul Goma care te-a zdruncinat în 77, ai avut şi mineri adevăraţi, nu din ăia cu minţile reeducate şi uniforme curate ca în 90, ai avut şi muncitori care s-au săturat să fie umiliţi, la Braşov. Strigau pe străzile oraşului „Noi nu mai vrem să mâncăm lături!”, deşi nici ei nu aveau autorizaţie de la Securitate, iar tu te prefăceai că eşti martiră în dosul geamului, priveai şi îţi şopteai în barbă: lasă-i să strige, ei sunt carnea de tun, noi suntem ăia care „rezistăm”, ne supravieţuim Neamul prin cultură! Ai avut, nu te mai plânge că ţi-a lipsit personajul vecinilor noştri – Havel! Asta nu e decât o minciună sfruntată! O blasfemie!
Gândeşte-te România, gândeşte, măcar o dată în viaţa ta, defetisto şi supravieţuitoareo ce eşti! Numai lucruri rele te-au învăţat ai tăi, ăia spre care ai ridicat recunoscătoare ochii ca o viţică la poarta nouă. Nu, nu dejii, ceauşeştii, ilieştii, constantineştii, băseştii şi blondele lor, vopiste sau nu, că ăştia nici nu s-au pus singuri în scaun şi nici nu au rămas acolo pentru că ar fi fost niscaiva scamatori. TU: Noi (străbunicii, bunicii, părinţii = noi) i-am pus şi i-am îngrăşat. Tipii cu barbişon, ochelari, sacouri şic sau papion, tipele cu voci suave, tremurate sau impetuoase, nemaipomenit de talentate, elita, deh! Că ai şi tu Românico o elită, chiar mai multe, dar nu ţi-a folosit la nimic. Din contră.
Trezeşte-te dracului odată! Te-au învăţat domnii ăştia cu ştaif să te plângi cu nasu-nfundat între perini şi camuflată între patrupereţii tăi că e greu, că poporul tău a fost cel mai asuprit din istorie şi cel mai rezistent, că e bine să te opui prin suspinuri estetice, dar nici alea prea din rărunchi, nu cumva să se audă unde nu trebuie.
Românio, elita ţi-a rezistat prin minciună, iar tu eşti hipnotizată de atâta sporovăială cu iz de filosofie. Tu eşti o fată cam de la ţară, cu o cultură necoaptă, ai căzut în plasa primului venit mai îngrijit, mai frumuşel, cu exprimare elevată. Te-a făcut din vorbe. Ţi-ai dat tu seama, dar era prea târziu, că frumuşeii ăia te-au dat pe mâna unora urâţi, şi la stat şi la sfat. Sunt groteşti de-a binelea! Iar tu nu ai exerciţiul discernământului.
Aşa că, de-asta-ţi zic: Lasă ţuica, fă o cafea tare şi deschide ochii, nu mai da voie nimănui să se cuibărească trainic la putere şi să-şi facă mendrele cu tine. Schimbă-i când şi-o iau în cap, încălcând Constituţia şi pe tine în picioare, roteşte-i, nu-i lăsa să prindă rădăcini, fă-i să-ţi ia frica! Învaţă-i tu ce este democraţia, aşa stricată şi perfectibilă cum e. Ce să-ţi fac, dacă te-ai uitat prea mult în gura lor, şi în 45, şi în 65, şi în 89, şi în 90 şi aşa mai departe, când, în loc să-i trimiţi pe toţi tanchiştii (Atenţie! Ăia veniţi din Maica Rusie să ne „elibereze”!), tablagiii, gargariştii de partid şi zdrahonii de Securitate unde le era locul: la muncă cinstită şi la ciocu mic! Acu să suferi, fraiero! Da măcar recunoaşte că eşti fraieră, nu lăsa copiii ăia să strige-n pustii, să devină extremişti ori să moară, acoperiţi de hăhăitul asurzitor şi atoatetâmpitor.
Recunoaşte, până şi tu meritai o soartă mai bună! Când e să te fure, să te mintă, să te siluiască – şi cu vorba, şi cu fapta – toţi îţi recită discursuri linguşitoare, niciunul nu-ţi spune verde-n faţă că eşti prea naivă, oricât de dotată cu inteligenţă nativă şi bogăţii de la natură, altfel cum te-ar mai fraieri?
Nu-ţi dai seama că şi noi suntem ai tăi!?
Te mai întreb o dată: TE TREZEŞTI SAU NU?


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu